Am batut palma, am dat banii, am primit masina, actele si cheile masinii. Acum trebuia sa o duc acasa. Eu.
Nu m-am gandit niciun moment ca nu sunt in stare sa conduc singura, adica fara instructor in dreapta. Datorita multelor ore de conducere facute si a succesului inregistrat la examen, ajunsesem la stadiul ala in care aveam mare incredere in mine si in abilitatile mele de sofer. Prin urmare nu am ezitat nicio secunda sa raspund "Eu!" cand am fost intrebata cine conduce masina.
Am scos din geanta cele doua semne de sofer incepator (mamaligi - cum li se mai spune), le-am montat (una in coltul din dreapta jos a parbrizului si cealalta in coltul din stanga jos a lunetei) si m-am suit increzatoare la volan. Tata a plecat cu masina lui, iar mama a ramas cu mine. Abia asteptam sa conduc!
Pornesc incet si incerc sa fiu atenta la drum. O cam smucesc cand schimb vitezele pentru ca ambreiajul nu prindea la fel ca cel de pe masina de scoala. O simt pe mama ca se incordeaza si acest fapt ma agita. Primul stop, prima oprire. Sunt incadrata corect, am semnalizat din timp, in spatele meu este o coada mica de masini. Se elibereaza drumul, dau sa plec si... moare motorul. Dau sa il pornesc si nu reusesc. Dupa cateva secunde masinile din spate incep sa claxoneze. Mama ma tot intreaba ce fac, eu intru rapid in panica. Imi aduc aminte de butonul rosu pentru avarii si il apas. Masinile din spate ma ocolesc si se duc in treaba lor. Eu tot incerc sa pornesc... Dupa cateva incercari nereusite, pornesc si eu la drum. Dupa cateva minute iar sunt nevoita sa opresc, de data asta la semafor. Se repeta si scena cu incercari nereusite de a porni. Mama era deja super agitata in dreapta mea si ma agita si pe mine si mai tare. Ma claxona toata lumea pentru ca incurcam circulatia, mama ma tot "impingea" sa pornesc odata, eu incercam sa-mi aduc aminte care este piciorul drept.
Toate astea s-au mai intamplat de inca 2 ori pana am ajuns acasa. In 40 minute mi-a murit motorul de mai multe ori decat in toate orele de conducere facute la scoala!
Ce am facut gresit? Am crezut ca toate masinile merg la fel. Ei bine, nu este deloc asa! Cu masina de scoala, pe motorina, plecam usor de pe loc din ambreiaj, fara sa folosesc acceleratia. Ridicam usor piciorul si masina se punea in miscare. Katiusei nu-i place metoda asta. Ambreiajul ei prinde mai sus si vrea si acceleratie la pornire. Eu fiind obisnuita cu masina de scoala, bineinteles ca nu reuseam sa plec de pe loc cu fasneata rosie. Nu m-a ajutat nici faptul ca mama era foarte stresata in dreapta. Nivelul meu de stres era la maxim si eram in panica. Sunt absolut sigura ca daca l-as fi avut in dreapta mea pe Florin, instructorul care m-a invatat sa conduc, toata povestea asta ar fi fost mult simplificata si ajungeam mai repede acasa. In noaptea aia nu am putut sa dorm deloc.
A doua zi a fost musai sa plecam la plimbare cu masina in familie: eu, sotul meu, fata si catelul. Noaptea! Ma rog, nu era chiar atat de tarziu, insa era intuneric afara si eu nu am condus nciodata pe intuneric. De cand m-am suit la volan eram foarte agitata si incordata. Cred ca tensiunea mea sarea de valoarea maxima, iar palmele imi erau foarte transpirate si imi alunecau pe volan si pe schimbator. Am stiut de unde se aprind farurile, dar nu am stiut cum dau faza lunga. Norocul meu ca am mers doar prin oras si strazile sunt luminate, deci folosirea fazei de drum era inutila. Pozitia mea la volan a devenit in cateva minute foarte incomoda (bineinteles ca nu mi-am pozitionat scaunul corect!). Mergeam cu 30km/h, mie mi se parea ca merg cu viteza luminii si ca din aceasta cauza nu pot fi atenta la ce se intampla in jurul meu: alte masini, biciclisti, pietoni, semne de circulatie... Inutil sa mentionez ca mi-a murit motorul la fiecare oprire. Sotul meu tot repeta "Tureaza! Tureaza! Tureaza!" si-mi tot dadea sfaturi cum si ce sa fac. In plus tot umbla la butoanele de pe bord si imi tragea frana de mana cand imi murea motorul la stop. Il iubesc mult si stiu ca ar trebui sa ii ascult sfaturile, pentru ca el conduce bine, dar in momentul ala imi venea sa il dau jos din masina. Nu simteam ca ma ajuta, ba ma incurca foarte mult! Nu aveam timp nici sa gandesc, ca el imediat zicea sau facea ceva. Dupa o ora de conducere eram ca o leguma. Fara putere, fara chef, morocanoasa, ma durea genunchiul drept si ceafa din cauza incordarii. Nici in noaptea aia nu am putut dormi.
Nu toata lumea are stofa de instructor. Cei care te pot ajuta in primele zile de sofer incepator, fara sa vrea, mai mult te incurca, te agita si te streseaza. Ei iti vor binele, dar tu nu simti asta si iti pierzi atentia si increderea in tine. Uiti si ce stiai si te trezesti iar biet incepator, care se intreaba care ii este piciorul drept, care isi trage scaunul de nu mai poate manevra volanul, care nu se poate relaxa pentru ca are impresia ca pune pe toata lumea in pericol si ca incurca circulatia. Daca te lasi doborata de aceste prime experiente dezamagitoare te trezesti ca au trecut 15 ani de cand ai permis si tu ai condus maxim 10 ore in tot acest timp. Cunosc personal cateva cazuri. Nu renunta!!! Cand simti ca inima ta pleaca fara tine, cand panica te amentinta ca te ingroapa si cand increderea ta in abilitatile tale de sofer atent si corect este la cel mai jos nivel, URCA IN MASINA SI PORNESTE LA DRUM!!! Repeta-ti in gand "Totul va fi bine! Stiu sa conduc! Sunt in siguranta!" si ai sa vezi ca dupa maxim 5-10 minute de condus incepi sa realizezi ca nu este dracul atat de negru, ca de fapt chiar stii sa conduci, ca esti in siguranta si ca totul este bine.
