vineri, 19 octombrie 2018

Carnetul de sofer - cap.3: Prima sedinta de conducere


   Orele practice le-am inceput dupa Paste.
   Cand l-am cunoscut pe Florin, cel care urma sa imi fie instructor, am simtit o strangere de inima. Mi se parea un om dur, fara urma de compasiune pentru tremurici ca mine. De, cadru militar 😋 Incepusem sa ma intreb daca prietena mea intelesese rugamintea mea de a face conducere cu un om rabdator si intelegator. Ma simteam neinteleasa, panicata si amnezica. Cand m-am suit in masina imi batea inima atat de tare si eram atat de speriata, ca nu am auzit mai nimic din ceea ce-mi spunea instructorul. In capul meu era o tornada care stergea cu furie tot ceea ce invatasem la orele de legislatie si in timpul orelor de pregatire pentru examenul teoretic. Si nici macar nu eram la volan inca 😂
   Pentru ca eram la prima ora de conducere, Florin a condus masina pana am ajuns pe o strada mai linistita, apoi am facut schimb de locuri. Panica, panica, panica! Incerc sa respir si sa fiu atenta la ce-mi spune omul ala de langa mine. Fata imi arde, picioarele imi tremura, inima imi bate in urechi.
   "Cand ne urcam in masina, prima data reglam scaunul si il reglam astfel incat sa ajungem la pedale, fara sa trebuiasca sa intindem picioarele la maxim. Sub scaun este o maneta. Ridic-o si regleaza-ti scaunul." - imi spune Florin pe un ton calm, dar ferm. Sa nu ma intrebe cineva ce mi-a zis timp de 10 minute inainte de asta, ca nu stiu nici sa ma pici cu ceara! Mi-o fi explicat bordul si alte chestii, dar in capul meu batea vantul in acel moment.
   Dau sa ma aplec sa gasesc maneta de sub scaun. Nu o gasesc!!! Nu ajung cu mana sub scaun!!! Imi vine sa plang!!! Simt cum ma iau transpiratiile, dar nu ma las. Pana la urma gasesc maneta ascunsa si trag scaunul in fata. Nu ajung la pedale!!! Trag scaunul mai in fata. Tot nu ajung! Trag scaunul la maxim in fata si ma trezesc lipita de volan. Acum ajung la pedale, dar nu pot manevra volanul!!! Si nici sa ma mai aplec dupa maneta nu mai pot!!! Vreau acasa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
   Florin nu mi-a zis nimic o vreme, apoi, cand a vazut in ce situatie m-am bagat, mi-a zis calm: "Hai sa mai incercam o data. Nu vreau sa te ajut pentru ca toate chestiile astea trebuie sa le poti face singura. Cred ca ar trebui sa te calmezi si sa fii un pic atenta la indicatiile mele." Ok, concentrare maxima! Reusesc cumva sa ajung la maneta si dau scaunul inapoi. Gasesc si maneta de sub volan si reusesc sa il ridic. Trag iar maneta de sub scaun si trag scaunul in fata cat imi trebuie. Reusesc chiar sa imi ridic putin scaunul si sa-mi potrivesc spatarul. Gata, acum am terminat cu scaunul 😂
   Trecem la oglinzi. Aici nu am probleme. Reusesc sa le reglez destul de bine dupa parerea mea.
   Centura. Nu ma cuprinde! 😢 Trag si trag, dar degeaba. Nu o pot prinde in lacasul ei de siguranta. Ce prost m-am putut simti! Imi era rusine de omul de langa mine si imi venea sa renunt la tot. Cu glas abia soptit ii spun lui Florin ca nu ma cuprinde centura pentru ca am burta prea mare. El imi raspunde ca nu se poate si ca centura este destul de lunga. "Mai incearca! Ia verifica daca nu s-a prins pe undeva." Pipai eu cu mana stanga pe langa scaun si constat ca centura era prinsa in maneta scaunului, cea care ofera posibilitatea potrivirii inaltimii scaunului. Reusesc sa o scot si... centura ma cuprinde 😂
