vineri, 25 octombrie 2013

File de jurnal - 15

Pentru astazi (data/ora) - 25 octombrie 2013, ora 09:33

 Afara ... este inorat, dar soarele da semne ca nu vrea sa piarda lupta asta. Copacii sunt tot mai goi si tristi, iar ruginiul a pus stapanaire pe toate dealurile din privelistea mea.

 Mă gândesc ... la cadoul pentru junioara. Saptamana viitoare este ziua ei si eu nu stiu ce sa-i cumpar cadou! Efectiv are de toate, iar dorintele ei sunt cam mult peste bugetul meu. Poate-mi vine o idee buna in urmatoarele zile.

 Invatam ... ca banii se duc, indiferent cat de multi sau putini ai avea. Ar trebui macar sa nu mai cheltuim tot ce avem pe lucruri inutile.

 Sunt recunoscătoare pentru ... familia mea minunata si pentru dragostea cu care ma simt invaluita.

 Din bucătărie ... Miroase a varza la cuptor. Vad ca devine un obicei sa gatesc noaptea :D

 Cu ce sunt imbracata ... blugi bleumarine, bluza alba cu guleras din dantela, tenisi roz inchis. La gat am un lantisor cu piatra mov inchis, iar la urechi am lebede delicate, argintii.

 Citesc ... Jocurile Foamei  - Suzanne Collins - volumul I

 Ceea ce astept (sper) ... Astept jumatatea de zi de luni in care vom fi doar noi doi ♥

 Ce mai mesteresc ... in continuare caut inspiratie pentru petrecerea tematica a junioarei.

 Ascult ... un cantec trist si vechi, cantat la chitara de doi cersetori orbi. Oamenii astia canta in fiecare zi, indiferent de vreme, in acelasi loc. Desi frumoase, cantecele lor sunt foarte triste si deprimante.

 În casa ... e curat, liniste si cald. In plus este si el acasa ♥

 Unul dintre lucrurile mele preferate ... sa fiu alintata de sotul meu ♥♥♥

 Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... Sambata este zi de cumparaturi si lectii, iar duminica iesim la gratar cu cativa prieteni.

 Melodia preferata momentan...Kim Cesarion - Undressed ♥♥♥

 Ultimul film vazut... Ghost Rider: Spirit of Vengeance - un film slab, prost jucat si care m-a dezamagit total.

 Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:


Idee preluata de la Corcodusa


Mai participa la acest proiect:

joi, 17 octombrie 2013

Reducere de 50% la Magazinul de carte!!!

Cine zice ca o carte este buna doar daca este noua? Cine iubeste cu adevarat cartile va aprecia cartile vechi la adevarata lor valoare, chiar daca acum se revand la preturi mici de tot.
De cateva luni am descoperit anticariatul online Magazinul de carte. Este foarte bine aprovizionat si preturile cartilor sunt foarte mici. Sunt prompti in preluarea comenzilor si au periodic oferte foarte tentante.
Acum poti beneficia de 50% reducere la suma totala a cumparaturilor daca cumperi de minim 100 lei. Mai pe romaneste, cumperi de 100 lei, platesti 50 lei si mai ai si transportul gratuit prin Posta Romana!!! Ziceti voi daca asta nu este o adevarata afacere!


Eu am mai comandat de la ei de curand, dar nu puteam lasa oferta asta sa-mi scape printre degete, mai ales ca este valabila pana in 20 octombrie.
Ce-am cumparat de 100 lei? O gramada de carti!!! Mai precis urmatoarele: Carnetul din Port-Hart - Ileana Vulpescu, Winnetou Vol.1, 2, 3, 4 si 5 - Karl May, Povesti - C. Radulescu Codin, Sfarleaza cu Fofeaza - Victor Ion Popa, Testamentul incasului - Karl May, Tamango - Prosper Merimee, Moby Dick sau Balena Alba - Herman Melville, Ultimul mohican - J.F. Cooper, Capitanul Fracasse - Theophile Gautier, Cainele din Baskerville - Athur Conan Doyle. Abia astept sa vina coletul!

Vizitati Magazinul de carte si profitati de oferta si de preturile minuscule!!!

 Stimate client,

              MAGAZINUL DE CARTE  va ofera:
   REDUCERE 50% pentru comenzile de minim 100 lei!

   Promotia este valabila in perioada 14 - 20 octombrie 2013 si se aplica pentru toate produsele din stoc!
              Comandati de 100 lei si platiti 50 lei!

