File de jurnal - 99

Pentru astazi (data/ora) - 19 iulie 2019, ora 10:03

 Afara ... este o vreme minunata ♥ Soarele straluceste, pasarelele ciripesc, o melodie draguta canta in surdina (!!!) la teresa din fata biroului meu. Este neobisnuit de liniste pentru o zi de vineri.

 Ma gandesc ... Imediat trece si luna asta! Trec zilele ca nebunele. Ralu a fost in concediu in tara pentru 3 saptamani si nici nu stiu cand au trecut atat de repede. In dimineata asta au plecat. Kika este tare faina si are piciorute atat de mici ♥♥♥

Sunt recunoscatoare pentru ... increderea la volan recent capatata. Am asteptat cu mare nerabdare momentul asta si acum il savurez la maxim ♥

 Din bucătărie .... Frigiderul este cam gol, dar este curat. Aragazul are nevoie de o spalare, dar nu este o urgenta. Azi mancam fast food, ca doar este prima zi de festival. Festivalul Medias, cetate medievala

 Cu ce sunt imbracata ... Pantaloni negri de stofa, tricou alb simplu, adidasi albi.

 Citesc ...  Angelica si complotul umbrelor - Anne si Serge Golon.
Nu prea ma prinde cartea asta si o citesc doar pentru ca nu mai am nimic de citit.

 Ascult .... muzica de la terasa din fata biroului meu.

 In casa ... a fost mutata mobila din camera junioarei si tot in camera ei a fost montata draperie noua. Mai trebuie zugravit tavanul pentru ca s-a patat la ultima ploaie, dar nu este o urgenta.

In gradina/pe pervaz... Pe pervaz au ramas doar 3 ghivece cu violete, doua cu flori roz si una cu flori in degrade mov cu alb, in rest toate au murit. Am pus in doua ghivece frunzulite la prins, dar inca nu dau semne bune. Cele 3 orhidee primite in dar anul trecut de ziua mea sunt superbe ♥♥♥ M-au bucurat cu foarte multe flori si am invatat sa le ingrijesc si pe ele. Crinul a inflorit o singura data.
   In gradina am plantat de curand doua cuiburi de rabarbar. Frunzele sunt cam pleostite si nu au culoare prea sanatoasa, dar eu tot sper sa sa prinda. Rosiile sunt maricele, dar si plantele au crescut cat pomii. Plantele de castraveti sunt tare anemice anul asta, dar sunt pline de flori. Ardeiul inca nu a inflorit. Trandafirii, in special cel rosu, parca au cel mai bun an pentru boboci si flori ♥ Trandafirii galbeni au un miros tare placut ♥♥♥
   Petuniile nu au fost chiar pe val anul asta, prin urmare au preferat sa nu se dezvolte si sa ramana mai mici si mai sarace in flori ca anul trecut. In schimb Mana Maicii Domnului a crescut foarte frumos si ne imbata cu mirosul ei ♥♥♥
   O alta surpriza frumoasa mi-au facut muscatele, care nu doar ca au supravietuit iernii, dar si au inflorit ca nebunele anul acesta ♥♥♥

 Unul dintre lucrurile mele preferate ... este mai nou plimbatul cu masina 😃

 Melodia preferata momentan... Skrillex & Damian "Jr. Gong" Marley - Make It Bun Dem

 Noutati ... In gradina au aparut doua casute, una pentru pasarele si una pentru pitici 😃

   Teodora este liceana incepand din toamna ♥ Lunile care au trecut au fost pline de emotii si asteptare, insa totul s-a terminat cu bine ♥ Trecem la urmatorul nivel 😃
   Condusul meu este tot mai bun si am scapat de anxietate. Am facut cateva drumuri lungi anul acesta, unul chiar de 7 ore dus 7 ore intors, si experientele astea acumulate au ajutat foarte mult in a-mi forma stilul de condus. Primesc complimente pentru cum conduc, iar asta ma bucura peste masura 😃 Am o noua porecla: Shumi 😂
   In plimbarile noastre am dat peste cateva locuri superbe, printre care trei lacuri si cateva castele si biserici fortificate. Ne-am propus sa vizitam cat mai multe locuri noi anul acesta, mai ales de cand am descoperit cate poti vedea relativ aproape de casa 😄

  Ultimul film vazut ....13 Going on 30 - o comedia draguta. A primit nota 7 de la noi.

 Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:

Poza facuta aseara, la iazul din Alma, format prin bararea pârâului Geacăş.

Sofer incepator - cap. 4: Na ca masina are cinci viteze!

   Peste 3 zile se implinesc 8 luni de cand am carnet de sofer.