   Acum rad cu lacrimi la amintirea acestor intamplari, dar atunci eram in plin atac de panica. Cu cat era Florin mai calm, cu atat eram eu mai panicata.
   "Gata? Hai sa pornim!"
   "Cum?" - intreb eu cu o voce care nu era a mea.
   "Cu piciorul stang apesi ambreiajul, cu dreptul apesi frana, invarti cheia, bagi in viteza intai, te asiguri, semna....."
   In timp ce instructorul imi explica plecarea de pe loc, eu ma intrebam cu groaza "Care mama ma-sii este piciorul drept????" (Problema asta a tot revenit, periodic, pana pe la a patra sedinta de conducere.)
   Am reusit sa plec de pe loc fara probleme, chiar de la prima incercare, dar mi-a luat o mie de ani. Catinel catinel, dupa asigurari si para-asigurari ca nu vine nimeni din spate, m-am incadrat pe banda mea de mers. Nici nu apuc sa rasuflu, ca aud: "Si-acum schimbam in a doua. Piciorul stang pe ambreiaj, ridica piciorul de pe acceleratie." Care ziceam ca este piciorul stang???
   Nu reusesc sa descriu in cuvinte potrivite tot ce se petrecea atunci in capul meu. Panica mi se pare cel mai potrivit cuvant, de aceea l-am folosit atat de des in cadrul acestu text. Cel mai groaznic mi s-a parut ca nu mai stiam care este stanga si care este dreapta si ca nu-mi mai aminteam aproape nimic din teoria facuta. Ce semne de circulatie, ce conducere preventiva, ce atentie in 10 parti? Eram legata de un scaun cu o centura care ma sugruma de gat (nu, centura nu o puteam da mai jos decat era), aveam trei pedale si doar doua picioare, imi alunecau mainile pe volan si pe schimbator, trebuia sa conduc in siguranta, sa nu incurc circulatia si imi trebuiau secunde bune sa hotarasc care este dreapta sau care este stanga. Desi am crezut ca imi va fi usor sa conduc, deoarece nu eram la prima tentativa de a obtine permisul de conducere, aceasta prima sedinta de conducere a fost groaznica pentru mine.
   Florin s-a dovedit a fi un om foarte calm si rabdator. Ma incuraja sa mai incerc o data, nu se enerva daca faceam aceeasi greseala de cateva ori la rand, imi repeta sa ma calmez si sa sporesc atentia si mi-a mai spus ca nu sunt nici prima si nici ultima femeie care invata sa conduca si ca masinile nu sunt conduse doar de barbati.
   Desi inceputa cum se poate mai prost, prima sedinta de conducere a fost ok pana la urma. Imi tremurau picioarele bine dupa ce am coborat din masina, dar simteam ca panica se diminuase si incepusem sa ma simt putin mandra de mine. Reusisem sa conduc fara sa fac prea multe greseli si nu se intamplase nimic grav. In cadrul acestei prime sedinte am mers pe drumuri mai necirculate, deci nu am intrat din prima in aglomeratia din centru.
   Panica m-a insotit inca vreo 4-5 sedinte, apoi am inceput sa fiu mai increzatoare si am reusit sa-mi controlez mai bine emotiile. Am observat ca primele 10 - 15 minute de conducere erau mai grele pentru mine, apoi imi intram in mana si totul mergea snur 😊 Aveam nevoie de incalzire 😁
   Trebuie mentionat ca o sedinta de conducere are 1 ora si 40 de minute, adica doua ore academice de 50 minute.
   Masina pe care am invatat eu sa conduc:


