miercuri, 6 februarie 2019

Sofer incepator - cap. 3: Hai cu a patra sau cum am trecut la urmatorul nivel


   A venit si ziua in care a fost musai sa iesim din localitatea de resedinta si sa mergem in alta localitate, la Smig. Drumul pe care urma sa circulam cu masina era unul deloc aglomerat, destul de bun, dar cu multe curbe, pante si rampe. Trece prin cateva comune/sate, deci pe aproape jumatate din distanta se merge cu maxim 50km/h.
   Orice incepator stie ca in primul lui an de conducere este obligat sa mearga in afara localitatii cu 20 km/h mai putin decat limita maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula. Deci daca limita maxima este 90 km/h, el va merge cu 70 km/h. Daca limita maxima este 70km/h, el va merge cu 50 km/h. Eu plecam pe un drum national, ajungeam pe un drum judetean si terminam calatoria pe un drum comunal. Teoretic pe aceste categorii de drum viteza maxima admisa in afara localitatii este 90 km/h, pentru incepatori 70 km/h, daca nu exista alte indicatoare de viteza. Ei bine, eu am mers cu 40 km/h aproape tot drumul! In curbe incetineam si mai mult! De ce?
   Conducand doar in localitatea de resedinta, ajunsesem sa invat strazile si cum sunt semnalizate si stiam pe unde trebuie sa o iau ca sa ajung la o anumita adresa. Acum ieseam din zona mea de confort, nu stiam drumul si simteam ca trebuie sa fiu si mai atenta. Prin urmare, nivelul meu de incordare, stres si anxietate se indrepta vertiginos catre nivelul maxim. Am pornit la drum foarte incordata si excesiv de atenta in fata. Intorceam capul doar cat sa ma asigur in oglinzile laterale si imediat eram iar cu privirea pironita in fata. Nu eram atenta la ceea ce-mi spunea sotul meu, nu ii raspundeam la intrebari, am cerut sa opreasca radioul. Mi se parea ca merg cu viteza luminii si aveam tendinta sa incetinesc. In panta am mers cu abreiajul calcat, de incepuse sa miroasa a ars in masina. In rampa urcam bine, dar in curbe incetineam pana la 20 km/h. Ba turam masina de facea ca naiba, ba mergeam cu viteza melcului bolnav si masina trepida. Parca uitasem de schimbatorul de viteze! A fost groaznic! Abia am folosit viteza a treia, cat despre a patra viteza... nici nu am bagat-o in seama. Nici nu era cazul la cat de incet am mers.
   Partea buna a fost ca nu am fost nevoita sa opresc prea des, prin urmare nu m-am chinuit prea mult cu plecarea de pe loc. De frica sa nu-mi mai moara motorul la plecarea de pe loc, calcam bine acceleratia si turam motorul de numa, iar Katiusa pleca cu huruieli si scartait de roti. Ce-am mai chinuit-o!
   Un drum de 25 minute l-am facut in 40 minute. Am ajuns totusi cu bine la destinatie si apoi inapoi acasa.
   Acelasi drum l-am facut iar la o saptamana distanta, de data asta singura. Nu vreau sa ma laud, dar parca am mers mai bine. Cateva minute am mers chiar cu 60 km//h 😅 Aveam mai multa incredere, dar asta doar pentru ca am avut timp o saptamana sa exersez si sa stapanesc binisor pedalele masinii. Nu-mi mai murea motorul la plecarea de pe loc, ma imprietenisem cu frana de mana la plecarea in rampa, ba chiar am descoperit (din greseala, in parcarea unui supermarket) cum dau faza lunga. In fiecare seara am iesit cu masina, deoarece mi-am luat angajamentul sa il aduc eu acasa de la serviciu pe sotul meu. Cat timp il asteptam sa iasa de la serviciu, exploram bordul masinii si pe principiul "asta ce face?" am aflat pentru ce este fiecare buton si maneta. Acum aveam curaj sa las radioul pornit in timp ce conduceam, iar asta am simtit-o ca pe o mare victorie personala.
   A doua zi dupa ce am mers singura cu masina la Smig, am plecat cu familia la Sighisoara. Vorbim de un drum mai lung (aproximativ 50 minute) si un pic mai aglomerat. In general am mers cu 60 km/h, ba chiar si cu 70 km/h cateva minute. In sfarsit am dat in a patra!!! Nu ma simteam insa in siguranta, am inceput sa am palpitatii si am scazut viteza inapoi la 60. I-am spus sotului meu ca la viteza aia ma simt confortabil si ca nu vreau sa maresc viteza. Mi-a raspuns ca nu ne grabim si sa merg cu cat vreau eu 😃 M-a mirat foarte tare faptul ca nu m-a claxonat nimeni, asa cum mai pateam in oras. Cei care vroiau sa mearga mai repede, ma depaseau si gata. Fara claxoane, fara nervi, fara stres. Mi-a placut foarte mult acest lucru!
   Pozitia perfecta la volan mi-am gasit-o dupa aproape o luna de condus. Imi trageam scaunul destul de mult in fata pentru ca aveam impresia ca nu ajung cum trebuie la pedale. Din aceasta cauza eram foarte aproape de volan, volanul se freca de burta mea si nu il puteam manevra cu usurinta. In plus aveam piciorul drept foarte incordat pe acceleratie si ma durea mereu genunchiul dupa ce coboram din masina. Intr-o seara am fost inspirata de o melodie de la radio. Mi-am pus pe cap gluga de la bluza de trening, am lasat scaunul mai in spate, am dat muzica tare si.... am pornit la drum ca un sofer smecher, fara sa-mi dau seama de schimbari 😅 Traiam muzica si ea m-a ajutat sa ma relaxez. Eram relaxata, mai curajoasa, dar in acelasi timp foarte atenta la drum. Melodia aia nu mi-a lasat gadurile sa ma duca spre anxietate, nu imi mai faceam scenarii in avans, mi-a scos la iveala instinctele corecte si m-a facut sa conduc asa cum trebuie. Abia cand am ajuns acasa si am oprit masina sotul meu m-a intrebat ce s-a intamplat 😄 A fost prea uimit sa zica ceva cat am fost in masina si nici n-a vrut sa riste sa ma scoata din starea aia 😃
   "Asa sa conduci in fiecare zi!" - mi-a zis.
   N-am condus eu asa in fiecare zi, dar cu ceva am ramas dupa experienta asta: am aflat ca ajung la pedale si daca nu ma frec de volan 😄 Deja am trecut la urmatorul nivel!
 
