sâmbătă, 14 iulie 2018

Jurnal - 7 zile de maraton de citit

Ziua 1 - 07.07.2018
Azi am inceput sa citesc cartea Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau - Fredrik Backman. Ma sperie un pic grosimea cartii, mai ales ca a trecut ceva vreme de cand am citit o carte atat de groasa, dar vreau sa incep maratonul cu aceasta carte. Imi place sa incep cu ce este mai greu 😉
ora 12:00 : Am citit vreo ora si jumatate, apoi m-a luat somnul. Este atat de liniste!
ora 15:30 : M-am trezit pe la ora 14, apoi am facut ceva rapid de mancare, am mancat si acum incep iar lecturarea. Nu-mi place Elsa!
ora 18:12 : Iar am adormit! Nu ma prinde deloc cartea asta.
ora 20:35 : Gata pe ziua de azi! 423 pagini citite. Mai am doar 51 de pagini si termin cartea, dar nu mai am chef de ea.

Ziua 2 - 08.07.2018
Se pare ca azi nu voi citi deloc. S-au anuntat musafiri, am comanda de chiftele si de paine de casa, afara ploua...
ora 22:30 : Gata cu activitatile, deci am timp sa termin cartea 😃
ora 22:46 : Am terminat cartea! 51 de pagini citite + 15 pagini de la sfarsitul cartii cu rezumatele altor carti aparute (nu le iau in considerare la numaratoare).
Mie nu mi-a placut asa tare aceasta carte. Stiu ca este preferata multora, dar mie nu mi-a placut in mod deosebit. Are cateva pasaje care mi-au ramas in minte, dar copila mi s-a parut chiar obraznica pentru cei aproape opt ani ai ei. Iar faptul ca numele ei este repetat in mod obsesiv, nu a ajutat deloc.
Am simtit tot timpul ca vorbesc cu cineva care o lauda pe Elsa in mod excesiv si nejustificat si ii gaseste doar partile bune chiar si acolo unde nici nu exista parti bune.
Citate preferate:
"... a fi mama unei fetite care creste e ca si cum ai incerca sa tii apa in mainile facute cupa."

"Orsul moare in ziua in care se naste fratele Elsei. Elsa se gandeste sa-i povesteasca intr-o zi, cand o sa fie mai mare. Sa-i povestesca despre primul ei cel mai bun prieten. Sa-i explice ca, uneori, cineva trebuie sa-i faca loc altcuiva. Si ca tot ce s-a intamplat e, de fapt, ca orsul i-a lasat Jumatatii locul lui in autobuz.
Si isi mai zice ca trebuie sa fie atenta sa-i spuna Jumatatii sa nu se intristeze sau sa aiba mustrari de constiinta din cauza asata.
Caci orsii, de fapt, urasc sa mearga cu autobuzul."

Ziua 3 - 09.07.2018
Car dupa mine, la serviciu, cartea Marea casa - Nicole Krauss. Poate reusesc sa citesc ceva in pauza de masa.
ora 21:26 : Am carat cartea dupa mine degeaba. Nici nu am deschis-o!!! Acum am terminat treburile si ma apuc de citit.
ora 22:05 : 53 de pagini. Nu este deloc ceea ce-mi place mie sa citesc. Ma simt depasita cand vad atatea nume despre care eu nu stiu nimic. Saream cu privirea pasaje intregi, prin urmare nu am inteles nimic din prima povestire. In sinea mea nu mi se pare corect sa numar aceste pagini la maraton, totusi o voi face. In ritmul asta...

Ziua 4 - 10.07.2018
Ma uit la cartea de pe birou si nu-mi vine sa pun mana pe ea. Azi nu o iau cu mine la serviciu. Am prea mult de lucru.
ora 22:54 : 38 pagini. Mi se inchid ochii. Noapte buna!

Ziua 5 - 11.07.2018
Sunt hotarata sa citesc mai mult azi! Am avut putin timp liber pana in momentul plecarii la serviciu si am citit deja 15 pagini 😃
ora 23:46 : In afara de cele 15 pagini citite de dimineata, nu am mai citit nici macar un rand. A fost o zi lunga, iar maine se anunta tot o zi luuuuunga. Asta este!

Ziua 6 - 12.07.2018
Nu am citit absolut nimic azi. Mai am 420 pagini pana la 1000 si nu cred ca voi termina maratonul vineri, adica maine, adica ultima zi 😞

Ziua 7 - 13.07.2018
Chiar sunt curioasa la ce numar ajung 😜
ora 23:05 : 80 de pagini azi. Nu-mi place absolut deloc cartea!!! Trag de mine sa citesc din ea, insa nu inteleg nimic 😐 Cred ca o sa-mi ia cel putin o saptamana sa o termin. A fost o alegere neinspirata pentru acest maraton si sunt sigura ca ea este de vina pentru esecul meu. Daca era o carte pe gustul meu, as fi devorat-o in maxim 2 zile.
Total de pagini citite in cadrul acestui maraton : 660.

Recunosc ca sunt un pic dezamagita. Eram ferm convinsa ca voi putea citi 1000 de pagini in 7 zile, mai ales cand am vazut ca in prima zi am fost in stare sa citesc peste 400 de pagini.  In plus maratonul a fost dus la capat cu succes de multi participanti. Eu si fetele mentionate vinerea trecuta, care s-au inscris la maraton la rugamintea mea, nu am reusit sa trecem linia de finis. Ne-am propus sa reluam maratonul alta data, cand suntem mai libere si avem mai mult chef pentru citit. Poate la toamna?
Tot respectul pentru cei care au dus la capat acest maraton!

miercuri, 4 iulie 2018

Maraton de citit - 1000 de pagini in 7 zile


Ideea am vazut-o pe youtube, la Daria Prietena Cu Cartile si la Bibliomaniac, dar sunt multe astfel de maratoane de citit pe cam toate platformele sociale. Dati o cautare pe google daca nu ma credeti 😉
Vad acest maraton de citit ca pe o provocare si cu ajutorul lui vreau sa-mi dovedesc ca pot sa fiu constanta cu cititul si ca pot gasi in fiecare zi timp pentru citit. Prin urmare, sambata incep primul maraton din viata mea 😃 Sunt foarte entuziasmata si tare curioasa sa vad daca il voi putea duce pana la capat!
Trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca numarul de pagini ma cam sperie in acest moment, insa nu mi se pare imposibil. Daca atii au putut, pot si eu 😊
Cartile pe care vreau sa le citesc cu aceasta ocazie sunt imprumutate de la o prietena si este musai sa le dau inapoi repejor, pentru ca asteapta si altii sa le citeasca. Ele sunt urmatoarele:
- Douglas Coupland - Toate familiile sunt psihotice
- Fredrik Backman - Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau
- Nicole Krauss - Marea casa
Insumeaza un total de 1071 pagini, ceea ce este mai mult decat perfect pentru mine si maratonul asta.
La finalul maratonului, adica in 14 iulie, sambata viitoare, voi povesti cum a decurs totul pe parcursul celor 7 zile si cocluziile finale.
Alaturi de mine mai participa la acest maraton Anca, Ana, Maria, Antonela si Roxana. Lista ramane deschisa si este invitata toata lumea sa participe. Multumesc fetelor pentru sustinere si motivare!!!
Spor la citit!!!

