Sofer incepator - cap. 5: Dupa 10 500 kilometri

   Teoretic nu mai sunt sofer incepator din 26 septembrie 2019.
   In Romania "sofer incepator" se numeste soferul care are mai putin de un an de cand a promovat examenul pentru permisul de conducere. In acest an el este obligat sa afisezez pe parbrizul si pe luneta masinii pe care o conduce doua semne rotunde si galbene (una in coltul din dreapta jos a parbrizului si cealalta in coltul din stanga jos a lunetei). Aceste semne au rolul de a atentiona ceilalti participanti la trafic ca este posibil ca tu, incepatorul, sa faci unele greseli sau sa mergi cu viteza redusa. La implinirea unui an de la data la care ai fost numit oficial sofer, nu mai esti obligat sa afisezi acele semne pe masina pe care o conduci. Pana aici totul este clar.
   Ce faci insa daca nu conduci imediat dupa ce ti-ai luat carnetul si trec luni bune pana sa pui mana pe un volan? Ce faci daca ai condus foarte putin si foarte rar (nu ai o masina a ta, nu esti sigurul sofer din familie, iti este frica sa conduci, etc.) si te trezesti ca la implinirea unui an de posesiune a carnetului de sofer poti aduna pe degetele de la o singura mana plimbarile cu masina? Ce faci daca nu ai condus deloc in primul an? Si in aceste situatii treci automat la nivelul 2 - "sofer cu experienta"?
   Eu am condus aproape imediat dupa ce am primit carnetul de sofer. Am avut norocul sa am masina mereu la dispozitie si sa dispun de suficienti bani pentru benzina si taxe (RCA, ITP, impozit, rovinieta, taxa parcare). Am avut norocul sa fiu incurajata si am primit intelegere si calm atunci cand am avut nevoie. Am avut insa si stari de panica paralizante cand trebuia sa conduc si nu m-am avantat la drumuri lungi in primele luni. In aceste conditii, chiar daca in lunile ce au urmat am avut cateva drumuri lungi (unul pana in Dobrogea si cateva pana in Banat) si o gramada de fataieli prin Transilvania adoptatoare, la sfarsitul lui septembrie 2019, cand am implinit un an de soferie, nu aveam nici macar 9000 de kilometri parcursi cu masina.
   Pentru cei ignoranti in ale soferiei, 9000 kilometri parcursi intr-un an cu masina este destul de putin. Avem un prieten de familie care a condus 300 kilometri in prima lui zi de sofer, asta asa, ca o comparatie 😄
   Am auzit de la un sofer profesionist ca abia dupa 20 000 kilometri sofati poti sa zici ca ai experienta si acum il sustin si spun ca are dreptate. Experienta ai DUPA ce ai exprimentat, adica ai sofat, nu dupa ce a trecut un an de cand ai promovat examenul. Daca nu sofezi, nu te simti confortabil la volan, mai faci greseli, nu treci la nivelul 2.
   Din cauza celor enumerate mai sus, nu am sarbatorit cu surle si trambite marcarea unui an de la primirea permisului de conducere si nici nu m-am grabit sa dau "mamaligile" jos de pe parbriz si de pe luneta. Cu ele la vedere simteam ca sunt corecta fata de ceilalti participanti la trafic. Recunosteam ca sunt inca o incepatoare si eram ok cu asta 😊 Mi-am acordat timp sa hotarasc daca am acumulat destula experienta si daca este momentul sa trec, macar in vazul lumii, la stadiul de sofer cu experienta, prin urmare "mamaligile" mele au parasit masina abia pe la sfarsitul lunii noiembrie 😋 Legea permite acest lucru! Legea nu te obliga sa ai semnele de incepator pe masina daca ai mai mult de un an de la primirea permisului de conducere, dar nici nu-ti interzice! Sunt de parere ca ar trebui folosite de toti cei care nu se simt in siguranta la volan, indiferent de cati ani au trecut de cati ani au trecut de la examenul auto promovat. Macar sa te fereasca altii 😄
   Acum, dupa 10 500 kilometri, ca am trecut pragul de 10 000 kilometri in ianuarie 2020, recunosc ca inca experimentez in ale soferiei. Inca ma mai apuca nebunelile, mai rar ce-i drept, si am impresia ca incurc circulatia si ca nu reusesc sa plec de pe loc indeajuns de repede. Inca nu reusesc sa parchez masina perfect paralel cu drumul, o parchez mereu cu botul putin inclinat spre stanga 😋 Evit, cat este posibil, parcarile laterale si sofatul pe intuneric. Nu opresc niciodata acolo unde nu am voie. Semnalizez mereu intrarea si iesirea in si din sensul giratoriu. Pornesc fara frica la drum, chiar daca drumul ales imi este necunoscut. Faptul ca sunt singura in masina nu mai este motiv de hiperventilatie, nici drumurile foarte aglomerate nu mai sunt tabu.
   Cu zambet inainte spre 20 000! 😃

Sofer incepator - cap. 4: Na ca masina are cinci viteze!

   Peste 3 zile se implinesc 8 luni de cand am carnet de sofer.

   Putin cate putin am prins mai multa incredere la volan. Motive sa nu conduc in continuare imi gaseam cu mare usurinta, insa ma opream la timp, luam cheia de la masina si imediat plecam undeva. O vreme drumuri lungi insemnau pentru mine tot ce depasea o ora. Avand in vedere insa ca mergeam destul de incet, 60 - 70 km/h, o ora de mers nu insemna o departare prea mare de casa. Asta insa nu m-a oprit sa ajung la Tg. Mures sau la Sibiu. Nu ma concentram pe timp, adica sa ajung cat mai repede, ci pe corectitudine si semne de circulatie. 

   La Tg. Mures ne-a prins ploaia si noaptea, drumul este foarte prost sau deloc semnalizat, farurile masinilor ma orbeau... Cred ca am mers mult cu 20 km/h. Efectiv ne-am tarat pana acasa! Am fost ca o carpa cand am parcat in fata portii. Ma dureau foarte tare ceafa si genunchiul drept. 

   Drumul la Sibiu mi-a dat o incredere fantastica in mine. Este un drum bun, fara gropi, bine semnalizat si am plecat devreme, astfel am eliminat posibilitatea de a ne apuca iar noaptea pe drum 😀 Am fost foarte relaxata la volan si nu m-am stresat pentru nimic. Am avut o zi buna de condus! Ma simteam sofer de sofer si eram toata numai zambet. Simteam ca pot face inconjurul lumii cu masina 😁

   A fost de ajuns ca intr-o zi sa ma claxoneze un tir grabit, ca mi-a disparut tot zenul si anxietatea a luat iar stapanire pe mine. Nici macar nu gresisem nimic, doar ca nu am zburat in secunda doi la verdele semaforului. Asa tare m-am pierdut, ca am turat masina de-a luat-o gaia pana la urmatorul semafor. Uitasem de schimbatorul de viteza. Imi batea inima in gat, iar in urechi imi urla marea. Imi aredea fata atat de tare ca puteam sta in locul unui semafor fara probleme.

   Frica asta ca incurc circulatia si ca nu am ce cauta pe strada se accentua fara motiv intemeiat si bineinteles ca am inceput sa fac iar greseli de incepator, in special sa merg cu motorul turat pentru ca nu schimbam vitezele. Trebuie sa recunosc ca sotul meu a fost cel care m-a impins de la spate si nu m-a lasat sa "ma las de meserie". Am continuat sa ma duc seara tarziu dupa el la serviciu si incet incet am inceput sa-mi revin.

   De revelion am fost invitati la Vintu de jos, jud. Alba. Drumul asta urma sa fie cel mai lung drum facut de mine cu masina, pana la acel moment, 2 ore dus. Sa mai zic ca totul a fost bine? 😀 Atunci am realizat cat de mult imi place sa conduc in afara localitatii ♥♥♥ Nu sunt deloc stresata ca incurc pe cineva, nu claxoneaza nimeni, nu sunt nevoita sa opresc din 5 in 5 minute la treceri de pietoni. Datorita acestei revelatii, nu m-am mai codit niciodata sa plec cu masina la drum lung, dimpotriva! Asa ca au mai urmat si alte drumuri in alte localitati.

   Urmatorul drum lung (5 ore la dus, 4 la intors pentru ca a fost drumul liber) a fost la Lugoj, jud. Timis. Cu ocazia asta am ajuns pe autostrada. Nu era prima data, deoarece mai mersesem pe autostrada, insa doar pentru cateva minute si nu am depasit 80 km/h. De data asta aveam bine de mers pe autostrada, asa ca m-am gandit sa incerc sa merg cu 100 km/h. Spre surprinderea mea, nu simteam ca merg cu viteza, dimpotriva, simteam ca merg incet. Ma uitam la vitezometru si nu-mi venea sa cred ca merg cu 100 km/h!!! Sotul meu a inceput sa rada si mi-a zis ca daca tot vreau sa merg cu suta, ar fi bine sa schimb in a cincea.

   A cincea??!!??

   Stiam ca exista, dar era mai mult o legenda pentru mine. Niciodata nu m-am gandit ca o voi folosi!!! 

   "Cum sa dau in a cincea???" - l-am intrebat eu panicata. 

   "Nu stii sa dai in a cincea?" - ma intreaba el suspicios, ridicand o spranceana.

   " Stiu! Doar ca imi este frica!"

   "N-are de ce sa-ti fie frica! Apasa ambreiajul si schimba viteza." - mi-a zis el calm.

   Ridic usor piciorul de pe acceleratie, apas ambreiajul, dau maneta pe mijloc, apoi o imping la dreapta si sus. In timp ce las ambreiajul, apas acceleratia si am grija sa mentin viteza legala. 

