Aceasta carte a fost un dar, un dar neasteptat si daruit cu toata dragostea de o prietena virtuala, Maria, pe care nu am intalnit-o niciodata in realitate, dar care mi s-a lipit de suflet. Cadoul a fost compus din doua carti: aceasta si Padurea norvegiana despre care am vorbit deja.
Pana acum nu am citit nimic de Julio Cortazar, iar Maria mi-a descris aceasta carte in culori incitante. Va dati seama cat eram de curioasa si cu cata nerabdare am asteptat momentul in care sa ma las in voia povestilor. Cand a venit momentul oportun, m-am asezat cu cartea in brate intr-un fotoliu primitor si am inceput sa citesc, acompaniata fiind de ciripit de pasari si raze firave de soare.
De la prima povestire am avut un mic soc si-am realizat ca aceasta carte nu este o lectura deloc usoara. Este ca un labirint intunecat, rece si infricosator. La fiecare cotitura esti nevoit sa infrunti frici adanc ascunse, dureri profunde, sentimente contradictorii, tristeti neconsolabile. Nu este o carte de duminica si de relaxare dupa o zi ingrozitoare. Este o carte care pretinde atentie si liniste.
Cuprins: Casa ocupata • Circe • Portile Paradisului • Scrisori de la mama • Funigei • Continuitatea parcurilor • Fluviul • Menadele • O floare galbena • Dupa ospat • Poveste cu fundal de apa • Axolot • Noaptea, cu fata spre cer • Insula la amiaza • Sfirsitul jocului • Manuscris gasit intr-un buzunar • Sticla in mare • Sfirsit de etapa • Satarsa • Scoala, in timpul noptii • La vreme nepotrivita • Cosmaruri • Jurnal pentru o poveste • Nopti prin misterele Europei • Despre exterminarea crocodililor din Auvergne • Geografii • Sfirsitul lumii sfirsitului
Autorul despica firul povestirilor in zeci de parti si de multe ori, citind aceasta carte, m-am trezit ca citesc si nu inteleg nimic. Se pierde in detalii si descrieri, te invarteste si te ameteste, pana cand, sleit de puteri, abandonezi cititul pentru a-ti pune in ordine informatiile aflate.
Nu am putut citi cartea asta intr-o singura zi. Pur si simplu nu am putut.
M-am fortat sa o citesc pana la capat, dar asta numai pentru ca m-am simtit datoare fata de Maria. Nu este genul de carte pe care s-o citesc cu placere.
Nu mi-a placut nici sentimentul de frica si de tristete profunda pe care l-am simtit citind aceasta carte. Abia am asteptat sa ies din acest labirint intortochiat si negru, sa ma reintorc la viata.
Recitind aceste randuri mi-am adus aminte de zilele in care am citit Umbra vantului, despre care am scris pe blog in noiembrie 2010. Nici recenzia la acea carte nu a fost prea frumoasa.
Probabil voi fi considerata ipocrita si lipsita de profunzime, dar asta nu ma va impiedica vreodata sa-mi astern pe paginile acestui blog gandurile sincere. Nu ma voi apuca sa laud o carte care nu mi-a mers la inima si nici nu voi recomanda o carte pe care nu o consider ca facand parte din "lectura obligatorie" doar pentru a parea desteapta si profunda. Pentru mine cartile sunt ca dragostea la prima vedere. Daca nu simt cartea respectiva, atunci nu ma voi obosi sa-i fac o recenzie buna.
Dar, astea sunt numai parerile mele. Nimeni nu este obligat sa ma inteleaga
Maria, multumesc din suflet pentru darul tau! Apreciez gestul
Imi pare sincer rau ca nu am fost pe aceeasi lungime de unda cu tine si nu am reusit sa iubesc cartea asta!
Oi, doamne, cum sa-ti para rau?! Imi aminteam aseara, dar cred ca ti-am si scris in biletul cartii, ca atunci cand am citit-o prima data am pierdut vro doua trenuri intr-o sala de asteptare concentrata fiind pe povesti, asta doar pentru ca intr-un final sa cobor citind-o in fata unui alt tren aflat in mers. Ce vremuri, acum 10 ani citeam pe strada, la birou, la masa...Alt Cortazar n-am mai reusit nici eu sa iubesc:) Tare ma bucur c-ai scris sincer, nu ca nu te-as cunoaste deja:)))
RăspundețiȘtergereMaria, tare mult m-am codit sa scriu recenzia asta pentru ca in ruptul capului nu as fi vrut sa umbresc gestul tau frumos si laudele facute de tine. Pana la urma am pariat pe obiectivitatea ta si am dat frau liber cuvintelor.
ȘtergereStii ca te iubesc, nu? :*