luni, 15 octombrie 2018

Carnetul de sofer - cap.2: Mai intai teoria


   Orice persoana incepe scoala de soferi, este nerabdatoare sa inceapa sa conduca. Totusi, inainte de a ajunge la orele practice, este nevoie de invatarea si intelegerea teoriei.
   Am intalnit persoane care se laudau cu faptul ca nu au fost deloc la orele de legislatie si au facut doar orele de conducere. Sustineau sus si tare ca important este sa faci chestionare pe net si este suficient. Nu recomand asta! Este foarte riscant sa faci doar chestionare fara sa treci prin orele de legislatie! Chestionarele poate te vor ajuta sa iei sala, desi sansele sunt destul de mici, dar nu te vor ajuta in viata de sofer. Mie mi s-au parut foarte imporante orele de legislatie si nu am lipsit de la niciuna. Inca imi aduceam aminte unele lucruri de la orele de legislatie facute in 2009, dar foarte multe imi erau neclare.
   In 2009 am invatat mecanic, pe tipul toceala, tot ce ne preda la legislatie. Metoda asta nu este buna in acest caz! Din cauza ca invatam pe de rost, nu intelegeam efectiv aproape nimic si prin urmare nu reuseam sa pun in practica cele invatate. Invatatul asta de-a-n boulea nu mi-a fost de nici un folos, drept dovada stand esecul meu la prima tentativa de a lua carnetul de sofer. Degeaba stiam teorie daca nu stiam cum sa o pun in practica. Ma poticneam la chestionare pentru ca nu gaseam in ele exact textul invatat de mine, imi era greu la conducere pentru ca nu intelegeam de ce trebuie sa fac intr-un fel si nu in altul.
   De aceasta data am acordat o mai mare importanta explicatiilor profesorului de legislatie si am abordat metoda invatatului logic. Ne desena pe tabla tot felul de intersectii si situatii si ne punea sa raspundem cum credem ca este corect sa procedam si sa ne motivam raspunsul. Ne spunea ce este important sa retinem (exemplu: semnele de circulatie, manevrele, obligatiile, primul ajutor...)  si ceea ce este doar bine de citit de cateva ori (nu, contraventiile si infractiunile nu trebuie invatate pe de rost, nici mecanica!). La sfarsitul orelor de curs faceam impreuna chestionare si ne punea sa motivam raspunsurile date. In urma acestor exercitii intelegeam ce anume gandeam gresit si ma puteam corecta. Mi-a fost mult mai usor asa! Nu ma sfiam sa intreb daca nu intelegeam ceva si in scurta vreme am inceput sa raspund intrebarilor din chestionare cu raspunsuri corecte si logice, indiferent de cate raspunsuri corecte si logice avea intrebarea respectiva.  Pentru ca intelegeam in sfarsit de ce, cum si cand, nu am mai privit iminentul examen (sala - cum ii zice toata lumea) ca pe ceva infricosator, ba chiar eram foarte increzatoare in mine.
   Pentru un plus de ajutor in intelegerea teoriei ne-a fost recomandat site-ul scoalarutiera.ro si rezolvarea de chestionare de pe site-ul oficial drpciv.ro > servicii online > simulare examen. Am folosit la greu aceste doua site-uri, zi de zi, si pot spune ca mi-au fost de mare ajutor. Tinteam catre punctaj maxim, mai ales ca profesorul de legislatie ne-a spus la un moment dat un mare adevar:
" Mergeti la examen doar dupa ce rezolvati chestionarele cu minim 25 puncte. O intrebare o poti gresi din neatentie, inca doua din cauza emotiilor. Daca acum rezolvati chestionarele cu 22 - 23 puncte, atunci nu veti avea o marja de siguranta si sigur picati examenul. Tineti minte ca aveti nevoie de minim 22 de raspunsuri corecte pentru a fi declarat admis, iar 5 raspunsuri gresite se aduna foarte usor!" Eu ma stiam destul de emotiva si stiam ca emotia asta va fi o piedica in obtinerea punctajului necesar, prin urmare atata am exersat si am intrebat/citit pentru lamuriri, pana cand rezolvam orice chestionar iesit in cale cu minim 25 de puncte. Aceste exercitii trebuiesc continuate pana la data examenului, deci si dupa ce se termina orele de teorie si incep orele de practica.
   La terminarea orelor teoretice am dat un test similar celui dat la examen si pentru ca l-am rezolvat cu brio, am putut face programare pentru prima ora de conducere.
   Pana la terminarea orelor de legislatie a trebuit sa achit integral taxa de scolarizare, adica inca 700 lei.

joi, 11 octombrie 2018

Carnetul de sofer - cap.1: De ce? Unde? Cat?



   Ma plangeam prin 2010 ca am cheltuit niste (multi!!!) bani pentru a deveni sofer si nu am reusit. Pentru aducere aminte, las aici link catre acea postare: Vai de volanul meu.
   Ei bine, unul dintre motivele pentru care am incetat sa mai postez pe blog in ultima vreme (bloguri de fapt, pentru ca sunt doua), a fost inscrierea mea la scoala de soferi si implicit tot stresul ce rezulta in urma acestei decizii. Eu nu pot functiona bine pe mai multe planuri in conditii de stres, prin urmare am stabilit prioritatile (in acest caz, scoala de soferi) si am lasat celelalte proiecte pe locuri secundare.
   De ce acum, dupa atatia ani de la prima incercare?
   Esecul suferit atunci m-a afectat destul de tare si efectiv am refuzat sa ma mai gandesc la asta sau sa mai sper ca voi avea vreodata carnet de sofer. Un fel de auto-aparare, daca o pot numi asa. Chiar incercam sa ma conving ca nici macar nu am nevoie sa fiu sofer, ca ma descurc foarte bine cu transportul in comun, iar o masina implica destul de multe costuri si chiar nu-mi trebuiau mai multe cheltuieli.
   Apoi, de-a lungul anilor, am inceput sa ma lovesc tot mai des de impedimentul de a nu avea masina personala si carnet de sofer. Trenurile sunt o mizerie, mai ales cele de pe rutele lungi, dar nici cele de pe rute scurte nu sunt mai bune. In plus sunt scumpe si incomode, atat ca mobilier vechi si stricat, loc aproape inexistent pentru depozitat bagajele, wc-uri nefolosibile, cat si ca ore aiurea si legaturi proaste. Concediile noastre, cat si escapadele in alte localitati erau legate de aceste trenuri. Daca apelam la o cunostinta cu masina sa ne transporte intr-o anumita locatie, trebuia sa anuntam din timp si sa ne pliem pe programul cunostintei. Deci nici vorba de hotarari de ultim moment, intarzieri ale vizitei sau urgente 😉 La asta se adauga raul meu de masina, care ma da peste cap complet cel putin 5-6 ore de la terminarea calatoriei. Nu de putine ori am refuzat invitatii de vizitare sau de concediu doar din cauza transportului.
   Totul a culminat la inceputul acestui an cu o intamplare nefericita. Tatal meu a facut infarct si a fost dus de urgenta, cu elicopterul, la spitalul clinic judetean de urgenta din Tg. Mures. Acolo a fost internat la reanimare mai mult de o saptamana din cauza unor complicatii aparute dupa operatie. Tata are masina, dar cine sa o conduca? Trenuri directe pe ruta Medias - Tg. Mures nu sunt, iar timpul de calatorie cu un tren cu schimbare este de minim 4 ore doar dus. Este ceva microbuz care merge pe ruta asta, dar nici nu l-am luat in considerare din mai multe motive adunate in urma folosirii acestei optiuni. In plus doctorita era de gasit doar la anumite ore si doar daca nu intervine o urgenta, iar orele de vizita sunt stricte si doar intr-un anumit interval. Numai mama stie cum a reusit sa dea de cap acestei probleme si sa reuseasca sa ajunga aproape in fiecare zi la spital. Ce simplu era daca conducea cineva din familie!
   Uite asa m-am hotarat sa iau taurul de coarne si sa ma inscriu iar la scoala de soferi.
   Scoli de soferi sunt multe in orasul nostru si chiar ai de unde alege. Toate au laudatorii si dusmanii lor. Multa lume alege scoala de soferi si implicit intructorul pe baza unei recomandari din partea unei cunostinte. Si eu tot asa am facut prima data, in 2009. Pentru mine nu a fost atunci o alegere inteleapta si mereu am regretat ca nu am cercetat si alte optiuni. Acum am ales scoala de soferi pe baza de simpatie 😃 O cunosc pe patroana scolii de multi ani, o doamna foarte draguta si sociabila, care mi-a fost colega de serviciu la un moment dat. Tatonam terenul de vreo doi ani, dar parca tot nu simteam ca sunt pregatita. Dupa intamplarea cu tata, i-am dat telefon si am anuntat-o ca m-am hotarat sa ma inscriu la scoala. I-am povestit despre prima scoala de soferi facuta si despre frica de examene pe care o prinsesem. Am intrebat-o daca are un instructor calm si rabdator, dispus sa ma invete tainele soferiei sigure. "Ti-l dau pe Florin." a fost raspunsul ei. Si asta a fost inceputul 😊
   Primele costuri au fost urmatoarele: 700 lei prima rata pentru scolarizare (din totalul de 1400 lei), 100 lei fisa medicala (facuta la o clinica privata din oras), 35 lei examenul psihologic, 15 lei poze tip buletin (6 bucati din care mi-a trebuit doar una, dar nu poti cere doar o poza). In plus am avut nevoie de cazier, dar asta nu costa bani 😉

