Cum am realizat ca faceam gresit ordine

   Ma gandesc ca nu sunt singura care are impresia uneori ca face curatenie degeaba. Strangi, cureti, pui la loc si maine o iei de la capat.
   Aveam impresia ca sunt intr-un cerc fara scapare si ca timpul meu liber este inexistent. Ma simteam sufocata de toata treaba asta care nu se mai termina niciodata si ma trezeam tot mai des ca sunt nervoasa si irascibila aparent fara motiv. Nici nu invitam pe nimeni la noi acasa pentru ca nu vroiam sa fiu judecata ca o lenesa sau o nepriceputa. Cand mergeam eu in vizita la altcineva, eram invidioasa pe casa lor curata si organizata, iar asta nu-mi era de nici un ajutor cand ajungeam la mine acasa. Ce chef? Ce motivatie? Ce naiba sa fac?
   Mama ei de treaba! Pot s-o fac!
   Afara tot din dulap! Tot!!! Ce daca abia am scos din el acum doua saptamani doi saci de haine? Daca tot nu am cu ce sa ma imbrac dimineata, daca umblu cu aceleasi doua bluze mereu si daca scaunul de la calculator este mereu plin cu haine, atunci n-am facut treaba buna.
   Pe jos am un munte mic de haine, iar eu ma holbez la dulapul deschis si gol. Imi place! Da, imi place dulapul gol!
   Inainte sa ma apuc de sortatul hainelor, sterg bine dulapul in interior si la exterior. Nu ma grabesc. Imi dau timp sa ma gandesc la micul munte de haine de pe podea si la faptul ca de fapt el este de vina pentru tot: stransul fara sfarsit, cosul de rufe mereu plin, scaunul mereu ocupat, lipsa aerului din dulap, lipsa mea de timp. Dupa ce termin de sters dulapul, imi adun de prin casa toate hainele si le pun peste cele de pe podea. La spalat nu am decat 2-3 piese pentru ca abia ieri am spalat rufele.
   Stabilesc mental ce vreau sa pun pe fiecare raft al dulapului, apoi ma apuc de sortatul hainelor. Nu voi mai lua in considerare posibilitati improbabile de genul "o sa slabesc si o sa intru in asta", sau vina de genul " este primita cadou", "a costat multi bani", "este draguta si in stare buna". Voi lua in considerare sfatul domnisoarei Kondo si voi renunta la orice piesa care nu-mi aduce bucurie sau fara de care nu pot sta.
   Data trecuta am scos din dulap doar piesele care stiam ca nu le mai vreau, fara sa misc restul hainelor. Acum am luat in mana fiecare obiect de imbracaminte pe care il detin si i-am hotarat soarta. Uneori decizia a fost luata cu greutate, dar a fost luata nesilita de vina sau de teama. Am fost sincera cu mine si nu am incercat sa-mi pun singura bete in roate cu tot felul de intrebari existentiale (o sa-mi para rau ca am aruncat/dat asta?). Toata operatiunea a durat un pic, dar nu atat de mult cat ma temeam ca va dura. La final am reusit sa-mi sortez hainele in trei movilite : ce pastrez, ce donez, ce arunc. Nu aveam o garderoba scumpa si moderna, deci nu a trebuit sa formez o alta movilita cu lucruri ce le-as fi putut vinde.
   Hainele pentru donat (in stare buna si foarte buna) le-am pus imediat intr-o plasa incapatoare si le-am dus pe hol pentru a le duce a doua zi la Crucea Rosie, hainele pentru aruncat (rupte, patate, prea uzate, decolorate) le-am indesat intr-o punga de gunoi si le-am dus imediat la tomberon, iar hainele pe care le-am pastrat le-am asezat frumos si le-am pus in dulap dupa cum am hotarat ca le asez. Acum aveam si aer in dulap, chiar mult 😃 Ce bine ma simteam!
   Si in acest moment ma felicit pentru treaba asta! Pentru ca nu mai detin atat de multe haine si pentru ca am pastrat doar ceea ce purtam cu placere, dulapul meu este mereu ordonat si scaunul de la calculator este mereu liber 😃
  Tot procesul asta mi-a schimbat si modul de gandire cand merg sa-mi cumpar haine. Daca inainte imi cumparam haine doar pentru ca ma incapeau, pentru ca erau la reducere sau pentru ca era posibil sa-mi vina la un moment dat, acum imi cumpar haine doar daca imi trebuie, daca sunt sigura ca le-as purta cu placere si daca ma simt bine in ele.