   Putin cate putin am prins mai multa incredere la volan. Motive sa nu conduc in continuare imi gaseam cu mare usurinta, insa ma opream la timp, luam cheia de la masina si imediat plecam undeva. O vreme drumuri lungi insemnau pentru mine tot ce depasea o ora. Avand in vedere insa ca mergeam destul de incet, 60 - 70 km/h, o ora de mers nu insemna o departare prea mare de casa. Asta insa nu m-a oprit sa ajung la Tg. Mures sau la Sibiu. Nu ma concentram pe timp, adica sa ajung cat mai repede, ci pe corectitudine si semne de circulatie. 

   La Tg. Mures ne-a prins ploaia si noaptea, drumul este foarte prost sau deloc semnalizat, farurile masinilor ma orbeau... Cred ca am mers mult cu 20 km/h. Efectiv ne-am tarat pana acasa! Am fost ca o carpa cand am parcat in fata portii. Ma dureau foarte tare ceafa si genunchiul drept. 

   Drumul la Sibiu mi-a dat o incredere fantastica in mine. Este un drum bun, fara gropi, bine semnalizat si am plecat devreme, astfel am eliminat posibilitatea de a ne apuca iar noaptea pe drum 😀 Am fost foarte relaxata la volan si nu m-am stresat pentru nimic. Am avut o zi buna de condus! Ma simteam sofer de sofer si eram toata numai zambet. Simteam ca pot face inconjurul lumii cu masina 😁

   A fost de ajuns ca intr-o zi sa ma claxoneze un tir grabit, ca mi-a disparut tot zenul si anxietatea a luat iar stapanire pe mine. Nici macar nu gresisem nimic, doar ca nu am zburat in secunda doi la verdele semaforului. Asa tare m-am pierdut, ca am turat masina de-a luat-o gaia pana la urmatorul semafor. Uitasem de schimbatorul de viteza. Imi batea inima in gat, iar in urechi imi urla marea. Imi aredea fata atat de tare ca puteam sta in locul unui semafor fara probleme.

   Frica asta ca incurc circulatia si ca nu am ce cauta pe strada se accentua fara motiv intemeiat si bineinteles ca am inceput sa fac iar greseli de incepator, in special sa merg cu motorul turat pentru ca nu schimbam vitezele. Trebuie sa recunosc ca sotul meu a fost cel care m-a impins de la spate si nu m-a lasat sa "ma las de meserie". Am continuat sa ma duc seara tarziu dupa el la serviciu si incet incet am inceput sa-mi revin.

   De revelion am fost invitati la Vintu de jos, jud. Alba. Drumul asta urma sa fie cel mai lung drum facut de mine cu masina, pana la acel moment, 2 ore dus. Sa mai zic ca totul a fost bine? 😀 Atunci am realizat cat de mult imi place sa conduc in afara localitatii ♥♥♥ Nu sunt deloc stresata ca incurc pe cineva, nu claxoneaza nimeni, nu sunt nevoita sa opresc din 5 in 5 minute la treceri de pietoni. Datorita acestei revelatii, nu m-am mai codit niciodata sa plec cu masina la drum lung, dimpotriva! Asa ca au mai urmat si alte drumuri in alte localitati.

   Urmatorul drum lung (5 ore la dus, 4 la intors pentru ca a fost drumul liber) a fost la Lugoj, jud. Timis. Cu ocazia asta am ajuns pe autostrada. Nu era prima data, deoarece mai mersesem pe autostrada, insa doar pentru cateva minute si nu am depasit 80 km/h. De data asta aveam bine de mers pe autostrada, asa ca m-am gandit sa incerc sa merg cu 100 km/h. Spre surprinderea mea, nu simteam ca merg cu viteza, dimpotriva, simteam ca merg incet. Ma uitam la vitezometru si nu-mi venea sa cred ca merg cu 100 km/h!!! Sotul meu a inceput sa rada si mi-a zis ca daca tot vreau sa merg cu suta, ar fi bine sa schimb in a cincea.

   A cincea??!!??

   Stiam ca exista, dar era mai mult o legenda pentru mine. Niciodata nu m-am gandit ca o voi folosi!!! 

   "Cum sa dau in a cincea???" - l-am intrebat eu panicata. 

   "Nu stii sa dai in a cincea?" - ma intreaba el suspicios, ridicand o spranceana.

   " Stiu! Doar ca imi este frica!"

   "N-are de ce sa-ti fie frica! Apasa ambreiajul si schimba viteza." - mi-a zis el calm.