   "Na ca ai dat a cincea!" - zice razand sotul meu. 😂

   He, he!!! Ce viteaza m-am simtit! Ba chiar la un moment dat ajunsesem la 140 km/h, dar imediat am incetinit, cand mi-au picat ochii pe vitezometru 😀 Te fura autostrada asta! Ai impresia ca mergi atat de incet! In plus nu vine nimeni din fata 😋😋

Sofer incepator - cap. 3: Hai cu a patra sau cum am trecut la urmatorul nivel

   A venit si ziua in care a fost musai sa iesim din localitatea de resedinta si sa mergem in alta localitate, la Smig. Drumul pe care urma sa circulam cu masina era unul deloc aglomerat, destul de bun, dar cu multe curbe, pante si rampe. Trece prin cateva comune/sate, deci pe aproape jumatate din distanta se merge cu maxim 50km/h.
   Orice incepator stie ca in primul lui an de conducere este obligat sa mearga in afara localitatii cu 20 km/h mai putin decat limita maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula. Deci daca limita maxima este 90 km/h, el va merge cu 70 km/h. Daca limita maxima este 70km/h, el va merge cu 50 km/h. Eu plecam pe un drum national, ajungeam pe un drum judetean si terminam calatoria pe un drum comunal. Teoretic pe aceste categorii de drum viteza maxima admisa in afara localitatii este 90 km/h, pentru incepatori 70 km/h, daca nu exista alte indicatoare de viteza. Ei bine, eu am mers cu 40 km/h aproape tot drumul! In curbe incetineam si mai mult! De ce?
   Conducand doar in localitatea de resedinta, ajunsesem sa invat strazile si cum sunt semnalizate si stiam pe unde trebuie sa o iau ca sa ajung la o anumita adresa. Acum ieseam din zona mea de confort, nu stiam drumul si simteam ca trebuie sa fiu si mai atenta. Prin urmare, nivelul meu de incordare, stres si anxietate se indrepta vertiginos catre nivelul maxim. Am pornit la drum foarte incordata si excesiv de atenta in fata. Intorceam capul doar cat sa ma asigur in oglinzile laterale si imediat eram iar cu privirea pironita in fata. Nu eram atenta la ceea ce-mi spunea sotul meu, nu ii raspundeam la intrebari, am cerut sa opreasca radioul. Mi se parea ca merg cu viteza luminii si aveam tendinta sa incetinesc. In panta am mers cu abreiajul calcat, de incepuse sa miroasa a ars in masina. In rampa urcam bine, dar in curbe incetineam pana la 20 km/h. Ba turam masina de facea ca naiba, ba mergeam cu viteza melcului bolnav si masina trepida. Parca uitasem de schimbatorul de viteze! A fost groaznic! Abia am folosit viteza a treia, cat despre a patra viteza... nici nu am bagat-o in seama. Nici nu era cazul la cat de incet am mers.
   Partea buna a fost ca nu am fost nevoita sa opresc prea des, prin urmare nu m-am chinuit prea mult cu plecarea de pe loc. De frica sa nu-mi mai moara motorul la plecarea de pe loc, calcam bine acceleratia si turam motorul de numa, iar Katiusa pleca cu huruieli si scartait de roti. Ce-am mai chinuit-o!
   Un drum de 25 minute l-am facut in 40 minute. Am ajuns totusi cu bine la destinatie si apoi inapoi acasa.
   Acelasi drum l-am facut iar la o saptamana distanta, de data asta singura. Nu vreau sa ma laud, dar parca am mers mai bine. Cateva minute am mers chiar cu 60 km//h 😅 Aveam mai multa incredere, dar asta doar pentru ca am avut timp o saptamana sa exersez si sa stapanesc binisor pedalele masinii. Nu-mi mai murea motorul la plecarea de pe loc, ma imprietenisem cu frana de mana la plecarea in rampa, ba chiar am descoperit (din greseala, in parcarea unui supermarket) cum dau faza lunga. In fiecare seara am iesit cu masina, deoarece mi-am luat angajamentul sa il aduc eu acasa de la serviciu pe sotul meu. Cat timp il asteptam sa iasa de la serviciu, exploram bordul masinii si pe principiul "asta ce face?" am aflat pentru ce este fiecare buton si maneta. Acum aveam curaj sa las radioul pornit in timp ce conduceam, iar asta am simtit-o ca pe o mare victorie personala.
   A doua zi dupa ce am mers singura cu masina la Smig, am plecat cu familia la Sighisoara. Vorbim de un drum mai lung (aproximativ 50 minute) si un pic mai aglomerat. In general am mers cu 60 km/h, ba chiar si cu 70 km/h cateva minute. In sfarsit am dat in a patra!!! Nu ma simteam insa in siguranta, am inceput sa am palpitatii si am scazut viteza inapoi la 60. I-am spus sotului meu ca la viteza aia ma simt confortabil si ca nu vreau sa maresc viteza. Mi-a raspuns ca nu ne grabim si sa merg cu cat vreau eu 😃 M-a mirat foarte tare faptul ca nu m-a claxonat nimeni, asa cum mai pateam in oras. Cei care vroiau sa mearga mai repede, ma depaseau si gata. Fara claxoane, fara nervi, fara stres. Mi-a placut foarte mult acest lucru!
   Pozitia perfecta la volan mi-am gasit-o dupa aproape o luna de condus. Imi trageam scaunul destul de mult in fata pentru ca aveam impresia ca nu ajung cum trebuie la pedale. Din aceasta cauza eram foarte aproape de volan, volanul se freca de burta mea si nu il puteam manevra cu usurinta. In plus aveam piciorul drept foarte incordat pe acceleratie si ma durea mereu genunchiul dupa ce coboram din masina. Intr-o seara am fost inspirata de o melodie de la radio. Mi-am pus pe cap gluga de la bluza de trening, am lasat scaunul mai in spate, am dat muzica tare si.... am pornit la drum ca un sofer smecher, fara sa-mi dau seama de schimbari 😅 Traiam muzica si ea m-a ajutat sa ma relaxez. Eram relaxata, mai curajoasa, dar in acelasi timp foarte atenta la drum. Melodia aia nu mi-a lasat gadurile sa ma duca spre anxietate, nu imi mai faceam scenarii in avans, mi-a scos la iveala instinctele corecte si m-a facut sa conduc asa cum trebuie. Abia cand am ajuns acasa si am oprit masina sotul meu m-a intrebat ce s-a intamplat 😄 A fost prea uimit sa zica ceva cat am fost in masina si nici n-a vrut sa riste sa ma scoata din starea aia 😃
   "Asa sa conduci in fiecare zi!" - mi-a zis.
   N-am condus eu asa in fiecare zi, dar cu ceva am ramas dupa experienta asta: am aflat ca ajung la pedale si daca nu ma frec de volan 😄 Deja am trecut la urmatorul nivel!
 
 

Sofer incepator - cap. 2: Prima data la volan fara instructor in dreapta

   Am batut palma, am dat banii, am primit masina, actele si cheile masinii. Acum trebuia sa o duc acasa. Eu.
   Nu m-am gandit niciun moment ca nu sunt in stare sa conduc singura, adica fara instructor in dreapta. Datorita multelor ore de conducere facute si a succesului inregistrat la examen, ajunsesem la stadiul ala in care aveam mare incredere in mine si in abilitatile mele de sofer. Prin urmare nu am ezitat nicio secunda sa raspund "Eu!" cand am fost intrebata cine conduce masina.
   Am scos din geanta cele doua semne de sofer incepator (mamaligi - cum li se mai spune), le-am montat (una in coltul din dreapta jos a parbrizului si cealalta in coltul din stanga jos a lunetei) si m-am suit increzatoare la volan. Tata a plecat cu masina lui, iar mama a ramas cu mine. Abia asteptam sa conduc!
   Pornesc incet si incerc sa fiu atenta la drum. O cam smucesc cand schimb vitezele pentru ca ambreiajul nu prindea la fel ca cel de pe masina de scoala. O simt pe mama ca se incordeaza si acest fapt ma agita. Primul stop, prima oprire. Sunt incadrata corect, am semnalizat din timp, in spatele meu este o coada mica de masini. Se elibereaza drumul, dau sa plec si... moare motorul. Dau sa il pornesc si nu reusesc. Dupa cateva secunde masinile din spate incep sa claxoneze. Mama ma tot intreaba ce fac, eu intru rapid in panica. Imi aduc aminte de butonul rosu pentru avarii si il apas. Masinile din spate ma ocolesc si se duc in treaba lor. Eu tot incerc sa pornesc... Dupa cateva incercari nereusite, pornesc si eu la drum. Dupa cateva minute iar sunt nevoita sa opresc, de data asta la semafor. Se repeta si scena cu incercari nereusite de a porni. Mama era deja super agitata in dreapta mea si ma agita si pe mine si mai tare. Ma claxona toata lumea pentru ca incurcam circulatia, mama ma tot "impingea" sa pornesc odata, eu incercam sa-mi aduc aminte care este piciorul drept.
   Toate astea s-au mai intamplat de inca 2 ori pana am ajuns acasa. In 40 minute mi-a murit motorul de mai multe ori decat in toate orele de conducere facute la scoala!
   Ce am facut gresit? Am crezut ca toate masinile merg la fel. Ei bine, nu este deloc asa! Cu masina de scoala, pe motorina, plecam usor de pe loc din ambreiaj, fara sa folosesc acceleratia. Ridicam usor piciorul si masina se punea in miscare. Katiusei nu-i place metoda asta. Ambreiajul ei prinde mai sus si vrea si acceleratie la pornire. Eu fiind obisnuita cu masina de scoala, bineinteles ca nu reuseam sa plec de pe loc cu fasneata rosie. Nu m-a ajutat nici faptul ca mama era foarte stresata in dreapta. Nivelul meu de stres era la maxim si eram in panica. Sunt absolut sigura ca daca l-as fi avut in dreapta mea pe Florin, instructorul care m-a invatat sa conduc, toata povestea asta ar fi fost mult simplificata si ajungeam mai repede acasa. In noaptea aia nu am putut sa dorm deloc.
   A doua zi a fost musai sa plecam la plimbare cu masina in familie: eu, sotul meu, fata si catelul. Noaptea! Ma rog, nu era chiar atat de tarziu, insa era intuneric afara si eu nu am condus nciodata pe intuneric. De cand m-am suit la volan eram foarte agitata si incordata. Cred ca tensiunea mea sarea de valoarea maxima, iar palmele imi erau foarte transpirate si imi alunecau pe volan si pe schimbator. Am stiut de unde se aprind farurile, dar nu am stiut cum dau faza lunga. Norocul meu ca am mers doar prin oras si strazile sunt luminate, deci folosirea fazei de drum era inutila. Pozitia mea la volan a devenit in cateva minute foarte incomoda (bineinteles ca nu mi-am pozitionat scaunul corect!). Mergeam cu 30km/h, mie mi se parea ca merg cu viteza luminii si ca din aceasta cauza nu pot fi atenta la ce se intampla in jurul meu: alte masini, biciclisti, pietoni, semne de circulatie... Inutil sa mentionez ca mi-a murit motorul la fiecare oprire. Sotul meu tot repeta "Tureaza! Tureaza! Tureaza!" si-mi tot dadea sfaturi cum si ce sa fac. In plus tot umbla la butoanele de pe bord si imi tragea frana de mana cand imi murea motorul la stop. Il iubesc mult si stiu ca ar trebui sa ii ascult sfaturile, pentru ca el conduce bine, dar in momentul ala imi venea sa il dau jos din masina. Nu simteam ca ma ajuta, ba ma incurca foarte mult! Nu aveam timp nici sa gandesc, ca el imediat zicea sau facea ceva. Dupa o ora de conducere eram ca o leguma. Fara putere, fara chef, morocanoasa, ma durea genunchiul drept si ceafa din cauza incordarii. Nici in noaptea aia nu am putut dormi.
   Nu toata lumea are stofa de instructor. Cei care te pot ajuta in primele zile de sofer incepator, fara sa vrea, mai mult te incurca, te agita si te streseaza. Ei iti vor binele, dar tu nu simti asta si iti pierzi atentia si increderea in tine. Uiti si ce stiai si te trezesti iar biet incepator, care se intreaba care ii este piciorul drept, care isi trage scaunul de nu mai poate manevra volanul, care nu se poate relaxa pentru ca are impresia ca pune pe toata lumea in pericol si ca incurca circulatia. Daca te lasi doborata de aceste prime experiente dezamagitoare te trezesti ca au trecut 15 ani de cand ai permis si tu ai condus maxim 10 ore in tot acest timp. Cunosc personal cateva cazuri. Nu renunta!!! Cand simti ca inima ta pleaca fara tine, cand panica te amentinta ca te ingroapa si cand increderea ta in abilitatile tale de sofer atent si corect este la cel mai jos nivel, URCA IN MASINA SI PORNESTE LA DRUM!!! Repeta-ti in gand "Totul va fi bine! Stiu sa conduc! Sunt in siguranta!" si ai sa vezi ca dupa maxim 5-10 minute de condus incepi sa realizezi ca nu este dracul atat de negru, ca de fapt chiar stii sa conduci, ca esti in siguranta si ca totul este bine.

Sofer incepator - cap. 1: Katiusa

   Luni, 1 octombrie 2018, am primit prin posta mult-ravnitul permis de conducere. Eram foarte mandra de mine si ma umflam in pene ori de cate ori eram felicitata pentru reusita. Acum eram tare nerabdatoare sa incep sa conduc cat mai repede.
   Ca sa incep sa conduc, aveam nevoie de masina 😋 La "vanatoarea" de masini renuntasem imediat dupa esecul primului examen pentru obtinerea permisului de conducere. Imi intrase mie in cap ca nu este bine sa ma mai uit de masina inainte de a obine permisul, pentru ca in eventualitatea unui nou esec voi suferi si mai tare. A doua zi insa, dupa ce am luat examenul, am inceput cautarea asidua pentru masinuta perfecta.
   Ca sa devina a mea, masina trebuia sa indeplineasca cateva conditii:
   - sa fie inmatriculata in Romania
   - sa fie pe benzina
   - sa nu coste mai mult de 1500 euro
   - sa aibe 4 portiere
   - sa fie o masina de mici dimensiuni
   - optional: sa fie rosie
   De ce aceste conditii?
   Conditia pretului este usor de inteles: atatia bani aveam si nu vroiam in ruptul capului sa facem imprumut la banca acum. Masina urma sa fie una de sacrificiu, pe ea urmand sa experimentez condusul fara instructor, cu toate greselile de sofer incepator ce urmau sa vina.
   Benzina - a fost un criteriu impus de sotul meu si eu am fost de acord, pentru ca nu mi se parea ca tipul de combustibil conteaza prea mult. Incepatoare, ce sa zic? 😁
   4 portiere - eu am insistat asupra acestui lucru. Mie imi vine foarte rau in masina cand conduce altcineva, indiferent daca sunt in fata sau in spate, dar mai ales in spate. Cred ca as fi murit daca as fi fost obligata sa merg pe  locul din spate al unei masini care nu are portiere in spate. Sa nu pot eu sa deschid geamul sau usa, sa trebuiasca sa astept sa se dea cel din fata jos pentru a putea cobori... Pe principul "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face", conditia celor 4 portiere a fost impusa de mine.
   Dimensiunile - nu-mi plac "vapoarele", adica genul ala de masina cu portbagajul cat o zi de post. Ne spunea cineva, cu bune intentii, ca intr-un portbagaj mare cari si putin si mult, dar intr-un portbagaj mic poti cara doar putin. Ok, are dreptate. Dar ce avem noi de carat? Fan la vaca? Familia noastra numara 3 persoane si jumatate (Pufica este si el inclus 😀 ) si stam in oras. O masinuta isi gaseste mai usor loc de parcare, consuma mai putin, este mai buna pentru o soferita incepatoare. Sotul meu a zis la fel 😀
   Culoarea rosie nu a fost o conditie in adevaratul sens al cuvantului, dar am sperat ca va fi rosie 😄
   Cautarea masinii a fost in sarcina mea, pentru ca eu urma sa o conduc si mie trebuia sa-mi placa. Nu am fost la targuri de masini. Am cautat pe olx si pe facebook marketplace. Pe langa conditiile deja stabilite, am adaugat inca una: masina trebuia sa fie din orasul meu. Nu aveam niciun chef sa ma duc la cuca macaii sa vad nu stiu ce "comoara" si nici nu aveam cu cine sa merg.
   Sotul meu insista un pic sa ma uit de un Matiz. I se parea masina perfecta mentru mine si nevoile noastre. Eu eram de acord, dar parca nu ma tragea inima spre un Matiz. Am gasit cateva astfel de masinute, chiar rosii, cu preturi faine, dar parca nu ma vedeam la volanul unui Matiz. Apoi mi-a iesit in cale pe olx un Mercedes-Benz clasa A, albastru, o frumusete, la 1150 euro ♥♥♥ A fost dragoste la prima poza ♥♥♥ Pentru ca indeplinea toate conditiile impuse de noi, am telefonat vanzatorului si am stabilit sa ma duc sa vad masina a doua zi. Sotul meu nu putea merge cu mine pentru ca lucra de dupa-masa, asa ca am vorbit cu tata sa mearga el cu mine. Eu urma sa-mi dau acordul pentru partea estetica, iar tata, ca un sofer experimentat ce este, urma sa fie atent la detaliile tehnice. Ei bine, masina nu arata deloc ca in poze. Nu stiu cand au fost facute pozele postate pe olx, dar masina prezentata arata groaznic, atat la exterior cat si la interior. Vanzatorul mi-o tot lauda ca are consum mic, ca merge brici, ca el o vinde doar de nevoie si cate si mai cate. Am fost foarte dezamagita in acea zi, mai ales ca era ziua in care primisem permisul de conducere prin posta 😐
   Mi se pusese pata pe tipul asta de masina acum, mai ales ca am vazut prin orasul nostru cateva exemplare superbe ♥ Pana atunci nici nu le bagasem in seama, dar dupa ce am inceput sa imi doresc o astfel de masina, parca doar astfel de masini mai vedeam pe strada. 😁Am cautat si am tot cautat, in fiecare zi. Pana miercuri. Miercuri am gasit pe facebook marketplace un Mercedes-Benz A140, rosu (!!!), cu 1250 euro negociabil. Am intrat in vorba pe messenger cu doamna care vindea masina si am stabilit cu dansa sa merg joi dupa-masa sa vad masina. In seara aia i-am aratat si sotului meu pozele masinii, i-a placut si lui foarte mult, dar mi-a zis sa nu ma entuziesmez prea tare pana nu vad efectiv masina.
   Si de data asta l-am rugat pe tata sa vina cu mine.
   De la prima vedere am hotarat ca asta va fi masina mea 😀 Mi-a placut foarte mult! ♥♥♥ Masina a fost intretinuta foarte bine si se prezenta intr-o stare impecabila ♥♥♥ Tata a fost de acord cu mine. Si lui i-a placut foarte mult! In plus venea si cu cauciucuri de iarna. Nu am batut palma pe loc, pentru ca aveam nevoie sa vorbesc si cu sotul meu. El imi zisese ca daca imi place, sa o iau. Totusi nu mi se parea corect sa fac achizitia fara sa il mai intreb inca o data 😀
   Seara i-am povestit entuziasmata sotului meu cat de frumoasa este masinuta si cat de mult imi place. El mi-a pus o serie de intrebari tehnice (ceva cu uleiul si distributia, aer conditionat si alte chestii), la care eu i-am raspun cu un zambet pana la urechi:
   - Este rosie! 😁
   El a inceput sa rada si m-a intrebat daca a vazut-o si tata si daca i-a placut si lui. Cand a aflat ca si tata si-a dat acceptul, si-a dat seama ca totul este in ordine. Prin urmare mi-a zis sa o cumpar daca imi place atat de mult, ca doar eu o voi conduce.
   A doua zi am cumparat masina 😀 Am dat pe ea 1200 euro, pentru ca am negociat un pic. Doar pretul initial era 1250 euro negociabil 😁
   Katiusa, bun venit in familia noastra! 