 

vineri, 18 ianuarie 2019

Sofer incepator - cap. 2: Prima data la volan fara instructor in dreapta


   Am batut palma, am dat banii, am primit masina, actele si cheile masinii. Acum trebuia sa o duc acasa. Eu.
   Nu m-am gandit niciun moment ca nu sunt in stare sa conduc singura, adica fara instructor in dreapta. Datorita multelor ore de conducere facute si a succesului inregistrat la examen, ajunsesem la stadiul ala in care aveam mare incredere in mine si in abilitatile mele de sofer. Prin urmare nu am ezitat nicio secunda sa raspund "Eu!" cand am fost intrebata cine conduce masina.
   Am scos din geanta cele doua semne de sofer incepator (mamaligi - cum li se mai spune), le-am montat (una in coltul din dreapta jos a parbrizului si cealalta in coltul din stanga jos a lunetei) si m-am suit increzatoare la volan. Tata a plecat cu masina lui, iar mama a ramas cu mine. Abia asteptam sa conduc!
   Pornesc incet si incerc sa fiu atenta la drum. O cam smucesc cand schimb vitezele pentru ca ambreiajul nu prindea la fel ca cel de pe masina de scoala. O simt pe mama ca se incordeaza si acest fapt ma agita. Primul stop, prima oprire. Sunt incadrata corect, am semnalizat din timp, in spatele meu este o coada mica de masini. Se elibereaza drumul, dau sa plec si... moare motorul. Dau sa il pornesc si nu reusesc. Dupa cateva secunde masinile din spate incep sa claxoneze. Mama ma tot intreaba ce fac, eu intru rapid in panica. Imi aduc aminte de butonul rosu pentru avarii si il apas. Masinile din spate ma ocolesc si se duc in treaba lor. Eu tot incerc sa pornesc... Dupa cateva incercari nereusite, pornesc si eu la drum. Dupa cateva minute iar sunt nevoita sa opresc, de data asta la semafor. Se repeta si scena cu incercari nereusite de a porni. Mama era deja super agitata in dreapta mea si ma agita si pe mine si mai tare. Ma claxona toata lumea pentru ca incurcam circulatia, mama ma tot "impingea" sa pornesc odata, eu incercam sa-mi aduc aminte care este piciorul drept.
   Toate astea s-au mai intamplat de inca 2 ori pana am ajuns acasa. In 40 minute mi-a murit motorul de mai multe ori decat in toate orele de conducere facute la scoala!
   Ce am facut gresit? Am crezut ca toate masinile merg la fel. Ei bine, nu este deloc asa! Cu masina de scoala, pe motorina, plecam usor de pe loc din ambreiaj, fara sa folosesc acceleratia. Ridicam usor piciorul si masina se punea in miscare. Katiusei nu-i place metoda asta. Ambreiajul ei prinde mai sus si vrea si acceleratie la pornire. Eu fiind obisnuita cu masina de scoala, bineinteles ca nu reuseam sa plec de pe loc cu fasneata rosie. Nu m-a ajutat nici faptul ca mama era foarte stresata in dreapta. Nivelul meu de stres era la maxim si eram in panica. Sunt absolut sigura ca daca l-as fi avut in dreapta mea pe Florin, instructorul care m-a invatat sa conduc, toata povestea asta ar fi fost mult simplificata si ajungeam mai repede acasa. In noaptea aia nu am putut sa dorm deloc.
   A doua zi a fost musai sa plecam la plimbare cu masina in familie: eu, sotul meu, fata si catelul. Noaptea! Ma rog, nu era chiar atat de tarziu, insa era intuneric afara si eu nu am condus nciodata pe intuneric. De cand m-am suit la volan eram foarte agitata si incordata. Cred ca tensiunea mea sarea de valoarea maxima, iar palmele imi erau foarte transpirate si imi alunecau pe volan si pe schimbator. Am stiut de unde se aprind farurile, dar nu am stiut cum dau faza lunga. Norocul meu ca am mers doar prin oras si strazile sunt luminate, deci folosirea fazei de drum era inutila. Pozitia mea la volan a devenit in cateva minute foarte incomoda (bineinteles ca nu mi-am pozitionat scaunul corect!). Mergeam cu 30km/h, mie mi se parea ca merg cu viteza luminii si ca din aceasta cauza nu pot fi atenta la ce se intampla in jurul meu: alte masini, biciclisti, pietoni, semne de circulatie... Inutil sa mentionez ca mi-a murit motorul la fiecare oprire. Sotul meu tot repeta "Tureaza! Tureaza! Tureaza!" si-mi tot dadea sfaturi cum si ce sa fac. In plus tot umbla la butoanele de pe bord si imi tragea frana de mana cand imi murea motorul la stop. Il iubesc mult si stiu ca ar trebui sa ii ascult sfaturile, pentru ca el conduce bine, dar in momentul ala imi venea sa il dau jos din masina. Nu simteam ca ma ajuta, ba ma incurca foarte mult! Nu aveam timp nici sa gandesc, ca el imediat zicea sau facea ceva. Dupa o ora de conducere eram ca o leguma. Fara putere, fara chef, morocanoasa, ma durea genunchiul drept si ceafa din cauza incordarii. Nici in noaptea aia nu am putut dormi.
   Nu toata lumea are stofa de instructor. Cei care te pot ajuta in primele zile de sofer incepator, fara sa vrea, mai mult te incurca, te agita si te streseaza. Ei iti vor binele, dar tu nu simti asta si iti pierzi atentia si increderea in tine. Uiti si ce stiai si te trezesti iar biet incepator, care se intreaba care ii este piciorul drept, care isi trage scaunul de nu mai poate manevra volanul, care nu se poate relaxa pentru ca are impresia ca pune pe toata lumea in pericol si ca incurca circulatia. Daca te lasi doborata de aceste prime experiente dezamagitoare te trezesti ca au trecut 15 ani de cand ai permis si tu ai condus maxim 10 ore in tot acest timp. Cunosc personal cateva cazuri. Nu renunta!!! Cand simti ca inima ta pleaca fara tine, cand panica te amentinta ca te ingroapa si cand increderea ta in abilitatile tale de sofer atent si corect este la cel mai jos nivel, URCA IN MASINA SI PORNESTE LA DRUM!!! Repeta-ti in gand "Totul va fi bine! Stiu sa conduc! Sunt in siguranta!" si ai sa vezi ca dupa maxim 5-10 minute de condus incepi sa realizezi ca nu este dracul atat de negru, ca de fapt chiar stii sa conduci, ca esti in siguranta si ca totul este bine.