   Atentie! Sistemul nostru nu inregistreaza automat reducerea! In maxim 2 ore de la finalizarea comenzii, veti primi un mail cu suma finala de plata! Tot ceea ce trebuie Dvs sa faceti pentru a beneficia de reducerea primita, este sa scrieti PROMOTIE in campul pentru comentarii aflat in pasul doi din finalizarea comenzii!

   Va invitam sa va bucurati de reducerea primita!
    Cu stima,
Echipa Magazinul de Carte
0762 270 357
0757 095 450
                                          www.magazinul-de-carte.ro

vineri, 11 octombrie 2013

File de jurnal - 14

Pentru astazi (data/ora) - 11 octombrie 2013, ora 16.51

 Afara ... este soare si senin, ba chiar pot spune ca este cald. Ma bucur ca soarele ne mai dezmiarda cateva zile si ne indulceste tranzitia catre friguroasa iarna.

 Mă gândesc ... la tortul pe care trebuie sa-l pregatesc pentru nepotul meu. Implineste 10 ani! Doamne, cand a trecut timpul?

 Invatam ... ca cheltuim ca nebunii sume importante pe lucruri inutile, care nici macar nu ne fac viata mai usoara.

 Sunt recunoscătoare pentru ... ziua asta frumoasa si pentru familia mea minunata!

 Din bucătărie ... Am facut aseara ciorba falsa de burta, ficatei taranesti si tocanita de pipote pentru junioara. Am un tort frumos si interesant de facut si ma mai asteapta niste ciuperci pleurotus si niste piept de pui sa fac ceva cu ele.

 Cu ce sunt imbracata ... blugi negri, bluza mulata, decoltata decent si rozalie, esarfa mare si circulara, roz aprins cu model verzuliu, adidasi albi cu dungulite bleumarin si rosii. Azi nu port cercei si nici margele. Doar verigheta ♥ si inelul meu permanent.

 Citesc ... Prin lume, spre mine - Iunia Pasca. Tare mi-e draga cartea asta ♥♥♥  Un fragment din carte, care mi s-a parut genial:
" NU, nu! Eu refuz sa joc jocul acesta al supravietuirii, eu vreau sa traiesc! Nu stiu cine a inventat acest joc in care strangi cat de multe obiecte ii e posibil unuia intr-o viata, le platesti cu sange si sudoare si lacrimi, si apoi le faci inventarul si inchizi ochii pe veci, pentru a nu le mai vedea niciodata."

 Ceea ce astept (sper) ... Astept sa vina omul meu acasa. Mi-e tare dor de el!

 Ce mai mesteresc ... momentan caut inspiratie pentru petrecerea tematica a junioarei, care implineste la sfarsitul lunii 9 ani. Tema aleasa este micul bucatar. Aveti idei? Nu ezitati sa mi le spuneti! Multumesc anticipat!

 Ascult ... un cantec molatic si pe alocuri trist, cantat de Niannel. Are o voce foarte frumoasa ♥

 În casa ... e pe jumatate curat si rufele de pe fotoliu asteapta sa le pun la loc, praful asteapta sa fie sters, covoarele asteapta sa le aspire cineva, eu astept sa-mi vina cheful de ele...

 Unul dintre lucrurile mele preferate ... sa colind magazinele second hand in cautare de comori ♥♥♥

 Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... Duminica avem aniversarea nepotului, iar sambata merg cu vecina la un beauty party (am scris bine?), unde vom avea parte de rasfat gratuit :D

 Melodia preferata momentan...Vunk - Pierderea lor ♥♥♥

 Ultimul film vazut... Saptamana asta nu am vazut nici un film.

 Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:


Idee preluata de la Corcodusa


Mai participa la acest proiect:

duminică, 6 octombrie 2013

File de jurnal - 13

 Pentru astazi (data/ora) - 6 octombrie 2013, ora 9.56

 Afara ... este soare si senin, insa este frig. Prea repede a venit iarna.

 Mă gândesc ... la planurile pentru ziua de azi si incerc sa-mi fac o lista in minte. Deocamdata este neclara si fara prioritati, dar sper ca dupa cafea sa se limpezeasca.

 Invatam ... ca toate au rezolvare pe lumea asta, mai putin moartea.

 Sunt recunoscătoare pentru ... ziua asta frumoasa care mi-a dat o stare de bine si mi-a pus un zambet pe fata.

 Din bucătărie ... Am facut aseara, in colaborare cu vecina si fata ei cea mare, o ciorba de conopida. A iesit atat de buna!!! ♥♥♥ Azi am in plan o prajitura si ciocolata de casa.

 Cu ce sunt imbracata ... pantaloni de trening bleumarine, bluza cu maneca trei sferturi de culoarea scortisoarei, sosetute negre cu dungulite albe si rosii si papuci de casa albi. Am parul aranjat inca de ieri, de arat ca o nasa la nunta.