Carnetul de sofer - cap. 6: Dupa lupte seculare...

   Eram inca in stare de soc dupa ce m-am dat jos din masina si am urcat in dreapta. La volan s-a urcat instructorul din masina care ne urmarea si care a intrat urmatoarea in examen. A adus masina inapoi, in parcarea din care am plecat.
   Cand m-a vazut instructorul meu, a ramas foarte surprins. Apoi am vazut cum surprinderea se transforma in dezamagire, ba chiar batea bine in suparare. Ma simteam foarte vinovata. Nu am discutat prea mult pe marginea subiectului. Doar l-am intrebat cand ma pot duce la Sibiu pentru o noua programare.
   Inainte sa te reprogramezi pentru examenul practic, este obligatoriu sa faci trei sedinte de conducere (85 lei x 3 = 225 lei). La terminarea lor primesti o adeverinta care atesta ca le-ai facut, iar aceasta adeverinta o atasezi la dosar. Fara adeverinta aia nu ai ce cauta la birou pentru reprogramare. In plus, la noi reprogramarile se fac doar lunea.
   Pentru ca urma sa intru in concediu in 7 august (da, era o marti) si pentru ca nu vroiam sa-mi mai iau zi libera doar pentru drumul la Sibiu, am hotarat sa merg in 13 august. Intre timp am facut cele trei sedinte obligatorii si am primit adeverinta.
   Ma simteam foarte ciudat la volan acum, foarte dezamagita, neincrezatoare in mine si in reflexele mele, tematoare si rusinata la maxim. Florin a fost foarte dezamagit ca am picat, mai ales ca era foarte sigur ca voi lua examenul fara probleme. Totusi nu a insistat prea mult pe tema asta, ci s-a purtat profi si a incercat sa ma scoata din starea mea de c***at. M-a averizat ca la urmatorul examen emotiile vor fi si mai mari si ca trebuie sa ma concentrez si sa raman cat se poate de calma.
   In 13 august am fost la Sibiu si am facut reprogramare pentru proba practica a examenului auto.
   Acum multi ani, cand am facut prima data scoala de soferi, daca picai la traseu era obligatoriu sa mai dai sala inca o data inainte sa te reprogramezi pentru traseu. De data asta insa regulile s-au schimbat. Rezultatul "admis" la proba teoretica a examenului pentru obtinerea permisului de conducere este valabil pana la expirarea dosarului. Deci daca pici la traseu nu mai dai sala inca o data, doar te reprogramezi pentru traseu.
   Urmatoarea mea programare a fost in 26 septembrie. Treceau iar aproape 7 saptamani fara sa conduc. Bineinteles ca mi-am cumparat iar ore suplimentare, tot 6 (inca 510 lei). De data asta insa nu le-am mai imprastiat pe parcursul a doua saptamani, ci le-am concentrat in ultimele zile inaitea examenului. Florin a avut ideea geniala sa fac ultima sedinta de conducere chiar in ziua examenului.
   " Mergi foarte bine daca treci de incalzire. Hai sa lasam ultima sedinta chiar in ziua examenului si atunci o sa te simti mai sigura pe tine." - mi-a zis el si avea mare dreptate. La fiecare sedinta de conducere aveam nevoie de cateva minute sa-mi intru in mana.
   Cele 6 sedinte suplimentare au fost insa conduse de starea mea de agitatie in continua crestere. Faceam greseli de incepator si ma blocam. Parca nu mai stiam nimic si panica isi revendica rolul de stapana asupra mea. Nu reuseam sa ma calmez si prin urmare nu reuseam nici sa ma concentrez. Da, emotiile celui de-al doilea examen erau de zeci de ori mai mari decat emotiile experimentate la primul examen. Daca la primul examen am fost sigura ca il voi lua fara probleme, acum eram sigura ca voi pica iar.
   Cu cateva zile inainte de examen ii povesteam sotului meu prin ce trec si incercam sa-l fac sa nu-si faca prea mari sperante ca voi lua examenul asta. El mereu m-a incurajat si m-a sustinut sa fac scoala de soferi. Mereu imi spune ca sunt in stare sa fac tot ce imi propun si ca este ferm convins ca voi fi un sofer bun. Eu ii tot repet ca nu ma simt in stare si ca imi este frica. Atunci el m-a intrebat de ce anume imi este frica, de tot ii spun ca mi-e frica. Mi-e frica da condus, mi-e frica de Florin, mi-e frica de masina? Am stat si m-am gandit putin. Imi placea sa conduc, imi placea masina pe care faceam scoala si o stapaneam bine, iar Florin a fost un domn si mereu s-a purtat impecabil, deci nu simteam frica fata de el. Am realizat ca de fapt imi era frica de faptul ca nu mai eram sigura pe teoria invatata. Trecusera aproape 4 luni de la sustinerea examenului teoretic si eu nici nu m-am mai uitat pe lectii si nici teste nu am mai facut. I-am spus asta sotului meu si el mi-a raspuns razand ca atunci este cazul sa ma apuc de citit. 😁
   Exact asa am facut. M-am apucat de citit teoria si sa rezolv teste pe internet. In mod ciudat, increderea in mine a revenit 😃 Invinsesem frica!
   Nu, emotiile nu au disparut o data cu frica! Au mai ramas cu mine, dar mult diminuate.
   26 septembrie - ziua examenului. La 7:30 am inceput ultima ora de conducere. A decurs bine. La ora 9 eram in parcarea de unde se pleca in examen. Daca in iulie am fost prima intrata in examen, acum am stat in parcare cateva ore, chiar daca eram tot doar eu pe masina mea. Nu mai erau programati alti cursanti de la scoala mea sa dea examen pe masina pe care am invatat eu sa conduc. Incet incet se golea parcarea de masini si de cursanti. Putini erau declarati admisi. Eu reuseam sa ma controlez foarte bine si-mi tineam emotiile sub control.
   Putin inainte de 12:30 am fost strigata si eu in ultima coloana de examen. A plecat o masina cu doi cursanti, apoi era masina mea si inca o masina dupa noi cu o cursanta. Nu la prima trecere de pietoni, cea la care am picat eu in iulie, la a doua a fost oprita prima masina. Neacordare de prioritate pietonilor. A coborat fata respisa, a urcat la volan un domn si eu am fost trimisa in prima masina ca si martor. Domnul nu era prea bine pregatit, iar asta era usor de observat chiar si de mine. La podul peste calea ferata trebuia sa semnalizeze, sa se asigure si sa treaca pe banda din dreapta. Nu s-a asigurat si era sa ne pupam cu un camion. Inainte de statia de autobuz de la pod l-a pus sa opreasca si a fost respins. Urmam eu.
   M-am dus in masina mea si m-am pregatit pana a venit si examinatorul, domnul Costea. In spate a urcat martor doamna din ultima masina. Examinatorul a montat camera pe parbriz, mi-a verificat dosarul, am semnat o hartie si m-a pus sa-mi zic numele cu voce tare.
   "Cand sunteti gata, pornim."
   Scaunul si oglinzile erau reglate, mi-am pus centura, piciorul stang pe ambreiaj, piciorul drept pe frana, pornesc motorul, aprind pozitiile, semnalizez stanga, bag in viteza intai, las frana de mana, ma asigur si plec. Urma o portiune de drum intins, unde aveam ocazia sa ii arat ca pot sa merg cu a treia, asa ca am profitat de ocazie. Foarte putine sunt in orasul nostru portiunile de drum pe care ai ocazia sa mergi cu 50 km/h. In general se merge cu maxim 40 km/h. Pentru ca m-am descurcat foarte bine, am prins incredere si am lasat emotiile la spate. M-am comportat impecabil in trafic! Asigurare, semnalizare, am stat pe banda 1 ori de cate ori a fost libera, lasat incet la trecerile de pietoni.
   Ajungeam la o intersectie semaforizata, unde pe banda 1 mergeai la treapta, pe un drum ce trece peste calea ferata, iar pe banda 2 mergeai inainte. Pentru ca nu mi-a spus ca schimbam directia, am dat sa semnalizez sa intru pe banda 2, dar examinatorul m-a oprit si mi-a zis ca ramanem pe banda 1 si mergem la dreapta.
   Portiunea de drum pe care intram a fost multa vreme in reparatii. Peste linii se trecea foarte greu, calea ferata nu avea bariera si nu era semnalizata cu semnale luminoase si sonore, doar cu semnul stop. Drumul a fost dat in folosinta cu doua saptamani inainte de ziua examenului si era renovat, iar semnalele luminoase si sonore de la calea ferata erau acum functionale.
   Pentru ca venea trenul, luminile erau rosii si in fata mea erau oprite doua masini. Am stat putin, am realizat ca mai era de stat pana trece trenul, asa ca am scos masina pe liber si am lasat ambreiajul. Dupa ce a trecut trenul si s-a aprins lumina alba, am apasat ambreiajul, am bagat in viteza intai si am pornit dupa cele doua masini din fata mea. Cand sa trec de prima linie, examinatorul imi pune brusc frana. Eu m-am intors speriata spre el si el ma intreaba:
   " Si cu stopul cum ramane?"
   Eu initial am crezut ca glumeste, apoi am vazut in ochii lui ca vorbeste foarte serios.
   " Oprim la stop doar atunci cand nu merg luminile de averizare. Dar acum merge becul." - zic eu cu vocea tremuranda.
   "Ce bec? Unde ai vazut tu bec?" - ma intreaba el.
   Eu in continuare ma simteam ca la camera ascunsa si nu-mi venea sa cred ca omul asta nu a vazut ca merge becul. Statusem aproape 5 minute in fata liniei pana a trecut trenul!!!
   " Va rog sa ma credeti ca merge becul. Nu a mers pana acum, dar de curand au pus becuri si functioneaza."
   " Adica ma faci idiot?" - ma intreaba el vadit enervat la culme.
   Eu dau in balbaiala si ii dau inainte cu becul care merge.
   " Vrei sa-ti demostrez ca nu e niciun bec? Ia-o inainte si la sensul giratoriu te intorci inapoi!" - imi zice el hotarat sa-mi arate cine are dreptate.
   Pornesc masina, inainte de sensul giratoriu semnalizez stanga, ma asigur, intru, tin stanga pana fac turul complet al sensului, inainte sa ma apropi de iesire semnalizez dreapta, ies, opresc semnalizarea si tin tot inainte pana ajung iar la liniile de cale ferata. Las usor sa vada omul daca merge becul.
   "Mda, pe partea asta merge. Dar pe partea cealalta nu merge sigur! Am mai trecut azi pe aici!" - zice el nervos.
   Dupa ce trec liniile, o pune pe doamna care era martora sa se uite si sa spuna daca merge becul. Doamna se intoarce repede si spune "Nu!".
   Am crezut ca mor!!!
   In fractiune de secunda insa a revenit si a strigat "Merge! Merge!"
   "Inseamna ca merge intermitent. Am mai trecut azi pe aici si nu mergea" - zice hotarat examinatorul. Imi venea sa-i zic vreo doua!
   Restul examenului a decurs foarte bine: am intrat intr-o zona rezidentiala (20km/h si sens unic), prima la stanga (tot sens unic), prima la dreapta (trecere de pietoni si pieton 😁), cedeaza trecerea, pornire in rampa, mers cu spatele doar vreo 10 metri, intersectie cu stop, apoi la stanga, apoi la dreapta intr-o parcare, parcare cu spatele intre doua masini, iesit din parcare la stanga, oprit.
   "Semanti aici!" - imi zice examinatorul.
   Dupa ce am semnat se apuca sa traga liniute pe foaie.
   "18 puncte. Admis."
   😀😀😀😀😀😀😀😋
   A urmat o alta intamplare ciudata, in ultima masina, unde am fost martor doamnei care mi-a fost mie martor, dar nu o voi mai povesti deoarece nu cred ca mai are rost sa mi-o aduc aminte. Aveam ce-mi dorisem si asta era tot ce conta 😁