vineri, 13 aprilie 2018

3 ani fara cablu tv



   Anul acesta se implinesc 3 ani fara cablu tv la noi in casa.
   Cum? De ce? Serios? Du-te ma de-aici!
   Si acum imi vine sa rad cand imi aduc aminte intrebarea unui unchi venit la noi in vizita chiar in perioada unui campionat (nu stiu care!):
   - Ati intrat intr-o secta?
   Era vadit ingrijorat si ii era teama de raspunsul nostru. Chiar daca l-am asigurat razand ca nu o secta ne-a impus sa renuntam la televizor si ca am luat aceasta hotarare in deplinatatea facultatilor mintale, nu cred ca ne-a crezut.
   De-a lungul timpului, indiferent la cate intrebari am raspuns si indiferent cate beneficii am enumerat, am fost priviti cu suspiciune, cu o spranceana usor ridicata, de toti cei care aflau ca "nu avem televizor". Faptul ca nu platim un abonament tv si ca am ales sa ne petrecem altfel timpul pe care inainte il petreceam in fata televizorului, nu pare logic multora.
   De ce am renuntat la vizionarea programelor tv? Pierdeam foarte mult timp! Ne-am dat seama ca televizorul ne manca viata, ne tampea, ne prostea, ne facea sa vorbim tot mai putin unul cu altul. Nu mergeam in parc pentru ca incepea nu stiu ce desene animate, nu dormeam destul pentru ca urmaream o traznaie (sau mai multe) de serial sau un film in reluare, nu citeam pentru ca era musai sa vad un "nou" documentar redifuzat a mia oara.... Emisiunile de divertisment nu erau deloc comice, dimpotriva. Stirile nu erau deloc stiri, dimpotriva. Filmele erau doar din cele redifuzate, cu foarte mici exceptii. In plus publicitatea! La fiecare 10- 15 minute era un calup publicitar! Ba chiar aceste enervante calupuri publicitare nu le erau de ajuns si faceau "plasare de produse" in timpul filmului/emisiunii/videoclipului. Ajunsese foarte enervant!
   Cand ne trezeam aprindeam televizorul, cand ajungeam acasa aprindeam televizorul, cand ne pregateam de culcare aprindeam televizorul. Eu faceam de mancare cu televizorul aprins, junioara isi facea temele cu televizorul aprins, sotul meu statea la calculator cu televizorul aprins... Nu de putine ori ne-am surprins stand in aceeasi camera toti trei, cu ochii in televizor de cateva ore, fara sa ne adresam niciun cuvant. Mancam in fata televizorului, primeam musafirii in fata televizorului si tot timpul liber il petreceam in fata televizorului. Asta era treaba?
   Am vorbit cu sotul meu si am hotarat impreuna sa scoatem o vreme televizorul din viata noastra. Am facut cerere pentru o intrerupere de 3 luni a abonamentului tv . Eram curiosi sa vedem daca putem sta fara el. Daca nu s-ar fi putut, atunci ceream reconectarea. Ei bine, nu i-am dus dorul nici macar o secunda!  Timpul pierdut in fata televizorului s-a umplut rapid cu o gramada de alte activitati, deci nu am avut timp sa ne plictisim.
   Brusc, fara televizor, ne-am trezit cu o gramada de timp. Aveam timp pentru toate: iesiri in aer liber, mers la pescuit, citit, dormit suficient, jucat table si dixit, mers in parc, organizare si curatenie si cel mai important: comunicam mai mult unul cu altul, precum si cu cei dragi noua. Junioara nu a simtit deloc lipsa televizorului, ba chiar nici cand mergem in alte case nu ramane uitata in fata televizorului. Prefera sa faca altceva.
   Pentru ca ne-a placut foarte mult aceasta schimbare, dupa o luna am reziliat contractul cu furnizorul. Au trecut trei ani de atunci.
   Televizorul inca este in casa noastra. Este folosit ca ecran mai mare pentru vizionarea unor filme de pe calculator. Acum insa putem alege la ce ne uitam si cand ne uitam, suntem mult mai selectivi cu ceea ce alegem sa vizionam si suntem mai liberi sa facem ce vrem.
   Stirile le auzim la radio, deci nu suntem chiar "sub pamant" cum ne-a spus cineva.