   Ridic usor piciorul de pe acceleratie, apas ambreiajul, dau maneta pe mijloc, apoi o imping la dreapta si sus. In timp ce las ambreiajul, apas acceleratia si am grija sa mentin viteza legala. 

   "Na ca ai dat a cincea!" - zice razand sotul meu. 😂

   He, he!!! Ce viteaza m-am simtit! Ba chiar la un moment dat ajunsesem la 140 km/h, dar imediat am incetinit, cand mi-au picat ochii pe vitezometru 😀 Te fura autostrada asta! Ai impresia ca mergi atat de incet! In plus nu vine nimeni din fata 😋😋

Sofer incepator - cap. 3: Hai cu a patra sau cum am trecut la urmatorul nivel

   A venit si ziua in care a fost musai sa iesim din localitatea de resedinta si sa mergem in alta localitate, la Smig. Drumul pe care urma sa circulam cu masina era unul deloc aglomerat, destul de bun, dar cu multe curbe, pante si rampe. Trece prin cateva comune/sate, deci pe aproape jumatate din distanta se merge cu maxim 50km/h.
   Orice incepator stie ca in primul lui an de conducere este obligat sa mearga in afara localitatii cu 20 km/h mai putin decat limita maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula. Deci daca limita maxima este 90 km/h, el va merge cu 70 km/h. Daca limita maxima este 70km/h, el va merge cu 50 km/h. Eu plecam pe un drum national, ajungeam pe un drum judetean si terminam calatoria pe un drum comunal. Teoretic pe aceste categorii de drum viteza maxima admisa in afara localitatii este 90 km/h, pentru incepatori 70 km/h, daca nu exista alte indicatoare de viteza. Ei bine, eu am mers cu 40 km/h aproape tot drumul! In curbe incetineam si mai mult! De ce?
   Conducand doar in localitatea de resedinta, ajunsesem sa invat strazile si cum sunt semnalizate si stiam pe unde trebuie sa o iau ca sa ajung la o anumita adresa. Acum ieseam din zona mea de confort, nu stiam drumul si simteam ca trebuie sa fiu si mai atenta. Prin urmare, nivelul meu de incordare, stres si anxietate se indrepta vertiginos catre nivelul maxim. Am pornit la drum foarte incordata si excesiv de atenta in fata. Intorceam capul doar cat sa ma asigur in oglinzile laterale si imediat eram iar cu privirea pironita in fata. Nu eram atenta la ceea ce-mi spunea sotul meu, nu ii raspundeam la intrebari, am cerut sa opreasca radioul. Mi se parea ca merg cu viteza luminii si aveam tendinta sa incetinesc. In panta am mers cu abreiajul calcat, de incepuse sa miroasa a ars in masina. In rampa urcam bine, dar in curbe incetineam pana la 20 km/h. Ba turam masina de facea ca naiba, ba mergeam cu viteza melcului bolnav si masina trepida. Parca uitasem de schimbatorul de viteze! A fost groaznic! Abia am folosit viteza a treia, cat despre a patra viteza... nici nu am bagat-o in seama. Nici nu era cazul la cat de incet am mers.
   Partea buna a fost ca nu am fost nevoita sa opresc prea des, prin urmare nu m-am chinuit prea mult cu plecarea de pe loc. De frica sa nu-mi mai moara motorul la plecarea de pe loc, calcam bine acceleratia si turam motorul de numa, iar Katiusa pleca cu huruieli si scartait de roti. Ce-am mai chinuit-o!