marți, 8 ianuarie 2019

Cuvantul meu pentru anul 2019


   La inceputul anului iti faci o gramada de planuri si promisiuni, avand grija sa incluzi toate nefacutele de pana acum. Pornesti cu avant sa faci o lista cu tot ce-ti doresti sa faci, sa cumperi, sa schimbi, sa inveti, sa citesti... In timp ce realizezi aceasta lista, te opresti un moment si faci un pas inapoi. Incepi sa te intrebi pentru ce atata entuziasm, pentru ce atata munca, pentru ce atata speranta. Oricum n-o sa se intample!
   Incepi sa te intristezi, apoi sa te infurii. Da chiar nu merit??? Chiar nu sunt in stare?
   Pe nesimtite furia se transforma in resemnare. Vad eu ce fac. Trece si anul asta cum a trecut si anul trecut. Renunti la lista si te afunzi intr-un ocean de scuze si motive.
   Doar mie mi se intampla asta? As vrea sa cred ca nu! As vrea sa cred ca nu sunt singura care isi pune singura bete in roate, care are o incredere in sine aproape egala cu zero, care nu poate vedea in mod optimist mai departe de ziua de maine si care alege aproape mereu calea autocompatimirii si renuntarii. As vrea sa cred asta pentru a nu ma simti singura.
   Aseara am avut un mic atac de panica. Atacurile astea au devenit o problema in ultima vreme. Din nimic se naste o frica atat de mare de... nimic. Oricat m-am gandit ce anume mi-a provocat panica, de ce imi batea inima atat de tare, de ce am tipat fara motiv la junioara si de ce eram atat de nervoasa, nu am reusit sa gasesc un motiv. Inainte de a intra in panica am spalat vasele si aragazul, iar inainte de asta am facut o lista de cumparaturi pentru saptamana in curs, in timp ce am mancat o felie de cozonac si am baut o cana cu ceai de menta. Astea sunt motive pentru a face un atac de panica?
   Azi am vazut pe youtube ca mai toata lumea isi alege un cuvant pentru anul in curs. Chestia nu este o noutate, ci apare in media de ceva vreme. Principiul este simplu: iti alegi un cuvant sau o expesie care sa te ghideze de-a lungul anului, care sa te ajute sa-ti focalizezi energia intr-o directie principala. La o simpla cautare pe internet apar articole care te ajuta (sau mai rau te incurca) sa-ti gasesti cuvantul, ba chiar ti se ofera un cuvant spre adoptie. Eu nu mi-as bate prea mult capul cu asta, cu cautatul de informatii vreau sa zic, pentru ca ai fi tentat sa cauti cuvantul perfect, cuvantul care sa cuprinda toata lista aia de-o incepi la fiecare inceput de an. Nu ai nevoie de cuvantul perfect, pentru ca nu te reprezinta si in loc sa te ghideze mai mult te impovareaza.
  M-am gandit eu ce cuvant as alege pentru anul 2019 si aproape imediat mi-a venit in minte TRAIESTE. Efectiv il vedeam in fata ochilor 😃
   De ce "traieste"? Probabil pentru ca tanjesc sa traiesc clipa, sa ma bucur de fiecare zi, sa fac ceva sa nu mai simt in permanenta ca trece viata pe langa mine, sa las trecutul si sa imbratisez viitorul, sa trec la actiune si sa mai las scuzele, sa apreciez ceea ce am si sa fac mai mult din ceea ce-mi place.
   Cuvantul ales a avut efect imediat, dovada stand aceasta postare 😄
   TRAIESTE!!!

