sâmbătă, 14 iulie 2018

Jurnal - 7 zile de maraton de citit

Ziua 1 - 07.07.2018
Azi am inceput sa citesc cartea Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau - Fredrik Backman. Ma sperie un pic grosimea cartii, mai ales ca a trecut ceva vreme de cand am citit o carte atat de groasa, dar vreau sa incep maratonul cu aceasta carte. Imi place sa incep cu ce este mai greu 😉
ora 12:00 : Am citit vreo ora si jumatate, apoi m-a luat somnul. Este atat de liniste!
ora 15:30 : M-am trezit pe la ora 14, apoi am facut ceva rapid de mancare, am mancat si acum incep iar lecturarea. Nu-mi place Elsa!
ora 18:12 : Iar am adormit! Nu ma prinde deloc cartea asta.
ora 20:35 : Gata pe ziua de azi! 423 pagini citite. Mai am doar 51 de pagini si termin cartea, dar nu mai am chef de ea.

Ziua 2 - 08.07.2018
Se pare ca azi nu voi citi deloc. S-au anuntat musafiri, am comanda de chiftele si de paine de casa, afara ploua...
ora 22:30 : Gata cu activitatile, deci am timp sa termin cartea 😃
ora 22:46 : Am terminat cartea! 51 de pagini citite + 15 pagini de la sfarsitul cartii cu rezumatele altor carti aparute (nu le iau in considerare la numaratoare).
Mie nu mi-a placut asa tare aceasta carte. Stiu ca este preferata multora, dar mie nu mi-a placut in mod deosebit. Are cateva pasaje care mi-au ramas in minte, dar copila mi s-a parut chiar obraznica pentru cei aproape opt ani ai ei. Iar faptul ca numele ei este repetat in mod obsesiv, nu a ajutat deloc.
Am simtit tot timpul ca vorbesc cu cineva care o lauda pe Elsa in mod excesiv si nejustificat si ii gaseste doar partile bune chiar si acolo unde nici nu exista parti bune.
Citate preferate:
"... a fi mama unei fetite care creste e ca si cum ai incerca sa tii apa in mainile facute cupa."

"Orsul moare in ziua in care se naste fratele Elsei. Elsa se gandeste sa-i povesteasca intr-o zi, cand o sa fie mai mare. Sa-i povestesca despre primul ei cel mai bun prieten. Sa-i explice ca, uneori, cineva trebuie sa-i faca loc altcuiva. Si ca tot ce s-a intamplat e, de fapt, ca orsul i-a lasat Jumatatii locul lui in autobuz.
Si isi mai zice ca trebuie sa fie atenta sa-i spuna Jumatatii sa nu se intristeze sau sa aiba mustrari de constiinta din cauza asata.
Caci orsii, de fapt, urasc sa mearga cu autobuzul."

Ziua 3 - 09.07.2018
Car dupa mine, la serviciu, cartea Marea casa - Nicole Krauss. Poate reusesc sa citesc ceva in pauza de masa.
ora 21:26 : Am carat cartea dupa mine degeaba. Nici nu am deschis-o!!! Acum am terminat treburile si ma apuc de citit.
ora 22:05 : 53 de pagini. Nu este deloc ceea ce-mi place mie sa citesc. Ma simt depasita cand vad atatea nume despre care eu nu stiu nimic. Saream cu privirea pasaje intregi, prin urmare nu am inteles nimic din prima povestire. In sinea mea nu mi se pare corect sa numar aceste pagini la maraton, totusi o voi face. In ritmul asta...

Ziua 4 - 10.07.2018
Ma uit la cartea de pe birou si nu-mi vine sa pun mana pe ea. Azi nu o iau cu mine la serviciu. Am prea mult de lucru.
ora 22:54 : 38 pagini. Mi se inchid ochii. Noapte buna!

Ziua 5 - 11.07.2018
Sunt hotarata sa citesc mai mult azi! Am avut putin timp liber pana in momentul plecarii la serviciu si am citit deja 15 pagini 😃
ora 23:46 : In afara de cele 15 pagini citite de dimineata, nu am mai citit nici macar un rand. A fost o zi lunga, iar maine se anunta tot o zi luuuuunga. Asta este!

