Imi pare rau, insa eu, ca duhovnic si ca prieten, nu pot sa spun "Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihnesca!" - sunt cuvintele unui preot care vorbea despre un om care s-a sinucis.
Pentru un om nefericit, care a ales sa nu mai traiasca si s-a sinucis, un preot nu poate sa se roage si nici sa-i faca o slujba inainte de inmormantare, iar rudele nu pot da pomeni pentru sufletul lui. Ce conteaza daca sinucigasul a fost un om bun toata viata lui, sau daca si-a dedicat zilele, sanatatea si libertatea pentru binele celor din jurul lui? S-a sinucis, gata cu el! Il dam uitarii si facem tot posibilul sa minimalizam existenta lui. Pentru un criminal in serie, pentru un pedofil sau pentru un violator preotii se roaga? Pentru ei pot spune "Dumnezeu sa-l ierte!"? La moartea lor se pot face slujbe in biserica? Unde e dreptatea? Unde e logica?
Un credincios adevarat nu se gandeste la sinucidere! - declara cineva. Ma lasi? Exista om pe lumea asta care nu a gandit macar o singura data ca sinuciderea este singura solutie la nefericirea/durerea lui? Se gandeste cineva la incarcatura ce apasa pe sufletul nefericitului, la schimbarile pe care este nevoit sa le accepte desi nu le vrea, la tristetea care il devoreaza, la depresia care pune stapanire pe el si nu-l mai lasa sa priveasca inainte? Toata lumea TREBUIE sa fie puternica? Nu te afecteaza si nu crezi suferinta altcuiva. O intelegi numai daca ti se intampla tie sau cuiva drag si atunci esti uimit ca altii nu te inteleg.
Nu indemn la sinucidere si nu sunt avocatul celor care aleg aceasta cale, am fost insa uimita de aceste cuvinte si fapte si m-am trezit cu aceste intrebari in minte. Si cum orice om are dreptul la o parere, imi exercit acest drept si apoi intreb: gresesc cu ceva daca gandesc asa? Randurile de mai sus pot fi privite ca o razvratire sau ca o blasfemie, insa sunt sigura ca nu sunt singura care si-a pus aceste intrebari.
Si daca tot purtam aceasta discutie, mai intreb ceva: ce rost are si de ce faci poze unui mort? Nu ma refer la pozele pe care le fac criminalistii sau ziaristii ci la pozele facute de familie, rude si prieteni. Chiar vrei sa imortalizezi aceste momente? Chiar vrei sa ai poze cu cel drag in cosciug, pe marginea gropii? Chiar ai de gand sa privesti aceste poze vreodata sau sa le arati cuiva? Mi se pare un gest nelalocul lui, deplasat si inutil. Tine minte cum era cand iti zambea sau clipele frumoase petrecute impreuna, nu cum arata a doua zi dupa ce a murit sau ce culoare aveau florile de la capataiul lui.
La ceas de noapte m-au invadat intrebarile ciudate. Am sa le pun frau si am sa inchei aici acest articol. Nu vreau sa strigati dupa mine ca am luat-o razna :)
Nopate buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu