sâmbătă, 10 martie 2018

De ce nu pastrez cartile citite


   Iubesc cartile! ♥♥♥
   Prima amintire cu mine cititnd este din vremea cand aveam vreo 6 ani. Primisem o carte cu povesti si pentru ca mama nu prea avea timp sa ne citeasca povesti, am inceput sa le citesc eu fratilor mai mici. Citeam cu greutate, pentru ca abia invatasem sa citesc, iar despre intonatie nici nu putea fi vorba 😄, dar asta nu ma impiedica in vreun fel. Ardeam de nerabdare sa aflu sfarsitul fiecarei povesti, prin urmare ma ambitionam sa citesc.
   Cu timpul am devenit foarte buna la citit cu voce tare. Imi schimbam vocea la fiecare personaj, citeam fluid si reuseam sa captez atentia ascultatorilor mei fara prea mare greutate.
   Parintii mei s-au prins repede ca cititul era pasiunea mea, prin urmare imi cumparau mereu carti in loc de alte cadouri. Ma bucuram mult de fiecare carte in parte, le iubeam, le ingrijeam si eram foarte zgarcita cu imprumutatul lor. Sufeream mult cand una dintre cartile mele patea ceva.
   Colectia mea de carti era impresionanta. O consideram a mea, chiar daca mama mereu avea grija sa-mi aduca aminte ca, chiar daca acele carti le-am primit eu cadou, nu insemna ca fratii mei nu aveau acces la ele. Am zis ca eram posesiva si zgarcita?
   Familia mea s-a mutat de multe ori de-a lungul copilariei mele. In timpul acestor mutari cartile au avut de suferit: unele s-au distrus, altele au fost date pentru a mai usura bagajele. Cu toate acestea, biblioteca din casa parintilor mei este si azi ticsita de carti.
   Cand m-am maritat si m-am mutat din casa parintilor mei, mi se parea tare ciudat ca nu aveam biblioteca in casa. Cartile erau parte din viata mea si fara ele parca nu aveam rost. Bineinteles ca am inceput sa-mi cumpar carti, iar cand eram intrebata ce-mi doresc cadou raspunsul era mereu un titlu de carte. In scurta vreme am adunat o noua colectie frumusica de carti. Sotul meu chiar mi-a confectionat o bilioteca suspendata, cu patru rafturi, foarte incapatoare si tapanoasa, pe care mi-a fixat-o de un perete in camera noastra. Nu mi-a trebuit prea mult sa o umplu cu carti 😃
   Ca orice colectie insa, iti mananca foarte mult timp pentru intretinere si curatare. Praful se aseaza pe orice, iar o biblioteca plina de praf nu este o chestie prea draguta la care sa te uiti. Aveam si mania asezarii cartilor dupa numele autorului si dupa culori si marime, prin urmare de fiecare data cand trebuia sa pun o noua carte in biblioteca imi lua ceva timp sa mut altele pentru a-i gasi celei noi locul perfect. Intr-un astfel de moment am avut o revelatie: ce fac eu cu cartile astea? Da, le citisem pe toate. Unele mi-au placut, altele nu. Nu-mi placea sa le imprumut si foarte foarte rar citeam o carte inca o data. Soarta lor era sa intre in hibernare pe rafturile bibliotecii mele, acoperite de praf. Ce soarta trista le harazisem!
   Am incercat sa-mi gasesc scuze de genul: le pastrez pentru copil, poate o sa-mi trebuiasca. Junioara mea insa nu ma mosteneste si nu citeste carti daca nu este obligata de vreo profesoara, iar in era asta a calculatoarelor gasesti orice informatie pe internet.
   Pentru ca nu am vrut sa-mi las cartile sa moara, am inceput sa le fac cadou prietenilor pasionati ca si mine de carti. Cand am vazut cu cata bucurie erau primite si citite, am fost si mai motivata sa continui acest lucru. Citind in prealabil cartea ce urma sa o daruiesc, stiam cui sa o dau cadou 😃
   Cand m-a apucat nebunia eliberarii, am sortat si cartile ce le mai aveam in biblioteca. Am luat fiecare carte in mana si i-am hotarat soarta. Unele urmau sa fie cadouri, altele urmau sa fie donate bibliotecii municipale si doar o mica parte dintre ele au ramas in biblioteca mea. Nu am aruncat carti!
   Biblioteca mea are in continuare patru rafturi incapatoare, dar acum gazduieste pe un raft albumele cu fotografii si fotografii inramate, pe alt raft CD-uri si DVD-uri, pe al treilea raft sunt cartile ce le pastrez, iar al patrulea este raftul de sortare. Pe acest ultim raft am asezat cartile in trei teancuri: de citit, de facut cadou, de donat la biblioteca. In momentul in care am terminat de citit o carte o asez direct in teancul destinat cadourilor sau donarii, iar daca decid ca o mai pastrez, o pun pe raftul destinat cartilor pastrate. Din cartile puse la pastrare, periodic scot carti pentru cadouri sau donat, pentru ca nu vreau sa depasesc limita de un raft destinat cartilor pastrate. Si da, in continuare imi cumpar carti 😃

8 comentarii:

  1. Eu îmi doresc un Kindle, din păcate e foarte scump.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu-mi doresc :) Prefer cartile tiparite :)

      Ștergere
    2. Da și eu, însă tocmai pentru a nu ma aglomera...

      Ștergere
  2. Dintotdeauna am adunat cărți. Mama lucra, pe când eram eu copil, într-un restaurant CFR care avea și un stand de cărți. Doamna care le vindea, și care ne era prietenă de familie, avea o bibliotecă personală impresionantă. Mă punea să semnez pentru cărțile de mi le împrumuta exact ca pe fișele de la școală. Mi-a rămas în minte camera aceea ticsită de cărți ca una dintre cele mai frumoase imagini ale copilăriei. Când am citit la Marie Kondo că păstrează doar câteva rânduri preferate din cărți am fost șocată, n-aș distruge astfel o carte. Dar am descoperit, tot pornind de la sfaturile sale, cât de ușor îmi este să renunț la cărțile pe care le priveam doar ca să le șterg de praf de două ori pe an. Eu am început, de un an, să le vând pe Olx cu câțiva bănuți. Mă bucur când le găsesc cumpărător. Cărțile care știu sigur cui ar plăcea, le dăruiesc. Le păstrez DOAR pe cele pe care-mi doresc să le recitesc și pe necitite. Ia să caut și io o bibliotecă pentru donare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Initial si eu m-am gandit sa pun la vanzare ceva carti, apoi m-am razgandit. In ziua de azi lumea nu mai citeste, apoi transportul este prea scump si toata lumea se fereste sa-l plateasca. Carti de cumparat se gasesc la preturi exraordinar de mici pe anticariatele online, ce rost are sa-mi ocup timpul si nervii cu o chestie din care nu castig nimic? :)
      Pentru mine, cadourile si donarea la biblioteca raman singurele solutii viabile :D

      Ștergere
  3. am renuntat si eu la o mare parte, le-am dus la biblioteca judeteana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo!!! Acolo sigur vor fi citite si nu vor fi condamnate la uitare si moarte prin acoperire cu praf :D

      Ștergere

Cele mai citite articole din acest blog