Ziua 6 - 12.07.2018
Nu am citit absolut nimic azi. Mai am 420 pagini pana la 1000 si nu cred ca voi termina maratonul vineri, adica maine, adica ultima zi 😞

Ziua 7 - 13.07.2018
Chiar sunt curioasa la ce numar ajung 😜
ora 23:05 : 80 de pagini azi. Nu-mi place absolut deloc cartea!!! Trag de mine sa citesc din ea, insa nu inteleg nimic 😐 Cred ca o sa-mi ia cel putin o saptamana sa o termin. A fost o alegere neinspirata pentru acest maraton si sunt sigura ca ea este de vina pentru esecul meu. Daca era o carte pe gustul meu, as fi devorat-o in maxim 2 zile.
Total de pagini citite in cadrul acestui maraton : 660.

Recunosc ca sunt un pic dezamagita. Eram ferm convinsa ca voi putea citi 1000 de pagini in 7 zile, mai ales cand am vazut ca in prima zi am fost in stare sa citesc peste 400 de pagini.  In plus maratonul a fost dus la capat cu succes de multi participanti. Eu si fetele mentionate vinerea trecuta, care s-au inscris la maraton la rugamintea mea, nu am reusit sa trecem linia de finis. Ne-am propus sa reluam maratonul alta data, cand suntem mai libere si avem mai mult chef pentru citit. Poate la toamna?
Tot respectul pentru cei care au dus la capat acest maraton!

miercuri, 4 iulie 2018

Maraton de citit - 1000 de pagini in 7 zile


Ideea am vazut-o pe youtube, la Daria Prietena Cu Cartile si la Bibliomaniac, dar sunt multe astfel de maratoane de citit pe cam toate platformele sociale. Dati o cautare pe google daca nu ma credeti 😉
Vad acest maraton de citit ca pe o provocare si cu ajutorul lui vreau sa-mi dovedesc ca pot sa fiu constanta cu cititul si ca pot gasi in fiecare zi timp pentru citit. Prin urmare, sambata incep primul maraton din viata mea 😃 Sunt foarte entuziasmata si tare curioasa sa vad daca il voi putea duce pana la capat!
Trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca numarul de pagini ma cam sperie in acest moment, insa nu mi se pare imposibil. Daca atii au putut, pot si eu 😊
Cartile pe care vreau sa le citesc cu aceasta ocazie sunt imprumutate de la o prietena si este musai sa le dau inapoi repejor, pentru ca asteapta si altii sa le citeasca. Ele sunt urmatoarele:
- Douglas Coupland - Toate familiile sunt psihotice
- Fredrik Backman - Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau
- Nicole Krauss - Marea casa
Insumeaza un total de 1071 pagini, ceea ce este mai mult decat perfect pentru mine si maratonul asta.
La finalul maratonului, adica in 14 iulie, sambata viitoare, voi povesti cum a decurs totul pe parcursul celor 7 zile si cocluziile finale.
Alaturi de mine mai participa la acest maraton Anca, Ana, Maria, Antonela si Roxana. Lista ramane deschisa si este invitata toata lumea sa participe. Multumesc fetelor pentru sustinere si motivare!!!
Spor la citit!!!

