luni, 28 decembrie 2009

Julie & Julia


Julie Powell (Amy Adams) este un functionar public si o scriitoare ce nu-si poate termina cartea din lipsa de inspiratie, nemultumita de faptul ca viata trece pe langa ea si nu a realizat nimic ce merita amintit. Isi propune sa faca ceva ce o reprezinta si ii face placere, luandu-si limita de executie un an. Incercarea ei de a găti într-un an toate cele 524 de rețete din cartea Juliei Child (Meryl Streep), Mastering the Art of French Cooking, reprezinta o sarcina pe care doreste sa o duca la indeplinire cu orice pret. Este ferm convinsa ca aceasta incercare este un colac de salvare, o dovada ca nu este inutila si ca poate duce la bun sfarsit orice isi propune. Fiecare zi din acest an si fiecare reteta incercata in bucataria ei minuscula este povestita intr-un blog - decizia asta se va dovedi a fi foarte inspirata.

Filmul prezintă în paralel si viața pariziană a Juliei Child (Meryl Streep), o doamna maritata la o varsta inaintata (40 ani) care din dragoste pentru sotul ei invata sa gateasca. Ia lectii de la un maestru bucatar si urmeaza cursurile unei scoli renumite de bucatarie. Dupa ce termina scoala, se asociaza cu alte doua doamne si incep sa scrie o carte de bucate in care descrie retete frantuzesti pe intelesul tuturor gospodinelor. Abia dupa 8 ani reusesc sa termine, insa cartea este atat de stufoasa ca este refuzata pentru publicare. Atunci trebuie sa o ia de la capat.

N-am sa povestesc tot filmul. Va las sa descoperiti voi restul. Ca sa va fac si mai curiosi, va las sa vedeti trailer-ul :

vineri, 25 decembrie 2009

Iata, a venit Craciunul !


Ne apucam cu cateva zile inainte sa pregatim tot felul de bucate, de zici ca vine sfarsitul lumii si murim nemancati. In magazine este prapad, oamenii sunt nervosi, irascibili, anti-sociali, obositi. Cumpara tot si cheltuie o mica avere pe lucruri fara de care ar putea traii fericiti in continuare. Fac mancare cat pentru o armata, chiar daca jumatate din ea va ajunge la gunoi. Lasa sa fie!
Si daca tot e, sa si mancam, sa bem si sa ne veselim!
Apoi ne este rau, ne dam si matele afara, bolim vreo doua saptamani si ne alegem si cu un ficat marit, cateva kilograme in plus si cu sadisfactia ca anul asta am cheltuit mai mult decat anul trecut. Sa moara Fane de ciuda! Oricum avem mai multe beculete sclipicioase, colorate si enervante la balcon decat el. Sac!
Vom vedea noi cum platim ratele la banca si vom vedea cu ce platim facturile luna viitoare. Acum sa ridicam paharele in cinstea noastra si sa mai ingitim o sarma.
De obicei Craciunul scoate ce este mai bun din oameni, insa nu stiu in ce galaxie este obiceiul asta. M-as muta acolo fara sa clipesc.
Asta este un gand acid rezultat la ceas de noapte in urma unei indigestii si a unei deceptii si trebuie luat ca atare. Personajele sunt fictive si nu corespund realitatii, iar marmota invelea ciocolata.
Craciun fericit si light tuturor !

Dictionar explicativ:

light
- s lumină f; bec n
- adj luminos; deschis (la culoare)
- adj uşor delicat; slab; neserios
- vt light (up) a aprinde; a ilumina

miercuri, 2 decembrie 2009

Unde dai si unde crapa

Sunt in doliu.
Vreau sa jelesc si sa plang persoana draga care a plecat definitiv din viata mea. Vreau sa-mi iau la revedere pentru totdeauna de la omul care a insemant ceva in viata mea.
Dar nu ma lasa altii. Nu ma lasa grija permanenta ca toata lumea trebuie sa se simta bine (de parca au venit la nunta nu la inmormantare), sa primeasca prosoape si pungi pline, sa aiba patru feluri de mancare si bautura sa-si puna si in cap.
Ma streseaza la maxim asa numitele obiceiuri de inmormantare care, dupa parerea mea umila, nu-si au locul in casa cernita.
Ma scoate din sarite faptul ca in loc sa te aline si sa-ti ofere un umar pe care sa plangi in voie, cei de langa tine sunt mai preocupati de faptul ca la priveghi nu ai servit gogosi, sau ca nu ai cumparat prosoape deosebite pentru popa si cantor, sau ca porti un ilic care nu este negru, sau ca am pus pe mine cateva kilograme de la ultime intalnire...
Ma omoara datoriile facute pentru a multumi pe toata lumea intr-un moment in care asteptam o vorba buna, un pic de ajutor sau un gand curat si sincer.
Of! Decat sa mori, mai bine stai in viata. Macar asa poti evita sa intalnesti nesuferitele de rude care te judeca si te toaca si te fura, poti intarzia momentul in care sa spui "la revedere!", poti spune "afara din casa mea si sa nu va mai intoarceti!".
Tataie, sa-ti fie bine acolo unde te-ai dus. Dumnezeu sa te odihneasca!

Cele mai citite articole din acest blog