joi, 29 noiembrie 2018

Calendare de advent - surprize pentru copil si sot


   De cativa ani imi doream sa realizez un calendar de advent pentru fetita mea. Pana anul trecut m-au impiedicat tot felul de motive, care mai de care: ba ca nu am idei, ba ca nu stiu cum sa incep, ba ca m-am trezit prea tarziu, ba... Cred ca adevaratul motiv a fost procrastinarea, "boala" grea cu care ma lupt de-mi sar capacele. In ultima saptamana din noiembrie 2017 am hotarat ca este cazul sa fac acest proiect mult amanat, prin urmare m-am apucat de treaba, adica am plecat la cumparaturi 😀
   Am asteptat pana anul acesta sa postez acest articol, pentru a fi inspiratie celor ce vor sa faca ceva deosebit pentru cineva drag in luna decembrie, dar si pentru ca nu am vrut sa dezvalui "impricinatilor" surpriza pregatita. Calendarele facute de mine au fost o surpriza frumoasa si au fost foarte apreciate de junioara si de sotul meu ♥
   Nu voi pretinde ca stiu prea multe despre calendarul de advent original, cum a aparut, cand a aparut. Stiu doar ca este o idee foarte draguta pentru luna decembrie si merita luata in considerare pentru un plus de magie in asteptarea sarbatorilor. Cu un astfel de calendar, in fiecare zi ai posibilitatea sa iti incepi ziua cu o mica surpriza si un zambet. Calendarul de advent contine 24 de mici surprize, deci din 1 decembrie si pana in 24 decembrie primesti un mic cadou.
   In magazine exista tot soiul de calendare de advent: cu ciocolata, cu figurine lego, cu produse de ingrijire si machiaj, cu alcool, cu citate biblice si propuneri de activitati pentru luna decembrie, cu povesti de Craciun, cu file de colorat cu tematica de iarna si Craciun, cu bijuterii, cu parfumuri, cu mici decoratiuni pentru brad si cate si mai cate. Deci daca nu vrei sa-ti bati prea tare capul cu treaba asta, cumperi un calendar de advent gata facut si ai terminat. Tot va fi o surpriza frumoasa pentru cineva drag ♥
   Eu am vrut sa fac ceva diferit de ceea ce se gaseste de cumparat si am facut ceea ce se vede in poze. Ideile sunt simple, dar de efect 😀
   Pentru junioara am cumparat mici chestii care mergeau ascunse in pungute de hartie: o napolitana, o briosa, o acadea de bat, o punga mica de biscuiti sarati, o punguta de porumb copt, un corn umplut, o punguta de cereale, un baton din fulgi cu fructe uscate, 2 pliculete de ciocolata calda, un pliculet mix pentru milkshake, o punguta de chipsuri, o alta punguta de chipsuri in forma de bastonase, un tub de mentosane, un baton ciocolata cu alune, un desert cu napolitana si umplutura, 2 perechi de chilotei colorati, 2 perechi de sosete colorate, un set de pixuri roz, o bacnota de 10 lei, o punguta de bomboane M&M, o cutie de suc, un pachet de biscuiti Oreo, o ciocolatica cu crema de lapte si  inca o punguta cu bilute din cereale invelite in ciocolata. Toate dulciurile sunt in varianta mini, iar asta se poate observa in poza de mai jos, in comparatie cu pixurile.
   Dupa ce am impachetat toate surprizele in pungutele de hartie, le-am capsat (ca sa nu poata fi desfacute in avans) si am lipit pe fiecare punguta un autocolant cu numar. In lipsa autocolantelor, numerele pot fi desenate direct pe punguta cu un marker sau cu o carioca.



   Am imbracat o cutie incapatoare cu hartie de ambalat cadouri si am asezat toate pungutele in ordinea numerelor. Gata! 😀
   Cutia am asezat-o pe comoda din camera junioarei si in fiecare zi fata a deschis punguta cu numarul zilei respective. Ardea de nerabdare sa le deschida pe toate, sa vada ce este in ele. In fiecare dimineata asta era primul lucru pe care il facea cand se trezea: deschidea o punguta 😀 Dulciurile primite in ziua aceea le lua la pachetel la scoala.