vineri, 13 aprilie 2018

3 ani fara cablu tv



   Anul acesta se implinesc 3 ani fara cablu tv la noi in casa.
   Cum? De ce? Serios? Du-te ma de-aici!
   Si acum imi vine sa rad cand imi aduc aminte intrebarea unui unchi venit la noi in vizita chiar in perioada unui campionat (nu stiu care!):
   - Ati intrat intr-o secta?
   Era vadit ingrijorat si ii era teama de raspunsul nostru. Chiar daca l-am asigurat razand ca nu o secta ne-a impus sa renuntam la televizor si ca am luat aceasta hotarare in deplinatatea facultatilor mintale, nu cred ca ne-a crezut.
   De-a lungul timpului, indiferent la cate intrebari am raspuns si indiferent cate beneficii am enumerat, am fost priviti cu suspiciune, cu o spranceana usor ridicata, de toti cei care aflau ca "nu avem televizor". Faptul ca nu platim un abonament tv si ca am ales sa ne petrecem altfel timpul pe care inainte il petreceam in fata televizorului, nu pare logic multora.
   De ce am renuntat la vizionarea programelor tv? Pierdeam foarte mult timp! Ne-am dat seama ca televizorul ne manca viata, ne tampea, ne prostea, ne facea sa vorbim tot mai putin unul cu altul. Nu mergeam in parc pentru ca incepea nu stiu ce desene animate, nu dormeam destul pentru ca urmaream o traznaie (sau mai multe) de serial sau un film in reluare, nu citeam pentru ca era musai sa vad un "nou" documentar redifuzat a mia oara.... Emisiunile de divertisment nu erau deloc comice, dimpotriva. Stirile nu erau deloc stiri, dimpotriva. Filmele erau doar din cele redifuzate, cu foarte mici exceptii. In plus publicitatea! La fiecare 10- 15 minute era un calup publicitar! Ba chiar aceste enervante calupuri publicitare nu le erau de ajuns si faceau "plasare de produse" in timpul filmului/emisiunii/videoclipului. Ajunsese foarte enervant!
   Cand ne trezeam aprindeam televizorul, cand ajungeam acasa aprindeam televizorul, cand ne pregateam de culcare aprindeam televizorul. Eu faceam de mancare cu televizorul aprins, junioara isi facea temele cu televizorul aprins, sotul meu statea la calculator cu televizorul aprins... Nu de putine ori ne-am surprins stand in aceeasi camera toti trei, cu ochii in televizor de cateva ore, fara sa ne adresam niciun cuvant. Mancam in fata televizorului, primeam musafirii in fata televizorului si tot timpul liber il petreceam in fata televizorului. Asta era treaba?
   Am vorbit cu sotul meu si am hotarat impreuna sa scoatem o vreme televizorul din viata noastra. Am facut cerere pentru o intrerupere de 3 luni a abonamentului tv . Eram curiosi sa vedem daca putem sta fara el. Daca nu s-ar fi putut, atunci ceream reconectarea. Ei bine, nu i-am dus dorul nici macar o secunda!  Timpul pierdut in fata televizorului s-a umplut rapid cu o gramada de alte activitati, deci nu am avut timp sa ne plictisim.
   Brusc, fara televizor, ne-am trezit cu o gramada de timp. Aveam timp pentru toate: iesiri in aer liber, mers la pescuit, citit, dormit suficient, jucat table si dixit, mers in parc, organizare si curatenie si cel mai important: comunicam mai mult unul cu altul, precum si cu cei dragi noua. Junioara nu a simtit deloc lipsa televizorului, ba chiar nici cand mergem in alte case nu ramane uitata in fata televizorului. Prefera sa faca altceva.
   Pentru ca ne-a placut foarte mult aceasta schimbare, dupa o luna am reziliat contractul cu furnizorul. Au trecut trei ani de atunci.
   Televizorul inca este in casa noastra. Este folosit ca ecran mai mare pentru vizionarea unor filme de pe calculator. Acum insa putem alege la ce ne uitam si cand ne uitam, suntem mult mai selectivi cu ceea ce alegem sa vizionam si suntem mai liberi sa facem ce vrem.
   Stirile le auzim la radio, deci nu suntem chiar "sub pamant" cum ne-a spus cineva.