sâmbătă, 14 iulie 2018

Jurnal - 7 zile de maraton de citit

Ziua 1 - 07.07.2018
Azi am inceput sa citesc cartea Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau - Fredrik Backman. Ma sperie un pic grosimea cartii, mai ales ca a trecut ceva vreme de cand am citit o carte atat de groasa, dar vreau sa incep maratonul cu aceasta carte. Imi place sa incep cu ce este mai greu 😉
ora 12:00 : Am citit vreo ora si jumatate, apoi m-a luat somnul. Este atat de liniste!
ora 15:30 : M-am trezit pe la ora 14, apoi am facut ceva rapid de mancare, am mancat si acum incep iar lecturarea. Nu-mi place Elsa!
ora 18:12 : Iar am adormit! Nu ma prinde deloc cartea asta.
ora 20:35 : Gata pe ziua de azi! 423 pagini citite. Mai am doar 51 de pagini si termin cartea, dar nu mai am chef de ea.

Ziua 2 - 08.07.2018
Se pare ca azi nu voi citi deloc. S-au anuntat musafiri, am comanda de chiftele si de paine de casa, afara ploua...
ora 22:30 : Gata cu activitatile, deci am timp sa termin cartea 😃
ora 22:46 : Am terminat cartea! 51 de pagini citite + 15 pagini de la sfarsitul cartii cu rezumatele altor carti aparute (nu le iau in considerare la numaratoare).
Mie nu mi-a placut asa tare aceasta carte. Stiu ca este preferata multora, dar mie nu mi-a placut in mod deosebit. Are cateva pasaje care mi-au ramas in minte, dar copila mi s-a parut chiar obraznica pentru cei aproape opt ani ai ei. Iar faptul ca numele ei este repetat in mod obsesiv, nu a ajutat deloc.
Am simtit tot timpul ca vorbesc cu cineva care o lauda pe Elsa in mod excesiv si nejustificat si ii gaseste doar partile bune chiar si acolo unde nici nu exista parti bune.
Citate preferate:
"... a fi mama unei fetite care creste e ca si cum ai incerca sa tii apa in mainile facute cupa."

"Orsul moare in ziua in care se naste fratele Elsei. Elsa se gandeste sa-i povesteasca intr-o zi, cand o sa fie mai mare. Sa-i povestesca despre primul ei cel mai bun prieten. Sa-i explice ca, uneori, cineva trebuie sa-i faca loc altcuiva. Si ca tot ce s-a intamplat e, de fapt, ca orsul i-a lasat Jumatatii locul lui in autobuz.
Si isi mai zice ca trebuie sa fie atenta sa-i spuna Jumatatii sa nu se intristeze sau sa aiba mustrari de constiinta din cauza asata.
Caci orsii, de fapt, urasc sa mearga cu autobuzul."

Ziua 3 - 09.07.2018
Car dupa mine, la serviciu, cartea Marea casa - Nicole Krauss. Poate reusesc sa citesc ceva in pauza de masa.
ora 21:26 : Am carat cartea dupa mine degeaba. Nici nu am deschis-o!!! Acum am terminat treburile si ma apuc de citit.
ora 22:05 : 53 de pagini. Nu este deloc ceea ce-mi place mie sa citesc. Ma simt depasita cand vad atatea nume despre care eu nu stiu nimic. Saream cu privirea pasaje intregi, prin urmare nu am inteles nimic din prima povestire. In sinea mea nu mi se pare corect sa numar aceste pagini la maraton, totusi o voi face. In ritmul asta...