   Un drum de 25 minute l-am facut in 40 minute. Am ajuns totusi cu bine la destinatie si apoi inapoi acasa.
   Acelasi drum l-am facut iar la o saptamana distanta, de data asta singura. Nu vreau sa ma laud, dar parca am mers mai bine. Cateva minute am mers chiar cu 60 km//h 😅 Aveam mai multa incredere, dar asta doar pentru ca am avut timp o saptamana sa exersez si sa stapanesc binisor pedalele masinii. Nu-mi mai murea motorul la plecarea de pe loc, ma imprietenisem cu frana de mana la plecarea in rampa, ba chiar am descoperit (din greseala, in parcarea unui supermarket) cum dau faza lunga. In fiecare seara am iesit cu masina, deoarece mi-am luat angajamentul sa il aduc eu acasa de la serviciu pe sotul meu. Cat timp il asteptam sa iasa de la serviciu, exploram bordul masinii si pe principiul "asta ce face?" am aflat pentru ce este fiecare buton si maneta. Acum aveam curaj sa las radioul pornit in timp ce conduceam, iar asta am simtit-o ca pe o mare victorie personala.
   A doua zi dupa ce am mers singura cu masina la Smig, am plecat cu familia la Sighisoara. Vorbim de un drum mai lung (aproximativ 50 minute) si un pic mai aglomerat. In general am mers cu 60 km/h, ba chiar si cu 70 km/h cateva minute. In sfarsit am dat in a patra!!! Nu ma simteam insa in siguranta, am inceput sa am palpitatii si am scazut viteza inapoi la 60. I-am spus sotului meu ca la viteza aia ma simt confortabil si ca nu vreau sa maresc viteza. Mi-a raspuns ca nu ne grabim si sa merg cu cat vreau eu 😃 M-a mirat foarte tare faptul ca nu m-a claxonat nimeni, asa cum mai pateam in oras. Cei care vroiau sa mearga mai repede, ma depaseau si gata. Fara claxoane, fara nervi, fara stres. Mi-a placut foarte mult acest lucru!
   Pozitia perfecta la volan mi-am gasit-o dupa aproape o luna de condus. Imi trageam scaunul destul de mult in fata pentru ca aveam impresia ca nu ajung cum trebuie la pedale. Din aceasta cauza eram foarte aproape de volan, volanul se freca de burta mea si nu il puteam manevra cu usurinta. In plus aveam piciorul drept foarte incordat pe acceleratie si ma durea mereu genunchiul dupa ce coboram din masina. Intr-o seara am fost inspirata de o melodie de la radio. Mi-am pus pe cap gluga de la bluza de trening, am lasat scaunul mai in spate, am dat muzica tare si.... am pornit la drum ca un sofer smecher, fara sa-mi dau seama de schimbari 😅 Traiam muzica si ea m-a ajutat sa ma relaxez. Eram relaxata, mai curajoasa, dar in acelasi timp foarte atenta la drum. Melodia aia nu mi-a lasat gadurile sa ma duca spre anxietate, nu imi mai faceam scenarii in avans, mi-a scos la iveala instinctele corecte si m-a facut sa conduc asa cum trebuie. Abia cand am ajuns acasa si am oprit masina sotul meu m-a intrebat ce s-a intamplat 😄 A fost prea uimit sa zica ceva cat am fost in masina si nici n-a vrut sa riste sa ma scoata din starea aia 😃
   "Asa sa conduci in fiecare zi!" - mi-a zis.
   N-am condus eu asa in fiecare zi, dar cu ceva am ramas dupa experienta asta: am aflat ca ajung la pedale si daca nu ma frec de volan 😄 Deja am trecut la urmatorul nivel!
 