sâmbătă, 31 martie 2018

3 obiceiuri de adoptat imediat


   De cand m-a apucat "nebunia" asta cu organizarea, am realizat ca am nevoie de rutina. Aveam nevoie de cateva obiceiuri care sa ma ajute sa incep cu dreptul maretul meu plan.
   M-am gandit mult ce obiceiuri as putea adopta, pe care sa nu-mi fie greu sa le fac in fiecare zi si care sa ma ajute sa ma mobilizez. Initial m-am gandit sa nu las pe maine ce pot face azi, dar acest lucru este mai greu de implementat zi de zi. In plus imi suna mai mult a obligatie, iar eu obligatiile nu le inghit prea usor.
   O alta idee a fost sa devin mai activa si sa profit la maxim de orice timp liber care-mi iesea in cale. Teoria este buna, mai ales daca te gandesti cate poti realiza astfel. Ori de cate ori as fi avut timpi morti in programul meu, as fi putut organiza ceva, sau citi ceva, ori curata ceva. Ei bine, nici asta nu a mers. Chiar daca aveam timp, nu aveam chef. Trageam de timp sau ma apucam de orice alta activitate de omorat timpul, numai sa nu fac ceea ce as fi putut face. Prin asta mi-am dat seama ca era necesar sa-mi doresc sa fac acel ceva pentru a-i putea acorda timpul meu liber. Degeaba imi repetam ca ceea ce trebuia facut TREBUIA facut mai devreme sau mai tarziu si ca ar fi fost ideal sa le rezolv cat mai repede. Daca aveam posibilitatea sa aman, o faceam fara sa ma gandesc de doua ori.
   Cat de tare greseam! In loc sa adopt cateva obiceiuri sanatoase, eu vroiam sa-mi schimb de pe o zi pe alta stilul de a gandi si de a actiona. Cele doua exemple de mai sus, bune ele in fond, erau prea generale si nu ajuta cu nimic o persoana fara experienta si fara o rutina deja bine pusa la punct. Cu alte cuvinte, trebuia sa fiu deja organizata ca sa devin si mai organizata. Nu aveam cum sa sar peste primii pasi, prin urmare le-am acordat importanta cuvenita si am inceput cu inceputul.
   Inainte sa adopt un nou obicei, imi acordam indeajuns timp pentru a transforma obiceiul anterior in rutina. Pana nu imi intra in obisnuinta, nu incercam ceva nou.
   Primul obicei pe care l-am adoptat: nu las vase mudare de pe o zi pe alta. Stiu, nu este mereu usor. Daca ai avut musafiri care au stat pana tarziu sau daca ai avut o zi extraordinar de incarcata, parca nu mai ai chef de spalat vase. Eu una, stiu ca nu am! Ma gandesc atunci cat de fara chef o sa fiu a doua zi dimineata, cand o sa vin in bucatarie si o sa vad mormanul de vase din chiuveta. Cum sa-mi incep ziua bine daca dau cu ochii de vase murdare la prima ora a diminetii? Gandul asta ma motiveaza sa nu las vase murdare pentru a doua zi. Si ce bine este sa vin la bucatarie, sa vad chiuveta goala si vasele curate! Pana fierbe apa pentru cafea pun toate vasele la locul lor si astfel bucataria este in ordine. Uneori ma ajuta si sotul meu la treaba asta cu spalatul vaselor. Daca vrea sa ma rasfete intr-o zi, nu ma lasa sa spal deloc vasele si le spala el. Pentru ca mie imi place sa spal vasele (da, nu glumesc!) nu prea are insa ocazia 😄
   Al doilea obicei adoptat: ma trezesc mai devreme cu o ora fata de ora la care ma trezeam de obicei. Sotul meu nu este inclus in acest obicei, deoarece el la ora 6 este deja la serviciu. Programul meu de lucru la serviciu incepe la 8. Ma trezeam la 7, trezeam copilul, imi faceam obiceiurile de dimineata, trimiteam copilul la scoala la 7.30, la 7.40 ieseam din casa. Parca eram tot timpul in intarziere! Mereu pe fuga, mereu nervoasa, mereu uitam ceva si Doamne fereste de o situatie neprevazuta (nu-si gasea junioara vreo chestie, se bloca incuietoarea de la intrare, imi patam bluza cand pregateam pachetelul, etc.) ca atunci chiar era bai! Am inceput sa ma trezesc mai devreme cu o ora, adica la ora 6. Ce de timp aveam!!! Aveam baia doar pentru mine, faceam pachetelul in liniste, aveam timp sa mananc ceva, sa-mi fac cafeaua, ba chiar sa citesc! Junioara avea timp sa se intinda si sa se fandoseasca, eram gata si plecam la timp.
   Acum 2 ani am adoptat un catelus, pe numele lui Pufica. Pufica sta in casa singurel aproape toata ziua. Pentru a evita "accidentele" din casa, l-am invatat cu un program de plimbare: dimineata la 6:30 si seara la 18:30. In fiecare zi este necesar acest program, pentru ca, indiferent de vreme sau cheful nostru, Pufica face pipi si caca zilnic. Pentru ca deja ma trezeam la ora 6, mi-a fost foarte usor sa aloc 30 de minute plimbarii matinale, fara sa imi dau programul peste cap. De la 6 la 6:30 imi fac rutina de dimineata in liniste (spalat, imbracat), de la 6:30 la 7 merg la plimbare cu Pufica, de la 7 la 7:30 am timp sa mananc, sa pregatesc pachetelul, sa-mi fac cafeaua, sa pornesc copila la scoala si sa-mi fac patul. Am timp pentru toate si incep bine fiecare zi 😄
   Al treilea obicei adoptat: imi fac patul in fiecare dimineata. Poate parea un obicei prea putin important. Intr-o zi chiar m-a intrebat junioara:
   - De ce faci patul? Nu intra nimeni la tine in camera si oricum te culci in el diseara.
   Da, la noi in camera nu intra musafiri, patul doar noi il vedem, noi suntem plecati de acasa toata ziua, seara ne culcam in el. De ce insist totusi sa-mi fac patul dimineata?
   Ca si spalatul vaselor seara, mi se pare foarte important sa-ti faci patul dimineata. Chiar daca doar noi vedem patul ala, noi contam indeajuns de mult pentru a ma stradui sa fac patul in fiecare dimineata. Daca patul este facut, practic trei sferturi din curatenia camerei este facuta si cui nu-i place o camera curata? In camera ne odihnim si ne umplem bateriile pentru o noua zi. O camera dezordonata te deprima si te enerveaza, pe cand o camera ordonata iti da o stare de bine si te relaxeaza. In plus am observat ca daca patul este facut, avem tendinta sa nu mai punem haine peste tot si nici sa depozitam in camera tot felul de chestii 😄
   Urmatorul pe lista este: strange dupa tine. La asta lucram acum 😄

