luni, 20 septembrie 2010

Lifehouse - It Is What It Is

I was only looking for a shortcut home
But it’s complicated
So complicated
Somewhere in this city is a road I know
Where we could make it
But maybe there’s no making it now

Too long we’ve been denying
Now we’re both tired of trying
We hit a wall and we can’t get over it
Nothing to relive
It’s water under the bridge
You said it, I get it
I guess it is what it is

I was only trying to bury the pain
But I made you cry and I can’t stop the crying
Was only trying to save me
But I lost you again
Now there’s only lying
Wish I could say it’s only me

Too long we’ve been denying
Now we’re both tired of trying
We hit a wall and we can’t get over it
Nothing to relive
It’s water under the bridge
You said it, I get it
I guess it is what it is

Here it comes ready or not
We both found out it’s not how we thought
That it would be, how it would be
If the time could turn us around
What once was lost may be found
For you and me, for you and me

Too long we’ve been denying
Now we’re both tired of trying
We hit a wall and we can’t get over it
Nothing left to relive
It’s water under the bridge
You said it, I get it
I guess it is what it is

I was only looking for a shortcut home
But it’s complicated
So complicated...

Versuri preluate de aici: http://www.directlyrics.com/lifehouse-it-is-what-it-is-lyrics.html

miercuri, 8 septembrie 2010

Cine sunt eu

Eu sunt copilul ce s-a nascut intr-o noapte de iulie si caruia medicii nu i-au dat sanse de supravietuire, dar care a avut puterea de a se lua la tranta cu acest verdict.
Eu sunt eleva olimpica in clasele primare si solista in corul scolii.
Eu sunt adolescenta care a avut relatii de prietenie scurte pentru ca era mai preocupata sa se injure cand se vedea in oglinda decat sa se bucure de viata. Eram nesigura pe mine si credeam cu tarie ca nimeni niciodata nu m-ar putea iubi cu adevarat.
Eu sunt tanara care a fost...



Continuarea o puteti citi aici: http://www.elady.ro/articole/Povesti/Cine-sunt-eu.html

marți, 7 septembrie 2010

Suflet pierdut


Imi pare rau, insa eu, ca duhovnic si ca prieten, nu pot sa spun "Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihnesca!" - sunt cuvintele unui preot care vorbea despre un om care s-a sinucis.
Pentru un om nefericit, care a ales sa nu mai traiasca si s-a sinucis, un preot nu poate sa se roage si nici sa-i faca o slujba inainte de inmormantare, iar rudele nu pot da pomeni pentru sufletul lui. Ce conteaza daca sinucigasul a fost un om bun toata viata lui, sau daca si-a dedicat zilele, sanatatea si libertatea pentru binele celor din jurul lui? S-a sinucis, gata cu el! Il dam uitarii si facem tot posibilul sa minimalizam existenta lui. Pentru un criminal in serie, pentru un pedofil sau pentru un violator preotii se roaga? Pentru ei pot spune "Dumnezeu sa-l ierte!"? La moartea lor se pot face slujbe in biserica? Unde e dreptatea? Unde e logica?
Un credincios adevarat nu se gandeste la sinucidere! - declara cineva. Ma lasi? Exista om pe lumea asta care nu a gandit macar o singura data ca sinuciderea este singura solutie la nefericirea/durerea lui? Se gandeste cineva la incarcatura ce apasa pe sufletul nefericitului, la schimbarile pe care este nevoit sa le accepte desi nu le vrea, la tristetea care il devoreaza, la depresia care pune stapanire pe el si nu-l mai lasa sa priveasca inainte? Toata lumea TREBUIE sa fie puternica? Nu te afecteaza si nu crezi suferinta altcuiva. O intelegi numai daca ti se intampla tie sau cuiva drag si atunci esti uimit ca altii nu te inteleg.
Nu indemn la sinucidere si nu sunt avocatul celor care aleg aceasta cale, am fost insa uimita de aceste cuvinte si fapte si m-am trezit cu aceste intrebari in minte. Si cum orice om are dreptul la o parere, imi exercit acest drept si apoi intreb: gresesc cu ceva daca gandesc asa? Randurile de mai sus pot fi privite ca o razvratire sau ca o blasfemie, insa sunt sigura ca nu sunt singura care si-a pus aceste intrebari.
Si daca tot purtam aceasta discutie, mai intreb ceva: ce rost are si de ce faci poze unui mort? Nu ma refer la pozele pe care le fac criminalistii sau ziaristii ci la pozele facute de familie, rude si prieteni. Chiar vrei sa imortalizezi aceste momente? Chiar vrei sa ai poze cu cel drag in cosciug, pe marginea gropii? Chiar ai de gand sa privesti aceste poze vreodata sau sa le arati cuiva? Mi se pare un gest nelalocul lui, deplasat si inutil. Tine minte cum era cand iti zambea sau clipele frumoase petrecute impreuna, nu cum arata a doua zi dupa ce a murit sau ce culoare aveau florile de la capataiul lui.
La ceas de noapte m-au invadat intrebarile ciudate. Am sa le pun frau si am sa inchei aici acest articol. Nu vreau sa strigati dupa mine ca am luat-o razna :)
Nopate buna!

Cele mai citite articole din acest blog