luni, 16 mai 2016
Cafeaua lu' tataie
De tataia nu am prea pomenit pe blog, cu exceptia unui singur articol, scris pe la sfarsitul lui 2009, cand a murit. Ce mi-a venit acum? Frunzaream pagina unei cafenele/ceainarii - Camera din fata pe numele ei, si am dat peste un sortiment de cafea cu numele Cafeaua lu' tataie. Imediat m-am gandit la tataia si asta pentru ca mereu am asociat cafeaua cu tataia si tata. Amintirea a fost puternica si m-a motivat sa scriu azi pe blog, dupa o pauza de 5 luni.
Cand ma gandesc la tataia (tatal tatalui meu, pentru ca pe tatal mamei mele il strigam Mosu), mi-l amintesc cu ibricul lui cel verde in care isi prepara cu sfintenie cafeaua. Avea un stil al lui de amestecat in ibric, de parca descanta cafeaua sau o ruga ceva. Niciodata nu si-a facut cafeaua in graba si nici nu o sorbea in doi timpi si trei miscari. Dupa ce o descanta in ibricul verde, o turna cu grija in cana iar zatul ramas in ibric il acoperea cu o farfurioara. Intotdeauna facea de doua ori cafea pe acelasi zat, chiar daca avea 2 kg de cafea la dispozitie in cutie. Asa s-a obisnuit sa faca si asa a facut cat a trait. Se supara cand vedea ca aruncam zatul din canile noastre dupa ce am baut cafeaua si spunea ca facem risipa. Cu toate astea nu ne certa. Nu ne-a certat niciodata, nici macar nu a tipat la noi vreodata. Doar se supara putin si avea grija sa ne atraga atentia.
Niciodata nu se aseza la masa sa-si bea cafeaua langa tigara. Acoperea cana cu o farfurioara si o lasa sa se linisteasca pe un raftulet. Isi vedea de treburi prin curte in continuare si din cand in cand se ducea si sorbea cu grija o gura de cafea. Avea cateva ore dintr-o cana de cafea si se bucura practic de ea toata ziua. Era mica lui recompensa pentru treaba bine facuta.
Tataia avea tabieturile lui si nu era prea sociabil. Nu avea prieteni dar era foarte respectat de vecini. Gradina lui era tot timpul impecabila si nu gaseai in ea un fir de buruiana. O uda doar noaptea tarziu si tinea mult sa nu calcam decat pe carare. Nu iesea in oras cu lunile, dar nu era zi in care sa nu lucreze in gradina. Ii placeau animalele si vorbea cu ele, ii placea sa-si faca treaba, sa fie toate la locul lor si incerca mereu sa ne invete pe noi, nepotii, sa fim ordonati si mai putin risipitori.
Si eu imi beau cafeaua la fel ca el. Beau o singura cafea pe zi si o "pup" cateva ore bune. Savurez fiecare inghititura si parca treburile merg mai bine daca ma recompensez din cand in cand cu o gura de cafea. Cred ca o sa cumpar si eu cafeaua lu'tataie in amintirea lui.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Cele mai citite articole din acest blog
-
Teoretic nu mai sunt sofer incepator din 26 septembrie 2019. In Romania "sofer incepator" se numeste soferul care are mai...
-
Am observat, cu uimire, ca au trecut 5 ani de la ultima postare de acest gen ( Top personal al cartilor citite in 2014 ). Eram aproa...
-
Pentru astazi (data/ora) - 19 iulie 2016, ora 8:04 Afara ... este racoare si soarele se chinuie sa razbata prin patura groasa de nori ...
-
" Cu alte cuvinte, daca as crede ca lumea vrea sa stie despre batrana Jiko, i-as posta povestile pe un blog, dar de fapt am incetat...
-
Eram inca in stare de soc dupa ce m-am dat jos din masina si am urcat in dreapta. La volan s-a urcat instructorul din masina care ne u...
-
A venit si ziua in care a fost musai sa iesim din localitatea de resedinta si sa mergem in alta localitate, la Smig. Drumul pe care ur...
-
Voi incepe cu intrebarea “ce rost mai are să citim, cu ce ne ajută pe noi cărţile?“, pusa de Chinezu pe blogul lui. Rostul cartilor nu...
-
Pentru astazi (data/ora) - 29 decembrie 2021, ora 10:40 Afara ... a iesit soarele ♥. Zilele astea a plouat mult si asta, pe langa fapt...
-
Pentru astazi (data/ora) - 23 august 2013, ora 13.48 Afara ... este foarte frumos si foarte liniste pentru o zi de vineri. Dimineata ace...
-
Duminica trecuta, din dorinta de a face ceva distractiv impreuna cu copii, am hotarat sa mergem in cautare de "comori" in padur...