sâmbătă, 31 martie 2018

3 obiceiuri de adoptat imediat


   De cand m-a apucat "nebunia" asta cu organizarea, am realizat ca am nevoie de rutina. Aveam nevoie de cateva obiceiuri care sa ma ajute sa incep cu dreptul maretul meu plan.
   M-am gandit mult ce obiceiuri as putea adopta, pe care sa nu-mi fie greu sa le fac in fiecare zi si care sa ma ajute sa ma mobilizez. Initial m-am gandit sa nu las pe maine ce pot face azi, dar acest lucru este mai greu de implementat zi de zi. In plus imi suna mai mult a obligatie, iar eu obligatiile nu le inghit prea usor.
   O alta idee a fost sa devin mai activa si sa profit la maxim de orice timp liber care-mi iesea in cale. Teoria este buna, mai ales daca te gandesti cate poti realiza astfel. Ori de cate ori as fi avut timpi morti in programul meu, as fi putut organiza ceva, sau citi ceva, ori curata ceva. Ei bine, nici asta nu a mers. Chiar daca aveam timp, nu aveam chef. Trageam de timp sau ma apucam de orice alta activitate de omorat timpul, numai sa nu fac ceea ce as fi putut face. Prin asta mi-am dat seama ca era necesar sa-mi doresc sa fac acel ceva pentru a-i putea acorda timpul meu liber. Degeaba imi repetam ca ceea ce trebuia facut TREBUIA facut mai devreme sau mai tarziu si ca ar fi fost ideal sa le rezolv cat mai repede. Daca aveam posibilitatea sa aman, o faceam fara sa ma gandesc de doua ori.
   Cat de tare greseam! In loc sa adopt cateva obiceiuri sanatoase, eu vroiam sa-mi schimb de pe o zi pe alta stilul de a gandi si de a actiona. Cele doua exemple de mai sus, bune ele in fond, erau prea generale si nu ajuta cu nimic o persoana fara experienta si fara o rutina deja bine pusa la punct. Cu alte cuvinte, trebuia sa fiu deja organizata ca sa devin si mai organizata. Nu aveam cum sa sar peste primii pasi, prin urmare le-am acordat importanta cuvenita si am inceput cu inceputul.
   Inainte sa adopt un nou obicei, imi acordam indeajuns timp pentru a transforma obiceiul anterior in rutina. Pana nu imi intra in obisnuinta, nu incercam ceva nou.
   Primul obicei pe care l-am adoptat: nu las vase mudare de pe o zi pe alta. Stiu, nu este mereu usor. Daca ai avut musafiri care au stat pana tarziu sau daca ai avut o zi extraordinar de incarcata, parca nu mai ai chef de spalat vase. Eu una, stiu ca nu am! Ma gandesc atunci cat de fara chef o sa fiu a doua zi dimineata, cand o sa vin in bucatarie si o sa vad mormanul de vase din chiuveta. Cum sa-mi incep ziua bine daca dau cu ochii de vase murdare la prima ora a diminetii? Gandul asta ma motiveaza sa nu las vase murdare pentru a doua zi. Si ce bine este sa vin la bucatarie, sa vad chiuveta goala si vasele curate! Pana fierbe apa pentru cafea pun toate vasele la locul lor si astfel bucataria este in ordine. Uneori ma ajuta si sotul meu la treaba asta cu spalatul vaselor. Daca vrea sa ma rasfete intr-o zi, nu ma lasa sa spal deloc vasele si le spala el. Pentru ca mie imi place sa spal vasele (da, nu glumesc!) nu prea are insa ocazia 😄
   Al doilea obicei adoptat: ma trezesc mai devreme cu o ora fata de ora la care ma trezeam de obicei. Sotul meu nu este inclus in acest obicei, deoarece el la ora 6 este deja la serviciu. Programul meu de lucru la serviciu incepe la 8. Ma trezeam la 7, trezeam copilul, imi faceam obiceiurile de dimineata, trimiteam copilul la scoala la 7.30, la 7.40 ieseam din casa. Parca eram tot timpul in intarziere! Mereu pe fuga, mereu nervoasa, mereu uitam ceva si Doamne fereste de o situatie neprevazuta (nu-si gasea junioara vreo chestie, se bloca incuietoarea de la intrare, imi patam bluza cand pregateam pachetelul, etc.) ca atunci chiar era bai! Am inceput sa ma trezesc mai devreme cu o ora, adica la ora 6. Ce de timp aveam!!! Aveam baia doar pentru mine, faceam pachetelul in liniste, aveam timp sa mananc ceva, sa-mi fac cafeaua, ba chiar sa citesc! Junioara avea timp sa se intinda si sa se fandoseasca, eram gata si plecam la timp.
   Acum 2 ani am adoptat un catelus, pe numele lui Pufica. Pufica sta in casa singurel aproape toata ziua. Pentru a evita "accidentele" din casa, l-am invatat cu un program de plimbare: dimineata la 6:30 si seara la 18:30. In fiecare zi este necesar acest program, pentru ca, indiferent de vreme sau cheful nostru, Pufica face pipi si caca zilnic. Pentru ca deja ma trezeam la ora 6, mi-a fost foarte usor sa aloc 30 de minute plimbarii matinale, fara sa imi dau programul peste cap. De la 6 la 6:30 imi fac rutina de dimineata in liniste (spalat, imbracat), de la 6:30 la 7 merg la plimbare cu Pufica, de la 7 la 7:30 am timp sa mananc, sa pregatesc pachetelul, sa-mi fac cafeaua, sa pornesc copila la scoala si sa-mi fac patul. Am timp pentru toate si incep bine fiecare zi 😄
   Al treilea obicei adoptat: imi fac patul in fiecare dimineata. Poate parea un obicei prea putin important. Intr-o zi chiar m-a intrebat junioara:
   - De ce faci patul? Nu intra nimeni la tine in camera si oricum te culci in el diseara.
   Da, la noi in camera nu intra musafiri, patul doar noi il vedem, noi suntem plecati de acasa toata ziua, seara ne culcam in el. De ce insist totusi sa-mi fac patul dimineata?
   Ca si spalatul vaselor seara, mi se pare foarte important sa-ti faci patul dimineata. Chiar daca doar noi vedem patul ala, noi contam indeajuns de mult pentru a ma stradui sa fac patul in fiecare dimineata. Daca patul este facut, practic trei sferturi din curatenia camerei este facuta si cui nu-i place o camera curata? In camera ne odihnim si ne umplem bateriile pentru o noua zi. O camera dezordonata te deprima si te enerveaza, pe cand o camera ordonata iti da o stare de bine si te relaxeaza. In plus am observat ca daca patul este facut, avem tendinta sa nu mai punem haine peste tot si nici sa depozitam in camera tot felul de chestii 😄
   Urmatorul pe lista este: strange dupa tine. La asta lucram acum 😄

vineri, 23 martie 2018

Am nevoie de ajutor


   De foarte multe ori am tendinta sa fac totul singura. Am impresia ca singura fac treaba mai bine si mai repede. Obisnuiam sa refuz mai mereu ajutorul oferit pentru terminarea treburilor casnice.
   - Ma descurc. Multumesc! - cam asta era raspunsul ori de cate ori sotul sau fetita ma intrebau daca ma pot ajuta la ceva.
   O vreme chiar m-am descurcat cu tot. Apoi a aparut frustrarea. Parca nu mai terminam treaba, parca nu mai aveam deloc timp pentru mine si pentru micile mele placeri, parca prea le faceam doar eu pe toate, parca nu ma intelegea nimeni, parca nimeni nu ma ajuta... Da, gandeam ca nimeni nu ma ajuta si ca sunt OBLIGATA sa fac eu totul singura. Chiar ma plangeam prietenelor mele de acest lucru!!!
   Mi-am pus totul in carca: curatenie, mancare, cumparaturi, buget, plati, lectii cu junioara... Aveam in fiecare zi liste interminabile cu tot ceea ce vroiam sa fac. Bineinteles ca nu le puteam face pe toate si bineinteles ca multe ramaneau nefacute. Din cauza acestor nefacute acumulam furie, ceea ce se transforma in tafna in relatia cu sotul si fetita mea.
   Intr-o zi mi-am dat seama de absurditatea lucurilor si asta doar pentru ca in ziua aia am rabufnit si i-am reprosat, pe un ton nu foarte jos, sotului meu ca nu face nimic si ca lasa totul pe mine. El s-a uitat la mine mirat si mi-a zis:
   - Nu stiu ce vrei de la mine! Nu-ti pot ghici gandurile! Daca te astepti sa fac ceva sau sa te ajut la ceva si vezi ca nu o fac, de ce nu-mi spui pur si simplu? Ori de cate ori te-am intrebat cu ce te ajut, mi-ai zis ca te descurci singura. Dupa o vreme am incetat sa te intreb si acum te superi pe mine? Pentru ce?
   Exact asta era cu adevarat problema mea. Cu glas tare spuneam ca nu am nevoie de ajutor, iar in sinea mea ma asteptam sa mi se ghiceasca gandurile si el sau junioara sa faca exact ceea ce vroiam eu sa fie facut, exact cum vroiam eu sa fie facut si exact cand vroiam eu sa fie gata. Aveam niste asteptari de la ei, dar asteptarile mele erau secrete si doar eu le cunosteam. Cum nici sotul meu si nici fata nu stiau (si nici acum nu stiu!) sa-mi citeasca gandurile, toata frustrarea mea era acumulata nefondat si acuzele mele la adresa lor erau nedrepte. Ce om intreg la minte poate avea pretentia sa fie facut un lucru intr-un anumit fel de cineva daca nu spune acelui cineva ce are de facut si cum sa faca?
   Initial am ramas muta, apoi mi-am dat seama de greseala mea si mi-am cerut scuze. Avea dreptate! Nu m-a pus nimeni sa fac totul singura. Cei de langa mine erau dispusi sa ma ajute, iar eu nu trebuia decat sa le cer ajutorul.
  Din acea zi am incercat sa ma abtin sa mai zic ca nu am nevoie de ajutor, ba chiar am acceptat ajutorul oferit chiar daca nu aveam nevoie de el 😃 De exemplu daca faceam mancare si sotul meu ma intreba daca am nevoie de ajutor, rapid ii pasam o ceapa sau alte legume sa le curete si sa le toace. Daca junioara ma intreba daca vreau sa ma ajute la treaba, rapid ii plasam o carpa sa stearga praful sau mopul sa stearga pe jos. Treaba merge mult mai repede, eu sunt mai putin nervoasa si pe deasupra am timp si pentru micile mele bucurii: o carte, un film, o sesiune de shopping 😃
  Deci am nevoie de ajutor pana la urma.