Ziua 4 - 10.07.2018
Ma uit la cartea de pe birou si nu-mi vine sa pun mana pe ea. Azi nu o iau cu mine la serviciu. Am prea mult de lucru.
ora 22:54 : 38 pagini. Mi se inchid ochii. Noapte buna!

Ziua 5 - 11.07.2018
Sunt hotarata sa citesc mai mult azi! Am avut putin timp liber pana in momentul plecarii la serviciu si am citit deja 15 pagini 😃
ora 23:46 : In afara de cele 15 pagini citite de dimineata, nu am mai citit nici macar un rand. A fost o zi lunga, iar maine se anunta tot o zi luuuuunga. Asta este!

Ziua 6 - 12.07.2018
Nu am citit absolut nimic azi. Mai am 420 pagini pana la 1000 si nu cred ca voi termina maratonul vineri, adica maine, adica ultima zi 😞

Ziua 7 - 13.07.2018
Chiar sunt curioasa la ce numar ajung 😜
ora 23:05 : 80 de pagini azi. Nu-mi place absolut deloc cartea!!! Trag de mine sa citesc din ea, insa nu inteleg nimic 😐 Cred ca o sa-mi ia cel putin o saptamana sa o termin. A fost o alegere neinspirata pentru acest maraton si sunt sigura ca ea este de vina pentru esecul meu. Daca era o carte pe gustul meu, as fi devorat-o in maxim 2 zile.
Total de pagini citite in cadrul acestui maraton : 660.

Recunosc ca sunt un pic dezamagita. Eram ferm convinsa ca voi putea citi 1000 de pagini in 7 zile, mai ales cand am vazut ca in prima zi am fost in stare sa citesc peste 400 de pagini.  In plus maratonul a fost dus la capat cu succes de multi participanti. Eu si fetele mentionate vinerea trecuta, care s-au inscris la maraton la rugamintea mea, nu am reusit sa trecem linia de finis. Ne-am propus sa reluam maratonul alta data, cand suntem mai libere si avem mai mult chef pentru citit. Poate la toamna?
Tot respectul pentru cei care au dus la capat acest maraton!

miercuri, 4 iulie 2018

Maraton de citit - 1000 de pagini in 7 zile


Ideea am vazut-o pe youtube, la Daria Prietena Cu Cartile si la Bibliomaniac, dar sunt multe astfel de maratoane de citit pe cam toate platformele sociale. Dati o cautare pe google daca nu ma credeti 😉
Vad acest maraton de citit ca pe o provocare si cu ajutorul lui vreau sa-mi dovedesc ca pot sa fiu constanta cu cititul si ca pot gasi in fiecare zi timp pentru citit. Prin urmare, sambata incep primul maraton din viata mea 😃 Sunt foarte entuziasmata si tare curioasa sa vad daca il voi putea duce pana la capat!
Trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca numarul de pagini ma cam sperie in acest moment, insa nu mi se pare imposibil. Daca atii au putut, pot si eu 😊
Cartile pe care vreau sa le citesc cu aceasta ocazie sunt imprumutate de la o prietena si este musai sa le dau inapoi repejor, pentru ca asteapta si altii sa le citeasca. Ele sunt urmatoarele:
- Douglas Coupland - Toate familiile sunt psihotice
- Fredrik Backman - Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau
- Nicole Krauss - Marea casa
Insumeaza un total de 1071 pagini, ceea ce este mai mult decat perfect pentru mine si maratonul asta.
La finalul maratonului, adica in 14 iulie, sambata viitoare, voi povesti cum a decurs totul pe parcursul celor 7 zile si cocluziile finale.
Alaturi de mine mai participa la acest maraton Anca, Ana, Maria, Antonela si Roxana. Lista ramane deschisa si este invitata toata lumea sa participe. Multumesc fetelor pentru sustinere si motivare!!!
Spor la citit!!!

Cele mai citite articole din acest blog