joi, 8 august 2013

Patul ravasit - Francoise Sagan


Azi am terminat de citit cartea asta.
 Ma chinui de ceva vreme sa o termin. De ce? Pentru ca este dureroasa si greu de inteles si pentru ca am prostul obicei de a citi o carte pana la capat, chiar daca nu merita.
Cum poate cineva sa ravneasca cu adevarat o dragoste care-ti aduce numai neliniste, durere, suferinta si supunere? Cum poate un barbat sa iubeasca atat de dureros o femeie care nu-l merita? O femeie care nu se oboseste nici macar sa se intrebe daca simte ceva pentru el, care il inseala, care nu se sfieste sa-l faca sa se simta nesigur, gelos si resemnat!
Un singur cuvant imi tot apare in minte cand ma gandesc la cartea asta: durere.
Sa spunem ca el, scriitor serios si de succes, are nevoie de dragostea asta devoratoare si pe muchie de cutit ca sa aiba inspiratie pentru a creea in continuare personajele care l-au facut atat de celebru. Si sa mai spunem ca ea, o actrita cu aere de diva si cu vointa slaba cand este vorba de barbati, se foloseste de el sa urce cateva trepte pe lunga scara a recunoasterii globale. Dar de ce trebuie sa se chinuie unul pe altul cu buna stiinta? De ce trebuie sa parcurgem obligat pagini intregi in care ni se descriu prea pe larg si plictisitor de tras de par sentimente confuze si ganduri "masochiste"? Cum poate ea sa dispretuiasca un om care o iubeste cu toata fiinta lui, sa il insele des si fara sa se oboseasca sa ascunda asta, dar cu toate astea sa fie atat de adorata de toti barbatii din jurul ei? De ce i se acorda atata intelegere si de ce i se permit toate aceste rautati dureroase? Asta nu am priceput!
Nu de putine ori m-am trezit citind mecanic, fara sa inteleg o boaba din tot acest chin. Pentru mine, toata povestea asta incalcita si grea nu a reusit sa insemne decat o prea lunga si plictisitoare lectura.
Un sigur pasaj din carte mi s-a parut bine scris si captivant: scena in care un regizor batran si bolnav isi regizeaza moartea iminenta, transformad-o dintr-o realitate cruda intr-o pastrare a demnitatii pentru eternitate. Avand in vedere ca acest pasaj se intinde pe maxim 3-4 pagini si ca totalul de pagini al cartii este de 270, procentul de "interesant" este dureros de mic.
Probail ati observat ca nu am scris numele personajelor principale. Voit am facut acest lucru pentru ca am considerat ca nu sunt demne sa aiba o identitate in aceasta postare.
Recomand cartea asta? Nu. Totusi, am o vaga impresie ca sunt impotriva unui curent si ca sigur exista oameni care adora acest gen de carte. Maria, cred ca ti-ai dat seama ca la tine ma gandesc, nu?

2 comentarii:

  1. :))) Asta ma gandeam, e o carte care mi-ar placea! Dar ca sa si vad asta scris cu negru pe alb cu subiect si predicat, e prea mult!!!!
    Si eu am deprinderea asta de a ma lupta cu finalizarea oricarei carti, oricat de proaste! Sigur, s-a intamplat de cateva ori chiar sa-mi placa pe la sfarsit, dar vorba ta procentul de interesant e dureros de mic:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, am stiut eu ca ti-ar fi placut cartea asta :P
      Uneori mi-as fi dorit sa pot fi mai nesimtita vizavi de cartile citite, sa renunt la ele in momentul in care mi-as fi dat seama ca nu exista compatibilitate. Ar fi fost o pierdere mare?

      Ștergere

Cele mai citite articole din acest blog

Cititori