vineri, 16 martie 2018

O scot la vanzare


  Bineinteles ca m-am gandit sa mai scot la vanzare una alta din multele de care nu mai am nevoie: haine, reviste, carti, vesela, aparate electrocasnice si alte traznai. Cine nu s-ar gandi la asta in momentul in care se trezeste brusc, dupa o partida serioasa de eliberare a casei, cu un morman de chestii cu care nu stie ce sa faca? Au costat bani, deci valoreaza ceva. Nu?
  Este plin internetul de anunturi de vanzare si da, oamenii cumpara cele mai ciudate chestii. Stau si ma intreb insa daca ceea ce vroiam eu sa vand chiar merita osteneala sa o scot la vanzare? Cum ce osteneala? In primul rand trebuia pozat fiecare obiect in parte, apoi creeat anuntul, scris descriere cat mai relevanta, gasit pretul corect, gasit loc pentru depozitat lucrurile scoase la vanzare, verificat periodic contul de vanzator, negociat din cand in cand cei cativa lei pretinsi drept pret, refuzat din cauza transportului, asteptat la nesfarsit o noua oferta de cumparare, impachetarea corespunzatoare, drumul la posta, coada de la posta, riscul de a primi coletul inapoi.... Sa mai scriu? Timpul pierdut pentru aceasta activitate nici macar nu este recompensat la final cu niste banuti de care sunt multumita. Timpul inseamna bani, iar daca nu ies bani atunci nu se merita sa te implici intr-o astfel de corvoada. Desteapta mai sunt!
   Dar a costat atatia bani!!!
   Da, a costat atunci! Acum sigur nu mai primesc aceeasi suma, chiar daca obiectul este aproape nou. Banii au fost cheltuiti atunci, iar daca eu pastrez obiectul asta pe care am cheltuit acei bani, dar pe care nu il folosesc si sta degeaba intr-un dulap, in spatele altor chestii, nu inseamna ca sunt mai bogata. Inseamna doar ca am niste lucruri nefolositoare pentru mine, care ocupa loc degeaba in casa mea, care m-au costat niste bani la un moment dat.
   Uitandu-ma la obiectele stranse, mi-am dat seama ca nu aveau valoare reala, adica nu era nimic cu adevarat valoros acolo (o antichitate sau o opera de arta de exemplu) si nici valoare sentimentala nu mai aveau pentru mine. N-o sa fac pe viteaza sa afirm ca nu ma simteam vinovata ca vroiam sa scap de acele lucruri, dar pentru ca imi doream cu adevarat sa-mi eliberez casa nu am lasat acest sentiment de vina sa puna stapanire pe mine. Este greu sa decizi ca este momentul sa scapi de un lucru, mai ales daca este in buna stare, daca a fost primit cadou, daca a costat ceva bani. Greu, dar nu imposibil. De mare ajutor mi-a fost sa fiu cu adevarat sincera cu mine in momentul in care ma intrebam:
"Imi este de folos acum? Pot sta fara acest lucru? De ce vreau sa il pastrez?"
   La un moment dat m-am surprins ca tot mutam doua tigai dintr-o parte in alta a bucatariei. Tigaile erau din cele scumpe (una era faimoasa Trilogi iar a doua era una mare si grea, din fonta) si jur ca mi le-am dorit foarte mult cand le-am achizitionat. Dupa primele folosiri insa am inceput sa le ocolesc si foloseam tot alte tigai cand imi trebuia o tigaie. Prima nu-mi placea deloc din cauza formei ciudate si a doua era prea mare si prea grea pentru mine. Vroiam sa le scot la vanzare, cu gandul sa mai recuperez din investitia facuta, dar parca niciodata nu gaseam timp sa le fac poza si chiar sa le scot la vanzare. Atunci m-am intrebat daca nu cumva taraganam in mod voit toata treaba asta cu vanzarea pentru ca de fapt vroiam sa le mai tin un pic si poate poate sa le folosesc la un moment dat. Astfel as fi avut motiv sa le pastrez. Mi-a fost foarte greu sa recunosc ca exact asta faceam.
   Eram constienta ca daca le mai tineam in casa pana le gaseam cumparator, era foarte probabil sa nu le mai dau deloc. Pericolul asta este real pentru toate obiectele pe care le depozitezi pentru ca astepti sa le vinzi. Le ai tot timpul in ochi si vina este tot mai mare. Toata munca mea de lamurire cu mine insami era in pericol sa se duca pe apa sambetei! As fi ramas cu doua tigai, scumpe si foarte bune, pe care nu le-as fi folosit niciodata si pe care as fi continuat sa le mut la infinit prin diferite locuri din bucatarie sau camara. Asa ca le-am pus frumos in gramada de vase si ustensile de bucatarie pe care nu le mai vroiam, am chemat-o pe mama, pe una dintre surorile mele si pe una dintre finele mele (doar ele sunt in acelasi oras cu mine) si le-am lasat sa isi aleaga ce-au vrut din gramada aia. Nu mi-a ramas nimic pe stoc 😃 Acum toate lucrurile alea nefolosite de mine, inclusiv cele doua tigai, erau folosite cu drag in alte case.
   Uneori, in vacante, Teodora isi face curat in dulapuri si se duce cu tot ce a strans la un targ de vechituri din orasul nostru, Targul Porcilor pe numele lui. Vinde lucrusoarele (jucarii, hainute si incaltaminte care i-au ramas mici, accesorii care nu-i mai plac, rechizite care nu-i folosesc, carti primite de ea - toate in stare buna) cu preturi foarte mici, de genul 1 - 5 lei. Este insa o activitate de cateva ore intr-o zi de vacanta si pentru ea este foarte distractiv, mai ales ca se duce cu mama mea si mereu se alege cu cate ceva nou. Nu prea vine cu lucruri inapoi de la targ pentru ca stie sa scape de ele: le vinde foarte ieftin, daca cineva cumpara 2-3 obiecte mai primeste ceva gratuit, daruieste jucarii copiilor care vin la targ cu parintii lor. Daca cumva mai ramane ceva, pregatim o plasa pentru Crucea Rosie si o ducem imediat la centru dupa ce am umplut-o.
   Oare altii ce fac cu lucrurile pe care nu le mai folosesc?

