Carnetul de sofer - cap.1: De ce? Unde? Cat?

   Ma plangeam prin 2010 ca am cheltuit niste (multi!!!) bani pentru a deveni sofer si nu am reusit. Pentru aducere aminte, las aici link catre acea postare: Vai de volanul meu.
   Ei bine, unul dintre motivele pentru care am incetat sa mai postez pe blog in ultima vreme (bloguri de fapt, pentru ca sunt doua), a fost inscrierea mea la scoala de soferi si implicit tot stresul ce rezulta in urma acestei decizii. Eu nu pot functiona bine pe mai multe planuri in conditii de stres, prin urmare am stabilit prioritatile (in acest caz, scoala de soferi) si am lasat celelalte proiecte pe locuri secundare.
   De ce acum, dupa atatia ani de la prima incercare?
   Esecul suferit atunci m-a afectat destul de tare si efectiv am refuzat sa ma mai gandesc la asta sau sa mai sper ca voi avea vreodata carnet de sofer. Un fel de auto-aparare, daca o pot numi asa. Chiar incercam sa ma conving ca nici macar nu am nevoie sa fiu sofer, ca ma descurc foarte bine cu transportul in comun, iar o masina implica destul de multe costuri si chiar nu-mi trebuiau mai multe cheltuieli.
   Apoi, de-a lungul anilor, am inceput sa ma lovesc tot mai des de impedimentul de a nu avea masina personala si carnet de sofer. Trenurile sunt o mizerie, mai ales cele de pe rutele lungi, dar nici cele de pe rute scurte nu sunt mai bune. In plus sunt scumpe si incomode, atat ca mobilier vechi si stricat, loc aproape inexistent pentru depozitat bagajele, wc-uri nefolosibile, cat si ca ore aiurea si legaturi proaste. Concediile noastre, cat si escapadele in alte localitati erau legate de aceste trenuri. Daca apelam la o cunostinta cu masina sa ne transporte intr-o anumita locatie, trebuia sa anuntam din timp si sa ne pliem pe programul cunostintei. Deci nici vorba de hotarari de ultim moment, intarzieri ale vizitei sau urgente 😉 La asta se adauga raul meu de masina, care ma da peste cap complet cel putin 5-6 ore de la terminarea calatoriei. Nu de putine ori am refuzat invitatii de vizitare sau de concediu doar din cauza transportului.
   Totul a culminat la inceputul acestui an cu o intamplare nefericita. Tatal meu a facut infarct si a fost dus de urgenta, cu elicopterul, la spitalul clinic judetean de urgenta din Tg. Mures. Acolo a fost internat la reanimare mai mult de o saptamana din cauza unor complicatii aparute dupa operatie. Tata are masina, dar cine sa o conduca? Trenuri directe pe ruta Medias - Tg. Mures nu sunt, iar timpul de calatorie cu un tren cu schimbare este de minim 4 ore doar dus. Este ceva microbuz care merge pe ruta asta, dar nici nu l-am luat in considerare din mai multe motive adunate in urma folosirii acestei optiuni. In plus doctorita era de gasit doar la anumite ore si doar daca nu intervine o urgenta, iar orele de vizita sunt stricte si doar intr-un anumit interval. Numai mama stie cum a reusit sa dea de cap acestei probleme si sa reuseasca sa ajunga aproape in fiecare zi la spital. Ce simplu era daca conducea cineva din familie!
   Uite asa m-am hotarat sa iau taurul de coarne si sa ma inscriu iar la scoala de soferi.
   Scoli de soferi sunt multe in orasul nostru si chiar ai de unde alege. Toate au laudatorii si dusmanii lor. Multa lume alege scoala de soferi si implicit intructorul pe baza unei recomandari din partea unei cunostinte. Si eu tot asa am facut prima data, in 2009. Pentru mine nu a fost atunci o alegere inteleapta si mereu am regretat ca nu am cercetat si alte optiuni. Acum am ales scoala de soferi pe baza de simpatie 😃 O cunosc pe patroana scolii de multi ani, o doamna foarte draguta si sociabila, care mi-a fost colega de serviciu la un moment dat. Tatonam terenul de vreo doi ani, dar parca tot nu simteam ca sunt pregatita. Dupa intamplarea cu tata, i-am dat telefon si am anuntat-o ca m-am hotarat sa ma inscriu la scoala. I-am povestit despre prima scoala de soferi facuta si despre frica de examene pe care o prinsesem. Am intrebat-o daca are un instructor calm si rabdator, dispus sa ma invete tainele soferiei sigure. "Ti-l dau pe Florin." a fost raspunsul ei. Si asta a fost inceputul 😊
   Primele costuri au fost urmatoarele: 700 lei prima rata pentru scolarizare (din totalul de 1400 lei), 100 lei fisa medicala (facuta la o clinica privata din oras), 35 lei examenul psihologic, 15 lei poze tip buletin (6 bucati din care mi-a trebuit doar una, dar nu poti cere doar o poza). In plus am avut nevoie de cazier, dar asta nu costa bani 😉