   Pentru sotul meu m-am gandit la un calendar "alcoolic" 😀 Am cumparat 24 cutii diferite de bere. Nu au fost doua la fel! 😀 A trebuit sa caut in vreo trei magazine pana am gasit 24 feluri de bere si le-am cumparat pe parcursul a 3-4 zile, dar am reusit. Am asezat toate cutiile de bere intr-o cutie de carton mare, invelita in prealabil in hartie de impachetat cadouri. Cutia este nevoie sa fie din carton gros, ba chiar trebuie intarit fundul si peretii cu inca un strat de carton, deoarece toate berile alea impreuna atarna greu. M-am chinuit un pic sa o aduc de unde o ascunsesem 😀 Ce-a mai ras sotul meu cand a vazut la ce m-a dus mintea! 😁


   Pentru el nu am mai avut autocolante cu numere, asa ca am stabilit o regula: trebuia sa inchida ochii si sa aleaga in fiecare zi o doza si nu avea voie sa verifice ce alte beri mai sunt in cutie  😀  I-a placut la maxim calendarul lui ♥♥♥



   Cu doze de bere am mai facut eu intr-un an un alt fel de tort, pentru fratele meu si poate fi vazut aici: Un altfel de tort (tort din cutii de bere)


   Anul acesta inca nu am pregatit calendare de advent, dar nu este timpul trecut 😀
   Mi-ar fi placut sa pot face unul cu cafea si ceai sau unul cu ornamente pentru brad (astfel impodobeam bradul in 24 de zile 😀), dar inca nu am stabilit cum le pot face. Idei sunt multe, important este sa te mobilizezi 😀