sâmbătă, 10 martie 2018

De ce nu pastrez cartile citite


   Iubesc cartile! ♥♥♥
   Prima amintire cu mine cititnd este din vremea cand aveam vreo 6 ani. Primisem o carte cu povesti si pentru ca mama nu prea avea timp sa ne citeasca povesti, am inceput sa le citesc eu fratilor mai mici. Citeam cu greutate, pentru ca abia invatasem sa citesc, iar despre intonatie nici nu putea fi vorba 😄, dar asta nu ma impiedica in vreun fel. Ardeam de nerabdare sa aflu sfarsitul fiecarei povesti, prin urmare ma ambitionam sa citesc.
   Cu timpul am devenit foarte buna la citit cu voce tare. Imi schimbam vocea la fiecare personaj, citeam fluid si reuseam sa captez atentia ascultatorilor mei fara prea mare greutate.
   Parintii mei s-au prins repede ca cititul era pasiunea mea, prin urmare imi cumparau mereu carti in loc de alte cadouri. Ma bucuram mult de fiecare carte in parte, le iubeam, le ingrijeam si eram foarte zgarcita cu imprumutatul lor. Sufeream mult cand una dintre cartile mele patea ceva.
   Colectia mea de carti era impresionanta. O consideram a mea, chiar daca mama mereu avea grija sa-mi aduca aminte ca, chiar daca acele carti le-am primit eu cadou, nu insemna ca fratii mei nu aveau acces la ele. Am zis ca eram posesiva si zgarcita?
   Familia mea s-a mutat de multe ori de-a lungul copilariei mele. In timpul acestor mutari cartile au avut de suferit: unele s-au distrus, altele au fost date pentru a mai usura bagajele. Cu toate acestea, biblioteca din casa parintilor mei este si azi ticsita de carti.
   Cand m-am maritat si m-am mutat din casa parintilor mei, mi se parea tare ciudat ca nu aveam biblioteca in casa. Cartile erau parte din viata mea si fara ele parca nu aveam rost. Bineinteles ca am inceput sa-mi cumpar carti, iar cand eram intrebata ce-mi doresc cadou raspunsul era mereu un titlu de carte. In scurta vreme am adunat o noua colectie frumusica de carti. Sotul meu chiar mi-a confectionat o bilioteca suspendata, cu patru rafturi, foarte incapatoare si tapanoasa, pe care mi-a fixat-o de un perete in camera noastra. Nu mi-a trebuit prea mult sa o umplu cu carti 😃
   Ca orice colectie insa, iti mananca foarte mult timp pentru intretinere si curatare. Praful se aseaza pe orice, iar o biblioteca plina de praf nu este o chestie prea draguta la care sa te uiti. Aveam si mania asezarii cartilor dupa numele autorului si dupa culori si marime, prin urmare de fiecare data cand trebuia sa pun o noua carte in biblioteca imi lua ceva timp sa mut altele pentru a-i gasi celei noi locul perfect. Intr-un astfel de moment am avut o revelatie: ce fac eu cu cartile astea? Da, le citisem pe toate. Unele mi-au placut, altele nu. Nu-mi placea sa le imprumut si foarte foarte rar citeam o carte inca o data. Soarta lor era sa intre in hibernare pe rafturile bibliotecii mele, acoperite de praf. Ce soarta trista le harazisem!
   Am incercat sa-mi gasesc scuze de genul: le pastrez pentru copil, poate o sa-mi trebuiasca. Junioara mea insa nu ma mosteneste si nu citeste carti daca nu este obligata de vreo profesoara, iar in era asta a calculatoarelor gasesti orice informatie pe internet.
   Pentru ca nu am vrut sa-mi las cartile sa moara, am inceput sa le fac cadou prietenilor pasionati ca si mine de carti. Cand am vazut cu cata bucurie erau primite si citite, am fost si mai motivata sa continui acest lucru. Citind in prealabil cartea ce urma sa o daruiesc, stiam cui sa o dau cadou 😃
   Cand m-a apucat nebunia eliberarii, am sortat si cartile ce le mai aveam in biblioteca. Am luat fiecare carte in mana si i-am hotarat soarta. Unele urmau sa fie cadouri, altele urmau sa fie donate bibliotecii municipale si doar o mica parte dintre ele au ramas in biblioteca mea. Nu am aruncat carti!
   Biblioteca mea are in continuare patru rafturi incapatoare, dar acum gazduieste pe un raft albumele cu fotografii si fotografii inramate, pe alt raft CD-uri si DVD-uri, pe al treilea raft sunt cartile ce le pastrez, iar al patrulea este raftul de sortare. Pe acest ultim raft am asezat cartile in trei teancuri: de citit, de facut cadou, de donat la biblioteca. In momentul in care am terminat de citit o carte o asez direct in teancul destinat cadourilor sau donarii, iar daca decid ca o mai pastrez, o pun pe raftul destinat cartilor pastrate. Din cartile puse la pastrare, periodic scot carti pentru cadouri sau donat, pentru ca nu vreau sa depasesc limita de un raft destinat cartilor pastrate. Si da, in continuare imi cumpar carti 😃