 Citesc ... Prin lume, spre mine - Iunia Pasca. Tare mi-e draga cartea asta ♥♥♥

 Ceea ce astept (sper) ... Astept sa vina omul meu acasa. Mi-e tare dor de el!

 Ce mai mesteresc ... am schimbat un bec la bucatarie. Se pune?

 Ascult ... un cantecel vesel cantat de junioara in baie. Acolo este o oglinda mare si ecou bun smiley1653.gif

 În casa ... e cald, aproape curat si junioara canta tot mai tare smiley1735.gif

 Unul dintre lucrurile mele preferate ... sa ascult teatru radiofonic ♥♥♥

 Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... S-a cam dus sfarsitul asta de saptamana, dar am facut cam tot ce mi-am propus.

 Melodia preferata momentan...Yiruma - River Flows in You ♥♥♥

 Ultimul film vazut... One Day - adaptare a cartii cu acelasi nume, despre care am vorbit deja pe blog. In film nu sunt redate toate momentele speciale din carte si am avut impresia ca ma uit la un maraton rapid, din care observi doar franturi din ceva interesant. Cititi cartea!

 Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:


Idee preluata de la Corcodusa


Mai participa la acest proiect:

marți, 1 octombrie 2013

O zi - David Nicholls


Iata ca a venit momentul in care ma pot lauda ca am reusit sa citesc aceasta carte.
Inca din prima jumatate a anului 2011 sta in asteptare in teancul permanent de carti de pe birou. In acel teanc tin cartile care asteapta sa le citesc si sa nu va ganditi ca sunt aceleasi carti de ani de zile. Sunt o devoratoare de carti, prin urmare teancul este in continua modificare a inaltimii si compozitiei. Cartea asta insa nu s-a lipit de mine neam! Citeam cateva pagini si o abandonam in favoarea altei carti. O amanam mereu, in asteptarea unei zile perfecte pentru ea.
Timpul a trecut pe nesimtite si am ajuns in a doua jumatate a anului 2013. Eram deja satula si incepuse sa ma streseze cartea asta permanenta din teanc. Prin urmare am luat-o cu mine in scurta vacanta de la inceputul lunii septembrie, cu gandul ca drumul lung pana la destinatie este perfect pentru a duce la bun sfarsit si acest proiect. Inutil sa spun ca nici nu m-am atins de ea nici pe drumul de dus si nici in destulele momente linistite din vacanta. Deja ma resemnasem la gandul ca asta va fi prima (si sper ultima!) carte care va ramane necitita.
La intoarcerea din vacanta, in tren.
Ma astepta un drum lung, de 9 ore, intr-un vagon staul, plin de oameni galagiosi, de mirosuri dubioase si de nervi intinsi la maxim. Mizerie, curent, galagie = mersul cu trenul Mangalia- Oradea, la clasa I. Nu mai zic de biletul pe care am platit o mica avere si nu mai zic de frigul pe care l-am indurat pentru ca nenea nasu' nu stia cum sa opreasca aerul conditionat. O sa zic in schimb ca ala a fost momentul perfect sa reincep cartea buclucasa. Nici nu am simtit cand a trecut timpul! Am fost atat de captivata de poveste, ca cele 9 ore petrecute in tren mi s-au parut mult mai putine. Dragoste neimpartasita, viata neplanificata, intamplari hilare sau foarte triste, trairi puternice si profunde, descrieri captivante, tradari, franturi de viata si de relatie in evolutie - toate sunt incluse cu maiestrie in cartea asta.
Autorul reuseste, cu succes as spune, sa impleteasca si sa lege intre ele zilele mai multor ani, mai precis zilele de 15 iulie. Emma si Dexter, Dex si Em - doi oameni care-si traiesc viata cand impreuna, cand separat, uniti fiind de o legatura puternica, invizibila si greu acceptata de amandoi. Finalul este usor previzibil dar totusi socant si logic. Pana la final insa, povestea ramane captivanta, facandu-te sa citesti mai departe, macar pentru a afla ce s-a intamplat in 15 iulie al altui an.
Este o carte foarte frumoasa, pe care o recomand! Acum nici nu stiu sa mai explic care a fost motivul pentru care am amanat-o atata timp. Sa nu faceti ca mine! Cartea merita citita!

S-a facut si un film dupa aceasta carte, film pe care inca nu l-am vazut pentru ca am vrut sa citesc mai intai cartea. Sambata il am in plan pentru vizionare.


Cele mai citite articole din acest blog