vineri, 23 martie 2018

Am nevoie de ajutor


   De foarte multe ori am tendinta sa fac totul singura. Am impresia ca singura fac treaba mai bine si mai repede. Obisnuiam sa refuz mai mereu ajutorul oferit pentru terminarea treburilor casnice.
   - Ma descurc. Multumesc! - cam asta era raspunsul ori de cate ori sotul sau fetita ma intrebau daca ma pot ajuta la ceva.
   O vreme chiar m-am descurcat cu tot. Apoi a aparut frustrarea. Parca nu mai terminam treaba, parca nu mai aveam deloc timp pentru mine si pentru micile mele placeri, parca prea le faceam doar eu pe toate, parca nu ma intelegea nimeni, parca nimeni nu ma ajuta... Da, gandeam ca nimeni nu ma ajuta si ca sunt OBLIGATA sa fac eu totul singura. Chiar ma plangeam prietenelor mele de acest lucru!!!
   Mi-am pus totul in carca: curatenie, mancare, cumparaturi, buget, plati, lectii cu junioara... Aveam in fiecare zi liste interminabile cu tot ceea ce vroiam sa fac. Bineinteles ca nu le puteam face pe toate si bineinteles ca multe ramaneau nefacute. Din cauza acestor nefacute acumulam furie, ceea ce se transforma in tafna in relatia cu sotul si fetita mea.
   Intr-o zi mi-am dat seama de absurditatea lucurilor si asta doar pentru ca in ziua aia am rabufnit si i-am reprosat, pe un ton nu foarte jos, sotului meu ca nu face nimic si ca lasa totul pe mine. El s-a uitat la mine mirat si mi-a zis:
   - Nu stiu ce vrei de la mine! Nu-ti pot ghici gandurile! Daca te astepti sa fac ceva sau sa te ajut la ceva si vezi ca nu o fac, de ce nu-mi spui pur si simplu? Ori de cate ori te-am intrebat cu ce te ajut, mi-ai zis ca te descurci singura. Dupa o vreme am incetat sa te intreb si acum te superi pe mine? Pentru ce?
   Exact asta era cu adevarat problema mea. Cu glas tare spuneam ca nu am nevoie de ajutor, iar in sinea mea ma asteptam sa mi se ghiceasca gandurile si el sau junioara sa faca exact ceea ce vroiam eu sa fie facut, exact cum vroiam eu sa fie facut si exact cand vroiam eu sa fie gata. Aveam niste asteptari de la ei, dar asteptarile mele erau secrete si doar eu le cunosteam. Cum nici sotul meu si nici fata nu stiau (si nici acum nu stiu!) sa-mi citeasca gandurile, toata frustrarea mea era acumulata nefondat si acuzele mele la adresa lor erau nedrepte. Ce om intreg la minte poate avea pretentia sa fie facut un lucru intr-un anumit fel de cineva daca nu spune acelui cineva ce are de facut si cum sa faca?
   Initial am ramas muta, apoi mi-am dat seama de greseala mea si mi-am cerut scuze. Avea dreptate! Nu m-a pus nimeni sa fac totul singura. Cei de langa mine erau dispusi sa ma ajute, iar eu nu trebuia decat sa le cer ajutorul.
  Din acea zi am incercat sa ma abtin sa mai zic ca nu am nevoie de ajutor, ba chiar am acceptat ajutorul oferit chiar daca nu aveam nevoie de el 😃 De exemplu daca faceam mancare si sotul meu ma intreba daca am nevoie de ajutor, rapid ii pasam o ceapa sau alte legume sa le curete si sa le toace. Daca junioara ma intreba daca vreau sa ma ajute la treaba, rapid ii plasam o carpa sa stearga praful sau mopul sa stearga pe jos. Treaba merge mult mai repede, eu sunt mai putin nervoasa si pe deasupra am timp si pentru micile mele bucurii: o carte, un film, o sesiune de shopping 😃
  Deci am nevoie de ajutor pana la urma.

Cele mai citite articole din acest blog