vineri, 2 martie 2018

Cum am realizat ca faceam gresit ordine


   Ma gandesc ca nu sunt singura care are impresia uneori ca face curatenie degeaba. Strangi, cureti, pui la loc si maine o iei de la capat.
   Aveam impresia ca sunt intr-un cerc fara scapare si ca timpul meu liber este inexistent. Ma simteam sufocata de toata treaba asta care nu se mai termina niciodata si ma trezeam tot mai des ca sunt nervoasa si irascibila aparent fara motiv. Nici nu invitam pe nimeni la noi acasa pentru ca nu vroiam sa fiu judecata ca o lenesa sau o nepriceputa. Cand mergeam eu in vizita la altcineva, eram invidioasa pe casa lor curata si organizata, iar asta nu-mi era de nici un ajutor cand ajungeam la mine acasa. Ce chef? Ce motivatie? Ce naiba sa fac?
   Mama ei de treaba! Pot s-o fac!
   Afara tot din dulap! Tot!!! Ce daca abia am scos din el acum doua saptamani doi saci de haine? Daca tot nu am cu ce sa ma imbrac dimineata, daca umblu cu aceleasi doua bluze mereu si daca scaunul de la calculator este mereu plin cu haine, atunci n-am facut treaba buna.
   Pe jos am un munte mic de haine, iar eu ma holbez la dulapul deschis si gol. Imi place! Da, imi place dulapul gol!
   Inainte sa ma apuc de sortatul hainelor, sterg bine dulapul in interior si la exterior. Nu ma grabesc. Imi dau timp sa ma gandesc la micul munte de haine de pe podea si la faptul ca de fapt el este de vina pentru tot: stransul fara sfarsit, cosul de rufe mereu plin, scaunul mereu ocupat, lipsa aerului din dulap, lipsa mea de timp. Dupa ce termin de sters dulapul, imi adun de prin casa toate hainele si le pun peste cele de pe podea. La spalat nu am decat 2-3 piese pentru ca abia ieri am spalat rufele.
   Stabilesc mental ce vreau sa pun pe fiecare raft al dulapului, apoi ma apuc de sortatul hainelor. Nu voi mai lua in considerare posibilitati improbabile de genul "o sa slabesc si o sa intru in asta", sau vina de genul " este primita cadou", "a costat multi bani", "este draguta si in stare buna". Voi lua in considerare sfatul domnisoarei Kondo si voi renunta la orice piesa care nu-mi aduce bucurie sau fara de care nu pot sta.
   Data trecuta am scos din dulap doar piesele care stiam ca nu le mai vreau, fara sa misc restul hainelor. Acum am luat in mana fiecare obiect de imbracaminte pe care il detin si i-am hotarat soarta. Uneori decizia a fost luata cu greutate, dar a fost luata nesilita de vina sau de teama. Am fost sincera cu mine si nu am incercat sa-mi pun singura bete in roate cu tot felul de intrebari existentiale (o sa-mi para rau ca am aruncat/dat asta?). Toata operatiunea a durat un pic, dar nu atat de mult cat ma temeam ca va dura. La final am reusit sa-mi sortez hainele in trei movilite : ce pastrez, ce donez, ce arunc. Nu aveam o garderoba scumpa si moderna, deci nu a trebuit sa formez o alta movilita cu lucruri ce le-as fi putut vinde.
   Hainele pentru donat (in stare buna si foarte buna) le-am pus imediat intr-o plasa incapatoare si le-am dus pe hol pentru a le duce a doua zi la Crucea Rosie, hainele pentru aruncat (rupte, patate, prea uzate, decolorate) le-am indesat intr-o punga de gunoi si le-am dus imediat la tomberon, iar hainele pe care le-am pastrat le-am asezat frumos si le-am pus in dulap dupa cum am hotarat ca le asez. Acum aveam si aer in dulap, chiar mult 😃 Ce bine ma simteam!
   Si in acest moment ma felicit pentru treaba asta! Pentru ca nu mai detin atat de multe haine si pentru ca am pastrat doar ceea ce purtam cu placere, dulapul meu este mereu ordonat si scaunul de la calculator este mereu liber 😃
  Tot procesul asta mi-a schimbat si modul de gandire cand merg sa-mi cumpar haine. Daca inainte imi cumparam haine doar pentru ca ma incapeau, pentru ca erau la reducere sau pentru ca era posibil sa-mi vina la un moment dat, acum imi cumpar haine doar daca imi trebuie, daca sunt sigura ca le-as purta cu placere si daca ma simt bine in ele.

luni, 26 februarie 2018

Progres, nu perfectiune


   Si eu, ca atatia alti oameni, imi doresc ca toate sa se rezolve rapid si definitiv, ieri daca se poate. Nu este nimic rau sa visezi, totusi ar fi mai bine sa realizezi ca nimic nu se rezolva de la sine, fara sa faci nimic.
   Era cat pe-aci sa renunt la toate visele mele de organizare si eliberare chiar inainte sa apuc sa fac ceva, doar pentru ca m-am "impiedicat" de prea multe sfaturi si metode. Unii spuneau ca cel mai bine este sa incepi de la inceput in forta si sa nu te opresti pana nu termini, altii spuneau ca de fapt cel mai bine este sa iti imparti spatiul in zone si sa iti focusezi energia si cheful de lucru doar intr-o anumita zona un anumit timp, altii sustineau sus si tare ca cel mai bine si mai corect este sa faci doar ce trebuie facut, cand trebuie facut. Altii... Da, pe net gasesti raspunsuri, dar uneori sunt prea multe raspunsuri!
   Am tras concluzia ca nu exista o metoda perfecta pentru oricine, precum nu exista nici o metoda proasta. Era necesar sa fac o compilatie a informatiilor gasite si sa aplic ceea ce mi se parea mie ca ar functiona pentru mine. Progres, nu perfectiune!
   Da, vroiam ordine! Da, vroiam organizare! Nu, nu sunt obligata sa arunc sau sa renunt la tot, nici sa devin minimalista! Era necesar doar sa fiu mai realista si sa devin mai constienta de ceea ce detin 😄 Compararea cu alte persoane sau cu alte situatii era musai sa dispara!
   Cu ce incep? Cu inceputul! Fac o lista 😃
   Stiam, de fapt am realizat, ca daca ma apuc sa-mi fac o lista de genul:
1. curat in bucatarie
2. curat in camara
3. curat pe hol
4. curat in sufragerie
5. curat in balcon
nu voi realiza absolut nimic, pentru ca ma voi simti coplesita si voi da naibi totul inainte sa trec la punctul doi al listei. Ca sa functioneze, era necesar sa fac o lista personalizata, detaliata, iar pentru realizarea fiecarui punct sa nu-mi trebuiasca mai mult de 15 - 20 minute. Nu eram contra cronometru, nu eram obligata sa termin tot intr-un anumit timp limita, prin urmare puteam lucra metodic si bine.
   Listele mele sunt mereu scrise, pentru ca sunt o persoana vizuala si pentru ca am o mare placere sa tai de pe lista punctele rezolvate. Ma motiveaza sa merg mai departe, imi ofera un plan de bataie si dupa ce am taiat ceva rezolvat, sunt tare mandra de mine. Daca insa as fi avut o lista ca cea exemplificata mai sus, ar fi fost necesar un timp lung pentru rezolvarea fiecarui punct, prin urmare motivatia mea ar fi fost la nivelul zero si cel mai probabil multe le-as fi facut de mantuiala. Am hotarat sa fiu mai exacta cu ceea ce vreau sa realizez, asa ca listele mele au inceput sa arate in felul urmator:
1. sorteaza si organizeaza condimentele
2. spala cuptorul
3. da cu aspiratorul pe hol
4. sterge usa de la camara
5. spala vasele
6. du gunoiul
   Avand puncte clare si cu timp de rezolvare mic, lista mi se parea usor de realizat si nu ma mai simteam coplesita de atata treaba. In plus aveam grija sa nu-mi fac liste kilometrice. Scriam intre 5 si 10 puncte pe lista, in functie de timpul pe care il aveam la dispozitie.
   Mereu imi pun lista si un pix la vedere (usa frigiderului sau peretele centralei de obicei pentru ca trec mereu pe langa ele), astfel imediat ce termin ceva, tai de pe lista punctul respectiv si astfel stiu ce mi-a ramas de facut. Nu am cuvinte sa descriu satisfactia pe care o am cand vad ca toate punctele de pe lista sunt taiate 😃
   Punctele de pe listele mele sunt mereu scrise in ordinea importantei, adica pe primele locuri vor fi chestiile pe care este musai sa le rezolv in ziua respectiva. Astfel, le acord prioritate cand ma apuc de treaba, iar daca se intampla sa nu mai am timp/chef de lucru si raman puncte nerezolvate, nu ma stresez prea tare in aceasta privinta si le aman pentru alta data. Progres, nu perfectiune 😃