luni, 26 noiembrie 2018

Sofer incepator - cap. 1: Katiusa


   Luni, 1 octombrie 2018, am primit prin posta mult-ravnitul permis de conducere. Eram foarte mandra de mine si ma umflam in pene ori de cate ori eram felicitata pentru reusita. Acum eram tare nerabdatoare sa incep sa conduc cat mai repede.
   Ca sa incep sa conduc, aveam nevoie de masina 😋 La "vanatoarea" de masini renuntasem imediat dupa esecul primului examen pentru obtinerea permisului de conducere. Imi intrase mie in cap ca nu este bine sa ma mai uit de masina inainte de a obine permisul, pentru ca in eventualitatea unui nou esec voi suferi si mai tare. A doua zi insa, dupa ce am luat examenul, am inceput cautarea asidua pentru masinuta perfecta.
   Ca sa devina a mea, masina trebuia sa indeplineasca cateva conditii:
   - sa fie inmatriculata in Romania
   - sa fie pe benzina
   - sa nu coste mai mult de 1500 euro
   - sa aibe 4 portiere
   - sa fie o masina de mici dimensiuni
   - optional: sa fie rosie
   De ce aceste conditii?
   Conditia pretului este usor de inteles: atatia bani aveam si nu vroiam in ruptul capului sa facem imprumut la banca acum. Masina urma sa fie una de sacrificiu, pe ea urmand sa experimentez condusul fara instructor, cu toate greselile de sofer incepator ce urmau sa vina.
   Benzina - a fost un criteriu impus de sotul meu si eu am fost de acord, pentru ca nu mi se parea ca tipul de combustibil conteaza prea mult. Incepatoare, ce sa zic? 😁
   4 portiere - eu am insistat asupra acestui lucru. Mie imi vine foarte rau in masina cand conduce altcineva, indiferent daca sunt in fata sau in spate, dar mai ales in spate. Cred ca as fi murit daca as fi fost obligata sa merg pe  locul din spate al unei masini care nu are portiere in spate. Sa nu pot eu sa deschid geamul sau usa, sa trebuiasca sa astept sa se dea cel din fata jos pentru a putea cobori... Pe principul "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face", conditia celor 4 portiere a fost impusa de mine.
   Dimensiunile - nu-mi plac "vapoarele", adica genul ala de masina cu portbagajul cat o zi de post. Ne spunea cineva, cu bune intentii, ca intr-un portbagaj mare cari si putin si mult, dar intr-un portbagaj mic poti cara doar putin. Ok, are dreptate. Dar ce avem noi de carat? Fan la vaca? Familia noastra numara 3 persoane si jumatate (Pufica este si el inclus 😀 ) si stam in oras. O masinuta isi gaseste mai usor loc de parcare, consuma mai putin, este mai buna pentru o soferita incepatoare. Sotul meu a zis la fel 😀
   Culoarea rosie nu a fost o conditie in adevaratul sens al cuvantului, dar am sperat ca va fi rosie 😄
   Cautarea masinii a fost in sarcina mea, pentru ca eu urma sa o conduc si mie trebuia sa-mi placa. Nu am fost la targuri de masini. Am cautat pe olx si pe facebook marketplace. Pe langa conditiile deja stabilite, am adaugat inca una: masina trebuia sa fie din orasul meu. Nu aveam niciun chef sa ma duc la cuca macaii sa vad nu stiu ce "comoara" si nici nu aveam cu cine sa merg.