  Permisul mi-a venit luni, prin posta.
   Un singur lucru vreau sa mai spun: daca esti din Medias, vrei sa faci scoala de soferi si ai nevoie de o recomandare, eu iti recomand scoala de soferi Xpert Driver. Se face scoala adevarata si scoate sofer din tine. N-o sa-ti para rau! 😀

Carnetul de sofer - cap. 5: 12 minute, 7 saptamani, 53 secunde

   Pe 7 iunie, inarmata cu toate actele necesare si cu ceva emotii, am plecat la Sibiu sa sustin examenul teoretic pentru obtinerea permisului de conducere. Trenul a fost foarte aglomerat si s-a aglomerat si mai tare pe parcurs, deoarece urcau multi oameni din statii.
   Am ajuns la Sibiu putin dupa ora 9. De la gara pana la prefectura nu este chiar asa mult de mers daca stii pe unde sa o iei. La prefectura este mai mereu aglomeratie si trebuie sa te asiguri ca stai la coada corecta, altfel te trezesti ca ai stat o jumatate de ora la coada gresita si o iei de la capat. Musai sa fii sigur ca ai dosarul complet si actele valabile, pentru ca nu poti negocia un "va aduc hartia putin mai tarziu" cu nimeni.
   Treaba merge relativ repede si in general nu stai mai mult de 20-30 minute pana sa iti vina randul. Predai dosarul, dosarul este verificat, ti se face poza pentru permis, dai un specimen de semnatura, ti se inapoiaza dosarul si ti se da un biletel cu un cod de bare. Din acest moment esti liber sa "dai sala" in ce zi vrei sau crezi ca esti pregatit. Cine nu este din Sibiu, prefera sa dea examenul in aceeasi zi, pentru a rezolva totul cu un singur drum. Asa am procedat si eu.
   Sala de examinare este in alta cladire, vizavi de prefectura. Si acolo se sta la coada. Multi incearca sa ingrase porcul in ajun si stau cu cartile sau cu telefoanele lipite de ochi tot timpul pana cand le vine randul sa intre in sala. Pandesc cu frica fiecare deschidere de usa si urmaresc cu mare atentie fetele celor care ies din sala de examinare. Se bucura pentru fiecare om care iese bucuros si intra in panica cand vad ca multi ies tristi sau injurand.
   Ii urmaream si eu cu mare interes pe toti si ma intrebam cum de mai stau la coada cei care inca nu se stiu siguri pe cunostintele lor. Da, aveam si eu emotii, dar nu am simtit niciun moment nevoia sa mai citesc ceva inainte de a intra in examen. Venisem sa iau examenul ala, nu sa-mi incerc norocul.
   Din sala de examinare nu ieseau prea multi cu zambetul pe buze. Cei care erau declarati admisi mai ca dansau in jos pe scari si raspundeau cu zambet pana la urechi la toate intrebarile puse de cei care asteptau sa intre. Cei respinsi coborau scarile in graba si nu se uitau la nimeni. La un moment dat se faceau pronosticuri si se puneau pariuri pe urmatoarea tura de examinati ce urma sa iasa din sala 😄
   La examinare eram primiti in ture de cate 10 oameni. In anticamera ne-a pus sa semnam intr-un caiet de prezenta, ne-a spus sa ne lasam bagajele pe scaunele de acolo, sa pregatim dosarul si biletul cu codul de bare si sa ne oprim telefoanele. Cei care aveau ochelari de soare si/sau sepci au fost pusi sa le dea jos. Imediat cum se elibera un calculator din sala de examinare, intra unul dintre noi.
   In general oamenii nu stateau mult in fata calculatorului. Multi picau destul de repede. Foarte rari cei care stateau sa gandeasca intrebarile si sa profite de cele 30 de minute legale.
   Am ajuns si eu la rand. Se eliberase primul calculator de pe partea dreapta. Am pus biletelul cu codul de bare sub monitor, in dreptul cititorului de bare, si pe monitor au aparut datele mele. Am dat biletelul la o parte, am raspuns la intrebarile de acomodare si a inceput testul. In urechi imi auzeam inima cum bate, imi tremurau mainile si fata parca imi luase foc. Un nene de la un calculator din spatele meu tot facea nefacute si cel care ne supraveghea il tot certa si il ameninta ca il scoate din examen. Parca ma certa pe mine! Ma simteam de parca am furat ceva 😂 Am citit prima intrebare de trei ori si nu am inteles nimic. Efectiv imi fugeau cuvintele sub ochi! Bine ca am avut inspiratia sa o sar si sa trec la urmatoarea 😄 Mi-am dat seama ca intram in panica fara motiv, am inchis ochii, am respirat adanc si am inceput sa ignor tot ce se intampla in jurul meu. M-a ajutat si faptul ca s-a facut liniste intre timp.
   Urmatoarele 21 de intrebari au fost floare la ureche si le-am rezolvat imediat. Apoi o domnisoara l-a intrebat ceva pe supraveghetor. Acesta i-a raspuns un pic cam obraznic, domnisoara nu s-a lasat jignita, au fost schimbate cateva replici taioase, atentia mea a zburat pe fereastra. In loc sa bifez doua raspunsuri corecte la intrebarea 22, cum trebuia sa fac, am bifat doar unul si am apasat butonul "Trimit raspunsul". Poc! La contorizarea raspunsurilor date, in dreptul raspunsurilor gresite, aparea acum cu rosu numarul 1. Panica! Dau sa rezolv problema, citesc la repezeala urmatoarea intrebare, bifez raspunsul, apas "Trimit raspunsul" si poc! 2 raspunsuri gresite!!!!!!!!!!!!!!!
   O sa pic! - mi-am zis cu ciuda.
   Mai aveam de raspuns la trei intrebari, din care una era cea pe care o amanasem la inceputul examenului. Atunci m-am uitat la cronometrul din coltul din dreapta sus al monitorului si am vazut ca trecusera doar putin peste 9 minute. Am inchis ochii, am respirat iar adanc si mi-am dat timp.
   Hai, concentreaza-te! Inca nu este totul pierdut!
   Cu foarte mare atentie am citit urmatoarele intrebari si am realizat ca le stiu raspunsurile, prin urmare am raspuns corect la toate trei, inclusiv la cea pe care nu o intelegeam la inceput 😉
   ADMIS!!!!! 24 raspunsuri corecte, 2 raspunsuri gresite, 12 minute de examen.
   Dupa ce esti declarat admis, pe monitor apar intrebari cu privire la locatie si data la care poti sustine proba practica, adica traseul. Am ales prima data diponibila (25 iulie), iar dupa ce am terminat cu programarea pentru traseu, i-am dat supraveghetorului dosarul. Mi-a trecut pe fisa de examinare data la care am sustinut examenul si punctajul obtinut.
   7 saptamani - atat trebuia sa astept pana la data la care urma sa dau traseul. Era prea mult sa stau atata timp fara sa conduc si apoi sa intru direct in examen, asa ca mi-am cumparat ore suplimentare de conducere. 85 lei/sedinta, 6 sedinte, 510 lei in total. Le-am facut pe parcursul a doua saptamani, cele dinaintea examenului. La volan eram ok, dar tot aveam nevoie de "incalzire" 5-10 minute.
    In orasul nostru proba practica pentru obtinerea permisului de conducere se da doar in zilele de miercuri. Examinatorii vin de la Sibiu.
   In 25 iulie, la ora 9 m-am prezentat la scoala de soferi unde am invatat. Aveam la mine dosarul complet si buletinul. Am avut grija sa-mi scot alt cazier de la politie, deoarece cel scos in ianuarie expira. De la scoala am plecat cu instructorul si cu masina pe care am invatat sa conduc, catre parcarea de unde se pleca in examen. El a condus si pe drum mi-a mai dat cateva sfaturi. Nu-si facea griji ca nu iau examenul, pentru ca era de parere ca sunt bine pregatita si merg bine. Si eu eram destul de sigura pe mine 😊 Aveam emotii, dar destul de mici. Pe la 10 fara un sfert au aparut si examinatorii. Au citit listele, s-au prezentat, au dat cateva indicatii, apoi ne-am indreptat catre masini. Pentru ca pe masina mea eram doar eu, adica nu mai era nimeni de la scoala mea ce trebuia sa dea examen pe aceeasi masina, am fost desemnata prima pentru examinare.
   A urcat examinatorul in dreapta, martorul in spate. Mi-a verificat dosarul si buletinul, am semnat vreo doua hartii, a montat pe barbriz tableta si mi-a zis sa-mi spun numele cu voce tare, apoi mi-a zis ca putem pleca daca sunt gata.
   Scaunul, oglinzile, centura, piciorul stang pe ambreiaj, piciorul drept pe frana, pornesc motorul, aprind pozitiile, semnalizez stanga, bag in viteza intai, las frana de mana, ma asigur si ies din parcare. In fata, la 3 metri am cedeaza trecerea. Las masina incet, ma asigur si semnalizez dreapta. Ma incadrez pe banda mea, inca 3 metri si opresc la stop. Ma asigur, semnalizare stanga, pornesc, ma incadrez, apoi semnalizare dreapta (fara semn de circulatie de data asta), inca 5 metri, iar stop. Semnalizare stanga, ma asigur, pornesc, acceleratie, a doua, 10 metri, semnalizare dreapta, stop. Ma asigur, ies in strada principala pe prima banda, opresc semnalizarea, accelerez, cand sa schimb in a doua imi pune frana examinatorul. Trecere de pietoni si pieton pe trecere.
   "Dupa trecerea de pietoni trageti pe dreapta" - imi zice sec.
   53 de secunde - atat am apucat sa conduc.