vineri, 16 februarie 2018

Primul pas in organizare



 In cautarile mele pe internet in rezolvarea problemei pe care o aveam cu organizarea timpului, a curateniei care ma stresa la maxim si a altor chestii in stransa legatura cu acestea doua, am dat peste o idee care mi-a atras atentia in mod deosebit: principala cauza care sta la baza dezordinii este cantitatea prea mare de chestii detinute. Asta se aplica si in cazul dezorganizarii in gandire, cu toate gadurile care se acumuleaza si nu au finalitate reala, dar despre asta voi vorbi mai detaliat alta data.
  Imi aduc aminte ca ideea asta nu m-a prins de la inceput, mai ales ca nu o regaseam in cazul meu. Eram ferm convinsa ca ceea ce detin imi trebuie, folosesc, ba chiar am nevoie de mai multe.
  Adoram si inca ador sa merg la cumparaturi! Era o pasiune sa gasesc cel mai mic pret pentru cea mai mare cantitate, vizitam in mod regulat magazinele second hand, targurile si bazarele, incepusem sa colectionez tot felul de lucruri. Nu stiu daca incercam sa umplu un gol cu toate achizitiile astea, asa cum ar spune despre mine un psiholog, stiu doar ca nu-mi refuzam placerea cumparaturilor. Imi spuneam ca atata timp cat ajung banii pentru toate, ca ma stradui sa cumpar ce-mi doresc la un pret mititel si ca sunt mai fericita si mai dotata cu toate aceste achizitii, nu faceam nimic rau, ba chiar fac foarte bine.
  Intr-o zi am deschis usa dulapului ce-l aveam in micul hol de langa baie, dulap ce fusese aranjat cu vreo doua saptamani inainte.


  Atunci, in momentul ala, am realizat ca AM PREA MULTE LUCRURI!!!
  Motivul pentru care ma confruntam permanent cu dezordinea nu era nestiinta mea in ale organizarii, nici faptul ca dulapul (o debara de fapt) respectiv nu avea mai multe rafturi si cosulete dragute sau cutii de plastic transparent sau sertarase in care sa pot aseza pe caprarii fiecare obiect, ci cantitatea prea mare de obiecte din el. Toata munca pe care o depuneam sa le asez pe toate la locul lor si tot timpul consumat pe aceasta activitate erau in zadar. In scurt timp dulapul era iar ca dupa o explozie, iar nu gaseam ce-mi trebuie, iar cumparam lucruri pentru ca eram convinsa ca nu le am (de fapt nu le vedeam), iar acumulam frustrare ca nu reusesc sa mentin curatenia abia facuta.
  Pentru ca ma simteam coplesita, pur si simplu am inchis usile acelui dulap si am plecat de langa el. Cateva zile nu l-am mai bagat in seama, dar eram tot cu gandul la el. Mi-am dat seama ca am prea multe, dar cum sa le sortez pe cele care imi trebuie cu adevarat? Cu celelate ce fac? Nu ar fi bine sa le pastrez in eventualitatea in care imi vor fi totusi de folos la un moment dat? Am dat totusi bani pe ele sau au fost primite cadou. Reprezinta o valoare. Poate ca as putea sa le redistribui prin alte dulapuri... Cam astea imi erau gandurile care ma framantau.
  Intamplarea sau providenta a facut sa aflu de cartea Magia ordinii - Marie Kondo (multumesc Zina pentru recomadare!!!). Din ea am aflat metoda prin care poti sorta totul: ceea ce pastrezi te face fericit sau nu poti sta fara el. Dupa primele pagini citite am simtit nevoia sa ma apuc de treaba si din impuls am inceput cu dulapul de haine, mai mult ca sa vad daca metoda functioneaza. Am constatat cu mare uimire ca nu mi-a fost deloc greu sa decid ce pastrez si la ce renunt, de asemenea nu am suferit deloc cand am scos din casa hainele la care am renuntat. Marie Kondo chiar spunea in carte ca este recomandat sa incepi cu hainele cand te hotarasti sa pui in aplicare metoda organizarii propusa de ea, deoarece este categoria cea mai usor de sortat. Ma repet, a fost doar o testare, nu o punere exacta in aplicare a metodei. Totusi in urma acestui mic test am scos din casa 2 saci cu haine.
  Avand acum instrumentul necesar si indelung cautat, simteam ca pot aplica aceasta metoda de organizare in toata casa, inclusiv in dulapul vedeta al acestui text. Citind cartea pana la final insa, am realizat ca este un proces luuuuung si ca este nevoie sa lucrezi pe grupuri intregi de obiecte (toate hainele tale, toate cartile, toata incaltamintea, toata hartogaraia, toate vasele, toate bijuteriile, toate ...), nu pe dulapuri, prin urmare mi-a cam pierit elanul si motivatia a scazut vertiginos catre zero. Nu aveam timp sa fac asta! Nu aveam timp sa adun TOATE hainele din toata casa si sa le iau pe fiecare in mana si sa-i hotarasc fiecareia soarta! Nu aveam nici chef daca este s-o zic pe aia dreapta. Nu vroiam insa nici sa abandonez proiectul, mai ales ca imi doream ordine in casa si in viata mea.
  Nu stiu altii cum isi gasesc motivatia de a incepe un astfel de proiect, dar eu imi gasesc motivatia uitandu-ma la altii cum procedeaza. De mare ajutor mi-au fost filmuletele de pe youtube, care sunt foarte multe pe aceasta tema (metoda konmari). Aproape o saptamana mi-a luat sa ma mobilizez, dar si cand m-am apucat am fost greu de oprit 😁 Primul pas a fost facut!

joi, 8 februarie 2018

Procrastinare sau lene?