   Sotul meu insista un pic sa ma uit de un Matiz. I se parea masina perfecta mentru mine si nevoile noastre. Eu eram de acord, dar parca nu ma tragea inima spre un Matiz. Am gasit cateva astfel de masinute, chiar rosii, cu preturi faine, dar parca nu ma vedeam la volanul unui Matiz. Apoi mi-a iesit in cale pe olx un Mercedes-Benz clasa A, albastru, o frumusete, la 1150 euro ♥♥♥ A fost dragoste la prima poza ♥♥♥ Pentru ca indeplinea toate conditiile impuse de noi, am telefonat vanzatorului si am stabilit sa ma duc sa vad masina a doua zi. Sotul meu nu putea merge cu mine pentru ca lucra de dupa-masa, asa ca am vorbit cu tata sa mearga el cu mine. Eu urma sa-mi dau acordul pentru partea estetica, iar tata, ca un sofer experimentat ce este, urma sa fie atent la detaliile tehnice. Ei bine, masina nu arata deloc ca in poze. Nu stiu cand au fost facute pozele postate pe olx, dar masina prezentata arata groaznic, atat la exterior cat si la interior. Vanzatorul mi-o tot lauda ca are consum mic, ca merge brici, ca el o vinde doar de nevoie si cate si mai cate. Am fost foarte dezamagita in acea zi, mai ales ca era ziua in care primisem permisul de conducere prin posta 😐
   Mi se pusese pata pe tipul asta de masina acum, mai ales ca am vazut prin orasul nostru cateva exemplare superbe ♥ Pana atunci nici nu le bagasem in seama, dar dupa ce am inceput sa imi doresc o astfel de masina, parca doar astfel de masini mai vedeam pe strada. 😁Am cautat si am tot cautat, in fiecare zi. Pana miercuri. Miercuri am gasit pe facebook marketplace un Mercedes-Benz A140, rosu (!!!), cu 1250 euro negociabil. Am intrat in vorba pe messenger cu doamna care vindea masina si am stabilit cu dansa sa merg joi dupa-masa sa vad masina. In seara aia i-am aratat si sotului meu pozele masinii, i-a placut si lui foarte mult, dar mi-a zis sa nu ma entuziesmez prea tare pana nu vad efectiv masina.
   Si de data asta l-am rugat pe tata sa vina cu mine.
   De la prima vedere am hotarat ca asta va fi masina mea 😀 Mi-a placut foarte mult! ♥♥♥ Masina a fost intretinuta foarte bine si se prezenta intr-o stare impecabila ♥♥♥ Tata a fost de acord cu mine. Si lui i-a placut foarte mult! In plus venea si cu cauciucuri de iarna. Nu am batut palma pe loc, pentru ca aveam nevoie sa vorbesc si cu sotul meu. El imi zisese ca daca imi place, sa o iau. Totusi nu mi se parea corect sa fac achizitia fara sa il mai intreb inca o data 😀
   Seara i-am povestit entuziasmata sotului meu cat de frumoasa este masinuta si cat de mult imi place. El mi-a pus o serie de intrebari tehnice (ceva cu uleiul si distributia, aer conditionat si alte chestii), la care eu i-am raspun cu un zambet pana la urechi:
   - Este rosie! 😁
   El a inceput sa rada si m-a intrebat daca a vazut-o si tata si daca i-a placut si lui. Cand a aflat ca si tata si-a dat acceptul, si-a dat seama ca totul este in ordine. Prin urmare mi-a zis sa o cumpar daca imi place atat de mult, ca doar eu o voi conduce.
   A doua zi am cumparat masina 😀 Am dat pe ea 1200 euro, pentru ca am negociat un pic. Doar pretul initial era 1250 euro negociabil 😁
   Katiusa, bun venit in familia noastra! 


Cele mai citite articole din acest blog