Carnetul de sofer - cap.4: Mai e mult pana departe

   15 sedinte de conducere - atatea sunt incluse in taxa de scolarizare.
   Orele de conducere au fost un stres foarte mare pentru mine la inceput. Cand stiam ca am conducere, nu mai eram buna de nimic in ziua aia. Parca ma duceam la taiere! Ceea ce era cel mai ciudat, era ca nu-mi era frica de condusul efectiv ci de parerea instructorului despre mine. Presupuneam ca omul ala nu ma vede cu ochi buni la volan si asta ma demoraliza. Asteptam tot timpul sa-mi confirme ca ceea ce fac fac bine, iar cand nu primeam aceste confirmari ma napadea nesiguranta si amnezia temporara.
   Aveam un blocaj cu plecarea de pe loc si nu reuseam sa trec peste asta. De fapt nu aveam probleme cu plecarea de pe loc. Imi reusea mereu. Problema era la prima plecare de pe loc, adica prima chestie care confirma inceperea sedintei. Ajugeam la scoala gata agitata si stresata, ferm convinsa ca nu fac nimic bine si ca voi conduce ca o cizma. Urcam in masina si in timp ce imi reglam scaunul si oglinzile imi repetam neincetat: "Respira! Respira! Respira!". Cred ca mai mult ma agitam, pentru ca efectiv imi simteam inima in urechi, batand tot mai tare. Urca Florin in dreapta, imi puneam centura si cand auzeam "Pornim.", ma blocam. Parca ma pocnea cineva in moalele capului si nu-mi aduceam aminte nimic. Imi ardea fata si transpiram cum n-am transpirat niciodata. Usurel punea stapanire pe mine panica.
   Instructorul insa, om cu experienta, care sigur vazuse multe la viata lui (chiar daca este doar cu cativa ani mai mare decat mine), nu ma lua peste picior, nici nu tipa la mine, ci imi spunea pe ton calm ce sa fac: "Piciorul stang pe ambreiaj, piciorul drept pe frana, pornesti motorul...". Si plecam 😏 Tonul lui reusea sa ma calmeze indeajuns de mult incat sa incep sa-mi aduc aminte ce am de facut. In timpul sedintei insa, tonul lui devenea mai ferm si cumva ma intimida. Reuseam sa raman concentrata, dar nu primeam doza atat de necesara de recunoastere. Asa ca faceam iar vreo nefacuta.
   La a treia sedinta nu am reusit sa ma calmez si prin urmare faceam tot ce nu trebuia sa fac. Semnalizam stanga si o luam in dreapta, nu m-am asigurat, mi-a murit motorul in sensul giratoriu... Dupa 15 minute de la plecare i-am spus instructorului ca nu mai pot si ca opresc masina. El mi-a zis ca nu pot sa opresc pentru ca sunt pe pod si ca sa fiu mai atenta. Am oprit masina imediat ce s-a putut si cand m-a intrebat ce s-a intamplat, mi-au dat lacrimile. Nu reuseam sa leg doua cuvinte inteligibile, atat eram de terminata. I-am spus cat sunt de stresata, ca nu dorm noaptea cand stiu ca am conducere a doua zi, ca raman fara aer cand urc in masina, ca am un blocaj la plecarea de pe loc pentru ca sunt sigura ca nu am inteles cum se procedeaza corect si ca nu cred ca voi invata vreodata sa conduc. El s-a uitat la mine putin mirat. Nu se astepta la asta.
   Asteptam sa primesc confirmarea de la el ca am dreptate si ca nu am stofa de sofer, dar raspunsul lui m-a lasat masca. Mi-a zis ca nu stie de unde mi-au venit ideile astea, ca nu imi intelege stresul si panica, mai ales ca ma descurc foarte bine si conduc minunat cand reusesc sa ma concentrez. El este acolo sa ma ajute si sa-mi raspunda la intrebari, deci daca am nelamuriri pur si simplu sa intreb sau sa cer repetari. Este normal sa fac greseli in timpul orelor de conducere pentru ca sunt incepator si acum invat. Nu este cazul sa ma concentrez asupra greselilor, ci asupra rezolvarilor si daca ceva nu-mi iese acum, cu rabdare, atentie si prin repetitie o sa-mi iasa 😉 Nu sunt sigura ca am inteles plecarea de pe loc, o repetam pana simt ca am inteles 😊 O jumatate de ora mai tarziu si vreo 10 plecari de pe loc, atat pe loc drept cat si in rampa, fata si-a intrat in mana si zambea 😝
   Imi aduc aminte ca in timpul unei ore de legislatie profesorul ne-a spus ca cele 15 sedinte obligatorii de conducere sunt prea putine pentru a invata cu adevarat sa conduci, asta pentru ca in primele 5-6 sedinte incepatorul se concentreaza mai mult asupra miscarilor pe care trebuie sa le faca si se invata cu masina. Abia dupa a 6-a sau a 7-a sedinta, cand este cat de cat sigur pe miscarile lui, incepe sa fie atent la ce se intampla in jurul lui: semne de circulatie, pietoni, biciclisti, obstacole... Acum ii dau dreptate! Mie mi-au trebuit patru sedinte sa retin care este stanga si care este dreapta, trei sedinte sa simt ca am inteles plecarea de pe loc, 6 sedinte sa prind curaj sa merg cu mai mult de 30km/h, 10 sedinte sa simt ca stapanesc volanul si ca ma pot relaxa. Ma concentram asupra a ceea ce trebuia sa apas sau sa misc si prea putin asupra mediului inconjurator. Dupa ce am inceput sa ma simt mai confortabil la volan si m-au intrat un pic in reflex anumite miscari, abia atunci am inceput sa fiu atenta la drum.
   Inutil sa mai spun ca pana la urma n-a fost "dracul atat de negru" si am devenit un sofer destul de bun, cumva sigur pe el si aproape relaxat la volan. Ce departe mi se pareau primele ore de conducere 😋
   Cand mai aveam doar vreo 3 sedinte de conducere l-am intrebat pe Florin cum de se asteapta examinatorii sa stii sa conduci perfect dupa doar 15 sedinte de conducere si daca nu ar trebui sa fie mai ingaduitori la examen. Este bine stiut ca "traseul" este luat de foarte putini incepatori din prima. Florin mi-a zis atunci un mare adevar: cele 15 sedinte sunt obligatorii, adica nu poti intra in examen daca nu le-ai terminat, dar asta nu inseamna ca daca nu te simti sigur pe tine la volan esti obligat sa intri in examen imediat dupa ce ai terminat cele 15 sedinte. Nu te opreste nimeni sa iei ore suplimentare daca simti ca ai nevoie 😊
   La terminarea orelor de conducere, la sfarsitul lunii mai, am dat iar un mic test, asa, pentru confirmarea nivelului la care am ajuns si pentru a mi se putea incheia dosarul. Mai trebuia adaugata la dosar chitanta prin care dovedeam ca am platit contravaloarea permisului de conducere - 68 lei. Am platit aceasta taxa la posta, unde am platit si un comision de cativa lei pentru tranzactie. Pe documentul de plată vor fi inscrise obligatoriu urmatoarele informatii: codul numeric personal, numele si prenumele persoanei beneficiare a serviciului solicitat, contul IBAN, codul fiscal al Institutiei Prefectului, suma si tipul documentului pentru care se efectueaza plata. Dupa ce am adus si aceasta chitanta, am mai semnat ceva hartii si am primit dosarul de la secretariatul scolii. Dosarul plic cuprindea: fisa medicala completata, fisa de scolarizare (Atentie! Este valabila un an de la terminarea cursurilor, nu de la inceperea lor!), certificatul de cazier judiciar in termen de valabilitate (Atentie! Cazierul este valabil doar 6 luni de la data eliberarii!), chitanta de plata a contravalorii permisului de conducere, copie buletin si cerere tip completata la incheierea dosarului.
   Pana de curand, mai precis pana miercurea trecuta, locuitorii judetului Sibiu care doreau sa sustina examenul teoretic pentru obtinerea permisului de conducere erau nevoiti sa se deplaseze la Sibiu pentru a face acest lucru, in zilele de luni sau de joi. De saptamana trecuta s-a deschis si la Medias un centru de examinare teoretica, care are program doar miercurea, de la 10 la 16.