 

  Cu ceva vreme in urma, nu prea in urma, de cate ori ajungeam acasa de la serviciu ma simteam, aproape imediat cum intram pe usa, coplesita de multitudinea de "trebuie sa..." din capul meu.
  Trebuie sa spal vasele!
  Trebuie sa dau cu aspiratorul!
  Trebuie sa fac de mancare!
  Trebuie sa pun la spalat!
  Trebuie sa eliberez fotoliul de rufe!
  Trebuie sa fac lectii cu junioara!
  Trebuie sa duc gunoiul!
  Trebuie sa cobor la magazin!
  Trebuie sa sterg praful!
  Trebuie sa adun jucariile de pe jos!
  Trebuie sa...
  Lista era interminabila si eu ma simteam epuizata inainte sa ma apuc efectiv de ceva. Eram nervoasa si parca nimic nu faceam cum trebuie si nici destul de repede, iar la finalul zilei parca nu se vedea nimic din munca mea. Cu timpul am tot acumulat frustrare si am inceput sa ma intreb ce rost are toata stradania mea sa fac tot ce "trebuie sa...". Cum adica sa mergi la serviciu 8 ore si apoi sa nu ai timp nici macar 1 ora sa faci ceva ce-ti place sau sa stai pur si simplu? Ce, eu nu merit? Nu sunt menajera!
  De aici si pana la amana tot felul de "trebuie sa..." nu a mai fost mult. Imi spuneam ca n-au intrat zilele in sac, ca viata este scurta, ca NU TREBUIE sa fac nimic. Cum se numeste asta: procrastinare sau lene?
  Indiferent cum se numeste, am inceput sa nu ma mai las afectata de dezordine si am incetat sa ma mai compar cu alte femei mai gospodine, mai ordonate, mai perfecte decat mine. Mi-am spus si mi-am tot repetat ca eu sunt eu, prin urmare nu am de ce sa fiu ca alta, nu trebuie sa fac ce a facut alta si nici nu am de gand sa las nevoia asta bolnava de perfectiune sa puna stapanire pe mine si pe timpul meu. Am inceput sa aman sa sterg praful, tot ce puteam delega o faceam fara remuscari (aspirat, dus gunoiul, micile cumparaturi de ultim moment, intins rufele, curatenie in baie, facutul patului, etc.), tot ceea ce nu era urgent lasam pe ultimul moment. Efectele nu au intarziat sa apara: mormane de haine peste tot, jucarii si creioane imprastiate peste tot, iepuroi pufosi de praf pe sub birou si pe dupa usi, oglinzi in care mai mult ghiceai decat sa vezi ceva, paturi nefacute cu zilele, dulapuri care nu se mai inchideau din cauza miilor de lucruri care le umpleau pana la refuz si praf, praf peste tot. Doar in bucatarie era curat pentru ca acolo stateam cel mai mult si imi place sa spal vasele 😄
  O vreme a fost ok, apoi mi-am dat seama ca ma deranjeaza toate astea. Da, eram mai putin stresata si faceam doar ceea ce imi placea sa fac, totusi aveam prea multe lasate pe ultimul moment si cand reuseam sa ma apuc de treaba imi lua foarte mult timp sa termin totul. Si iar am inceput sa ma simt coplestita...
  Ce face omul cand nu stie ceva? Cauta solutii pe internet.
  Am inceput sa caut solutii pentru reamenajarea locuintei, convinsa fiind ca asta era hiba. Am dat insa peste oameni care dau solutii pentru organizarea casei/timpului. Si atunci a inceput o noua etapa in viata mea 😃

a procrastina = A amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa. Din engl. procrastinate.

vineri, 2 februarie 2018

O noua pasiune: eliberarea si organizarea



  De ceva vreme, mai precis de vreo trei ani, am o noua pasiune: eliberarea si organizarea.
  Totul a inceput cu videoclipurile postate cu religiozitate pe youtube de cateva doamne pasionate de organizarea casei: Sophia, Shelly, Kimmy, Darlene. Am dat peste ele intamplator, cautand ceva idei pentru decorarea camerei junioarei. Mai sunt muuulte alte doamne care posteaza pe tema organizarii/curateniei/simplificarii, dar eu pe aceste patru doamne le-am cunoscut in momentul infloririi noii mele pasiuni si pe ele le urmaresc in continuare.
  Apoi mi-am cumparat si am citit cartea Magia ordinii - Marie Kondo, despre care scriam la acel moment (31 iulie 2015):
 Se spune ca ar trebui sa crezi in semne, iar cartea asta a ajuns in posesia mea exact cand trebuia. Dupa ce am citit prima jumatate, m-am apucat imediat de curatenie in dulapul meu de haine si am ramas cu jumatate din garderoba 😋 A doua jumatate nu m-a prins atat de tare, dar asta doar pentru ca vorbeste despre practici un pic cam ciudate: sa multumesti gentii tale sau hainelor pe care le porti, sa vorbesti cu casa ta... Ideea in sine nu este rea si ma gandesc ca aceste practici au ca rezultat o atentie mai mare pentru lucrurile detinute sau pentru spatiul in care locuiesti, totusi nu ma vad facand asta.
Procesul de aruncat/organizat chestii este abia la inceput la mine, dar sunt hotarata sa trec prin toate posesiile si sa-mi simplific/aerisesc spatiile de depozitare. Principiul "imi aduce bucurie?" este cel mai bun si mai logic pentru a te hotara daca pastrezi sau nu ceva, indiferent ce 😃 Imi voi pune aceasta intrebare foarte des de acum inainte 😄
O lectura interesanta. Recomand!

  FlyLady a fost urmatoarea pe lista, mai ales ca mi se parea la acel moment cea mai tare chestie descoperita de mine pe net in materie de home management 😃 In paralel am gasit si un blog foarte fain, scris de Andrea Dekker, plin de idei si sfaturi pentru casa/familie.
  Nu urmez doar un sistem, ci am preluat ceea ce mi-a placut cel mai mult din fiecare. De ici o idee, de colo alta si incet incet am reusit sa obtin rezultatele dorite in materie de organizare si simplificare a vietii. Nu spun ca am rezolvat totul, mai ales ca evoluez si ma schimb permanent, totusi am ajuns la un punct in care nu mi se mai pare atat de greu totul. A fost nevoie de timp si de persevernta pentru a ajunge in acest punct, de luat decizii, de schimbat tabieturi, de implementat obiceiuri noi, deci n-o sa fiu ipocrita sa afirm ca totul a fost foarte usor. Nici foarte greu nu a fost, mai ales ca am devenit pasionata si foarte inspirata de tema organizarii si eliberarii 😃
  Pentru ca vreau sa scriu undeva despre asta, pentru ca poate voi fi de folos si altora, pentru ca imi face mare placere sa fiu managerul casei mele si al meu insami si pentru ca astfel voi ramane constienta de incercarile si reusitele de pana acum, voi posta pe blog o serie de articole pe temele organizare, decongestionare, simplificare, life style. Aceste articole vor contine toate informatiile care mi-au fost si mie de ajutor, precum si exemple personale.
  Spor la treburi!

Cele mai citite articole din acest blog