Carnetul de sofer - cap.3: Prima sedinta de conducere

   Orele practice le-am inceput dupa Paste.
   Cand l-am cunoscut pe Florin, cel care urma sa imi fie instructor, am simtit o strangere de inima. Mi se parea un om dur, fara urma de compasiune pentru tremurici ca mine. De, cadru militar 😋 Incepusem sa ma intreb daca prietena mea intelesese rugamintea mea de a face conducere cu un om rabdator si intelegator. Ma simteam neinteleasa, panicata si amnezica. Cand m-am suit in masina imi batea inima atat de tare si eram atat de speriata, ca nu am auzit mai nimic din ceea ce-mi spunea instructorul. In capul meu era o tornada care stergea cu furie tot ceea ce invatasem la orele de legislatie si in timpul orelor de pregatire pentru examenul teoretic. Si nici macar nu eram la volan inca 😂
   Pentru ca eram la prima ora de conducere, Florin a condus masina pana am ajuns pe o strada mai linistita, apoi am facut schimb de locuri. Panica, panica, panica! Incerc sa respir si sa fiu atenta la ce-mi spune omul ala de langa mine. Fata imi arde, picioarele imi tremura, inima imi bate in urechi.
   "Cand ne urcam in masina, prima data reglam scaunul si il reglam astfel incat sa ajungem la pedale, fara sa trebuiasca sa intindem picioarele la maxim. Sub scaun este o maneta. Ridic-o si regleaza-ti scaunul." - imi spune Florin pe un ton calm, dar ferm. Sa nu ma intrebe cineva ce mi-a zis timp de 10 minute inainte de asta, ca nu stiu nici sa ma pici cu ceara! Mi-o fi explicat bordul si alte chestii, dar in capul meu batea vantul in acel moment.
   Dau sa ma aplec sa gasesc maneta de sub scaun. Nu o gasesc!!! Nu ajung cu mana sub scaun!!! Imi vine sa plang!!! Simt cum ma iau transpiratiile, dar nu ma las. Pana la urma gasesc maneta ascunsa si trag scaunul in fata. Nu ajung la pedale!!! Trag scaunul mai in fata. Tot nu ajung! Trag scaunul la maxim in fata si ma trezesc lipita de volan. Acum ajung la pedale, dar nu pot manevra volanul!!! Si nici sa ma mai aplec dupa maneta nu mai pot!!! Vreau acasa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
   Florin nu mi-a zis nimic o vreme, apoi, cand a vazut in ce situatie m-am bagat, mi-a zis calm: "Hai sa mai incercam o data. Nu vreau sa te ajut pentru ca toate chestiile astea trebuie sa le poti face singura. Cred ca ar trebui sa te calmezi si sa fii un pic atenta la indicatiile mele." Ok, concentrare maxima! Reusesc cumva sa ajung la maneta si dau scaunul inapoi. Gasesc si maneta de sub volan si reusesc sa il ridic. Trag iar maneta de sub scaun si trag scaunul in fata cat imi trebuie. Reusesc chiar sa imi ridic putin scaunul si sa-mi potrivesc spatarul. Gata, acum am terminat cu scaunul 😂
   Trecem la oglinzi. Aici nu am probleme. Reusesc sa le reglez destul de bine dupa parerea mea.
   Centura. Nu ma cuprinde! 😢 Trag si trag, dar degeaba. Nu o pot prinde in lacasul ei de siguranta. Ce prost m-am putut simti! Imi era rusine de omul de langa mine si imi venea sa renunt la tot. Cu glas abia soptit ii spun lui Florin ca nu ma cuprinde centura pentru ca am burta prea mare. El imi raspunde ca nu se poate si ca centura este destul de lunga. "Mai incearca! Ia verifica daca nu s-a prins pe undeva." Pipai eu cu mana stanga pe langa scaun si constat ca centura era prinsa in maneta scaunului, cea care ofera posibilitatea potrivirii inaltimii scaunului. Reusesc sa o scot si... centura ma cuprinde 😂
   Acum rad cu lacrimi la amintirea acestor intamplari, dar atunci eram in plin atac de panica. Cu cat era Florin mai calm, cu atat eram eu mai panicata.
   "Gata? Hai sa pornim!"
   "Cum?" - intreb eu cu o voce care nu era a mea.
   "Cu piciorul stang apesi ambreiajul, cu dreptul apesi frana, invarti cheia, bagi in viteza intai, te asiguri, semna....."
   In timp ce instructorul imi explica plecarea de pe loc, eu ma intrebam cu groaza "Care mama ma-sii este piciorul drept????" (Problema asta a tot revenit, periodic, pana pe la a patra sedinta de conducere.)
   Am reusit sa plec de pe loc fara probleme, chiar de la prima incercare, dar mi-a luat o mie de ani. Catinel catinel, dupa asigurari si para-asigurari ca nu vine nimeni din spate, m-am incadrat pe banda mea de mers. Nici nu apuc sa rasuflu, ca aud: "Si-acum schimbam in a doua. Piciorul stang pe ambreiaj, ridica piciorul de pe acceleratie." Care ziceam ca este piciorul stang???
   Nu reusesc sa descriu in cuvinte potrivite tot ce se petrecea atunci in capul meu. Panica mi se pare cel mai potrivit cuvant, de aceea l-am folosit atat de des in cadrul acestu text. Cel mai groaznic mi s-a parut ca nu mai stiam care este stanga si care este dreapta si ca nu-mi mai aminteam aproape nimic din teoria facuta. Ce semne de circulatie, ce conducere preventiva, ce atentie in 10 parti? Eram legata de un scaun cu o centura care ma sugruma de gat (nu, centura nu o puteam da mai jos decat era), aveam trei pedale si doar doua picioare, imi alunecau mainile pe volan si pe schimbator, trebuia sa conduc in siguranta, sa nu incurc circulatia si imi trebuiau secunde bune sa hotarasc care este dreapta sau care este stanga. Desi am crezut ca imi va fi usor sa conduc, deoarece nu eram la prima tentativa de a obtine permisul de conducere, aceasta prima sedinta de conducere a fost groaznica pentru mine.
   Florin s-a dovedit a fi un om foarte calm si rabdator. Ma incuraja sa mai incerc o data, nu se enerva daca faceam aceeasi greseala de cateva ori la rand, imi repeta sa ma calmez si sa sporesc atentia si mi-a mai spus ca nu sunt nici prima si nici ultima femeie care invata sa conduca si ca masinile nu sunt conduse doar de barbati.
   Desi inceputa cum se poate mai prost, prima sedinta de conducere a fost ok pana la urma. Imi tremurau picioarele bine dupa ce am coborat din masina, dar simteam ca panica se diminuase si incepusem sa ma simt putin mandra de mine. Reusisem sa conduc fara sa fac prea multe greseli si nu se intamplase nimic grav. In cadrul acestei prime sedinte am mers pe drumuri mai necirculate, deci nu am intrat din prima in aglomeratia din centru.
   Panica m-a insotit inca vreo 4-5 sedinte, apoi am inceput sa fiu mai increzatoare si am reusit sa-mi controlez mai bine emotiile. Am observat ca primele 10 - 15 minute de conducere erau mai grele pentru mine, apoi imi intram in mana si totul mergea snur 😊 Aveam nevoie de incalzire 😁
   Trebuie mentionat ca o sedinta de conducere are 1 ora si 40 de minute, adica doua ore academice de 50 minute.
   Masina pe care am invatat eu sa conduc:

Carnetul de sofer - cap.2: Mai intai teoria

   Orice persoana incepe scoala de soferi, este nerabdatoare sa inceapa sa conduca. Totusi, inainte de a ajunge la orele practice, este nevoie de invatarea si intelegerea teoriei.
   Am intalnit persoane care se laudau cu faptul ca nu au fost deloc la orele de legislatie si au facut doar orele de conducere. Sustineau sus si tare ca important este sa faci chestionare pe net si este suficient. Nu recomand asta! Este foarte riscant sa faci doar chestionare fara sa treci prin orele de legislatie! Chestionarele poate te vor ajuta sa iei sala, desi sansele sunt destul de mici, dar nu te vor ajuta in viata de sofer. Mie mi s-au parut foarte imporante orele de legislatie si nu am lipsit de la niciuna. Inca imi aduceam aminte unele lucruri de la orele de legislatie facute in 2009, dar foarte multe imi erau neclare.
   In 2009 am invatat mecanic, pe tipul toceala, tot ce ne preda la legislatie. Metoda asta nu este buna in acest caz! Din cauza ca invatam pe de rost, nu intelegeam efectiv aproape nimic si prin urmare nu reuseam sa pun in practica cele invatate. Invatatul asta de-a-n boulea nu mi-a fost de nici un folos, drept dovada stand esecul meu la prima tentativa de a lua carnetul de sofer. Degeaba stiam teorie daca nu stiam cum sa o pun in practica. Ma poticneam la chestionare pentru ca nu gaseam in ele exact textul invatat de mine, imi era greu la conducere pentru ca nu intelegeam de ce trebuie sa fac intr-un fel si nu in altul.
   De aceasta data am acordat o mai mare importanta explicatiilor profesorului de legislatie si am abordat metoda invatatului logic. Ne desena pe tabla tot felul de intersectii si situatii si ne punea sa raspundem cum credem ca este corect sa procedam si sa ne motivam raspunsul. Ne spunea ce este important sa retinem (exemplu: semnele de circulatie, manevrele, obligatiile, primul ajutor...)  si ceea ce este doar bine de citit de cateva ori (nu, contraventiile si infractiunile nu trebuie invatate pe de rost, nici mecanica!). La sfarsitul orelor de curs faceam impreuna chestionare si ne punea sa motivam raspunsurile date. In urma acestor exercitii intelegeam ce anume gandeam gresit si ma puteam corecta. Mi-a fost mult mai usor asa! Nu ma sfiam sa intreb daca nu intelegeam ceva si in scurta vreme am inceput sa raspund intrebarilor din chestionare cu raspunsuri corecte si logice, indiferent de cate raspunsuri corecte si logice avea intrebarea respectiva.  Pentru ca intelegeam in sfarsit de ce, cum si cand, nu am mai privit iminentul examen (sala - cum ii zice toata lumea) ca pe ceva infricosator, ba chiar eram foarte increzatoare in mine.
   Pentru un plus de ajutor in intelegerea teoriei ne-a fost recomandat site-ul scoalarutiera.ro si rezolvarea de chestionare de pe site-ul oficial drpciv.ro > servicii online > simulare examen. Am folosit la greu aceste doua site-uri, zi de zi, si pot spune ca mi-au fost de mare ajutor. Tinteam catre punctaj maxim, mai ales ca profesorul de legislatie ne-a spus la un moment dat un mare adevar:
" Mergeti la examen doar dupa ce rezolvati chestionarele cu minim 25 puncte. O intrebare o poti gresi din neatentie, inca doua din cauza emotiilor. Daca acum rezolvati chestionarele cu 22 - 23 puncte, atunci nu veti avea o marja de siguranta si sigur picati examenul. Tineti minte ca aveti nevoie de minim 22 de raspunsuri corecte pentru a fi declarat admis, iar 5 raspunsuri gresite se aduna foarte usor!" Eu ma stiam destul de emotiva si stiam ca emotia asta va fi o piedica in obtinerea punctajului necesar, prin urmare atata am exersat si am intrebat/citit pentru lamuriri, pana cand rezolvam orice chestionar iesit in cale cu minim 25 de puncte. Aceste exercitii trebuiesc continuate pana la data examenului, deci si dupa ce se termina orele de teorie si incep orele de practica.
   La terminarea orelor teoretice am dat un test similar celui dat la examen si pentru ca l-am rezolvat cu brio, am putut face programare pentru prima ora de conducere.
   Pana la terminarea orelor de legislatie a trebuit sa achit integral taxa de scolarizare, adica inca 700 lei.

Carnetul de sofer - cap.1: De ce? Unde? Cat?

   Ma plangeam prin 2010 ca am cheltuit niste (multi!!!) bani pentru a deveni sofer si nu am reusit. Pentru aducere aminte, las aici link catre acea postare: Vai de volanul meu.
   Ei bine, unul dintre motivele pentru care am incetat sa mai postez pe blog in ultima vreme (bloguri de fapt, pentru ca sunt doua), a fost inscrierea mea la scoala de soferi si implicit tot stresul ce rezulta in urma acestei decizii. Eu nu pot functiona bine pe mai multe planuri in conditii de stres, prin urmare am stabilit prioritatile (in acest caz, scoala de soferi) si am lasat celelalte proiecte pe locuri secundare.
   De ce acum, dupa atatia ani de la prima incercare?
   Esecul suferit atunci m-a afectat destul de tare si efectiv am refuzat sa ma mai gandesc la asta sau sa mai sper ca voi avea vreodata carnet de sofer. Un fel de auto-aparare, daca o pot numi asa. Chiar incercam sa ma conving ca nici macar nu am nevoie sa fiu sofer, ca ma descurc foarte bine cu transportul in comun, iar o masina implica destul de multe costuri si chiar nu-mi trebuiau mai multe cheltuieli.
   Apoi, de-a lungul anilor, am inceput sa ma lovesc tot mai des de impedimentul de a nu avea masina personala si carnet de sofer. Trenurile sunt o mizerie, mai ales cele de pe rutele lungi, dar nici cele de pe rute scurte nu sunt mai bune. In plus sunt scumpe si incomode, atat ca mobilier vechi si stricat, loc aproape inexistent pentru depozitat bagajele, wc-uri nefolosibile, cat si ca ore aiurea si legaturi proaste. Concediile noastre, cat si escapadele in alte localitati erau legate de aceste trenuri. Daca apelam la o cunostinta cu masina sa ne transporte intr-o anumita locatie, trebuia sa anuntam din timp si sa ne pliem pe programul cunostintei. Deci nici vorba de hotarari de ultim moment, intarzieri ale vizitei sau urgente 😉 La asta se adauga raul meu de masina, care ma da peste cap complet cel putin 5-6 ore de la terminarea calatoriei. Nu de putine ori am refuzat invitatii de vizitare sau de concediu doar din cauza transportului.
   Totul a culminat la inceputul acestui an cu o intamplare nefericita. Tatal meu a facut infarct si a fost dus de urgenta, cu elicopterul, la spitalul clinic judetean de urgenta din Tg. Mures. Acolo a fost internat la reanimare mai mult de o saptamana din cauza unor complicatii aparute dupa operatie. Tata are masina, dar cine sa o conduca? Trenuri directe pe ruta Medias - Tg. Mures nu sunt, iar timpul de calatorie cu un tren cu schimbare este de minim 4 ore doar dus. Este ceva microbuz care merge pe ruta asta, dar nici nu l-am luat in considerare din mai multe motive adunate in urma folosirii acestei optiuni. In plus doctorita era de gasit doar la anumite ore si doar daca nu intervine o urgenta, iar orele de vizita sunt stricte si doar intr-un anumit interval. Numai mama stie cum a reusit sa dea de cap acestei probleme si sa reuseasca sa ajunga aproape in fiecare zi la spital. Ce simplu era daca conducea cineva din familie!
   Uite asa m-am hotarat sa iau taurul de coarne si sa ma inscriu iar la scoala de soferi.
   Scoli de soferi sunt multe in orasul nostru si chiar ai de unde alege. Toate au laudatorii si dusmanii lor. Multa lume alege scoala de soferi si implicit intructorul pe baza unei recomandari din partea unei cunostinte. Si eu tot asa am facut prima data, in 2009. Pentru mine nu a fost atunci o alegere inteleapta si mereu am regretat ca nu am cercetat si alte optiuni. Acum am ales scoala de soferi pe baza de simpatie 😃 O cunosc pe patroana scolii de multi ani, o doamna foarte draguta si sociabila, care mi-a fost colega de serviciu la un moment dat. Tatonam terenul de vreo doi ani, dar parca tot nu simteam ca sunt pregatita. Dupa intamplarea cu tata, i-am dat telefon si am anuntat-o ca m-am hotarat sa ma inscriu la scoala. I-am povestit despre prima scoala de soferi facuta si despre frica de examene pe care o prinsesem. Am intrebat-o daca are un instructor calm si rabdator, dispus sa ma invete tainele soferiei sigure. "Ti-l dau pe Florin." a fost raspunsul ei. Si asta a fost inceputul 😊
   Primele costuri au fost urmatoarele: 700 lei prima rata pentru scolarizare (din totalul de 1400 lei), 100 lei fisa medicala (facuta la o clinica privata din oras), 35 lei examenul psihologic, 15 lei poze tip buletin (6 bucati din care mi-a trebuit doar una, dar nu poti cere doar o poza). In plus am avut nevoie de cazier, dar asta nu costa bani 😉