 

Sofer incepator - cap. 2: Prima data la volan fara instructor in dreapta

   Am batut palma, am dat banii, am primit masina, actele si cheile masinii. Acum trebuia sa o duc acasa. Eu.
   Nu m-am gandit niciun moment ca nu sunt in stare sa conduc singura, adica fara instructor in dreapta. Datorita multelor ore de conducere facute si a succesului inregistrat la examen, ajunsesem la stadiul ala in care aveam mare incredere in mine si in abilitatile mele de sofer. Prin urmare nu am ezitat nicio secunda sa raspund "Eu!" cand am fost intrebata cine conduce masina.
   Am scos din geanta cele doua semne de sofer incepator (mamaligi - cum li se mai spune), le-am montat (una in coltul din dreapta jos a parbrizului si cealalta in coltul din stanga jos a lunetei) si m-am suit increzatoare la volan. Tata a plecat cu masina lui, iar mama a ramas cu mine. Abia asteptam sa conduc!
   Pornesc incet si incerc sa fiu atenta la drum. O cam smucesc cand schimb vitezele pentru ca ambreiajul nu prindea la fel ca cel de pe masina de scoala. O simt pe mama ca se incordeaza si acest fapt ma agita. Primul stop, prima oprire. Sunt incadrata corect, am semnalizat din timp, in spatele meu este o coada mica de masini. Se elibereaza drumul, dau sa plec si... moare motorul. Dau sa il pornesc si nu reusesc. Dupa cateva secunde masinile din spate incep sa claxoneze. Mama ma tot intreaba ce fac, eu intru rapid in panica. Imi aduc aminte de butonul rosu pentru avarii si il apas. Masinile din spate ma ocolesc si se duc in treaba lor. Eu tot incerc sa pornesc... Dupa cateva incercari nereusite, pornesc si eu la drum. Dupa cateva minute iar sunt nevoita sa opresc, de data asta la semafor. Se repeta si scena cu incercari nereusite de a porni. Mama era deja super agitata in dreapta mea si ma agita si pe mine si mai tare. Ma claxona toata lumea pentru ca incurcam circulatia, mama ma tot "impingea" sa pornesc odata, eu incercam sa-mi aduc aminte care este piciorul drept.
   Toate astea s-au mai intamplat de inca 2 ori pana am ajuns acasa. In 40 minute mi-a murit motorul de mai multe ori decat in toate orele de conducere facute la scoala!
   Ce am facut gresit? Am crezut ca toate masinile merg la fel. Ei bine, nu este deloc asa! Cu masina de scoala, pe motorina, plecam usor de pe loc din ambreiaj, fara sa folosesc acceleratia. Ridicam usor piciorul si masina se punea in miscare. Katiusei nu-i place metoda asta. Ambreiajul ei prinde mai sus si vrea si acceleratie la pornire. Eu fiind obisnuita cu masina de scoala, bineinteles ca nu reuseam sa plec de pe loc cu fasneata rosie. Nu m-a ajutat nici faptul ca mama era foarte stresata in dreapta. Nivelul meu de stres era la maxim si eram in panica. Sunt absolut sigura ca daca l-as fi avut in dreapta mea pe Florin, instructorul care m-a invatat sa conduc, toata povestea asta ar fi fost mult simplificata si ajungeam mai repede acasa. In noaptea aia nu am putut sa dorm deloc.
   A doua zi a fost musai sa plecam la plimbare cu masina in familie: eu, sotul meu, fata si catelul. Noaptea! Ma rog, nu era chiar atat de tarziu, insa era intuneric afara si eu nu am condus nciodata pe intuneric. De cand m-am suit la volan eram foarte agitata si incordata. Cred ca tensiunea mea sarea de valoarea maxima, iar palmele imi erau foarte transpirate si imi alunecau pe volan si pe schimbator. Am stiut de unde se aprind farurile, dar nu am stiut cum dau faza lunga. Norocul meu ca am mers doar prin oras si strazile sunt luminate, deci folosirea fazei de drum era inutila. Pozitia mea la volan a devenit in cateva minute foarte incomoda (bineinteles ca nu mi-am pozitionat scaunul corect!). Mergeam cu 30km/h, mie mi se parea ca merg cu viteza luminii si ca din aceasta cauza nu pot fi atenta la ce se intampla in jurul meu: alte masini, biciclisti, pietoni, semne de circulatie... Inutil sa mentionez ca mi-a murit motorul la fiecare oprire. Sotul meu tot repeta "Tureaza! Tureaza! Tureaza!" si-mi tot dadea sfaturi cum si ce sa fac. In plus tot umbla la butoanele de pe bord si imi tragea frana de mana cand imi murea motorul la stop. Il iubesc mult si stiu ca ar trebui sa ii ascult sfaturile, pentru ca el conduce bine, dar in momentul ala imi venea sa il dau jos din masina. Nu simteam ca ma ajuta, ba ma incurca foarte mult! Nu aveam timp nici sa gandesc, ca el imediat zicea sau facea ceva. Dupa o ora de conducere eram ca o leguma. Fara putere, fara chef, morocanoasa, ma durea genunchiul drept si ceafa din cauza incordarii. Nici in noaptea aia nu am putut dormi.
   Nu toata lumea are stofa de instructor. Cei care te pot ajuta in primele zile de sofer incepator, fara sa vrea, mai mult te incurca, te agita si te streseaza. Ei iti vor binele, dar tu nu simti asta si iti pierzi atentia si increderea in tine. Uiti si ce stiai si te trezesti iar biet incepator, care se intreaba care ii este piciorul drept, care isi trage scaunul de nu mai poate manevra volanul, care nu se poate relaxa pentru ca are impresia ca pune pe toata lumea in pericol si ca incurca circulatia. Daca te lasi doborata de aceste prime experiente dezamagitoare te trezesti ca au trecut 15 ani de cand ai permis si tu ai condus maxim 10 ore in tot acest timp. Cunosc personal cateva cazuri. Nu renunta!!! Cand simti ca inima ta pleaca fara tine, cand panica te amentinta ca te ingroapa si cand increderea ta in abilitatile tale de sofer atent si corect este la cel mai jos nivel, URCA IN MASINA SI PORNESTE LA DRUM!!! Repeta-ti in gand "Totul va fi bine! Stiu sa conduc! Sunt in siguranta!" si ai sa vezi ca dupa maxim 5-10 minute de condus incepi sa realizezi ca nu este dracul atat de negru, ca de fapt chiar stii sa conduci, ca esti in siguranta si ca totul este bine.

Cuvantul meu pentru anul 2019

   La inceputul anului iti faci o gramada de planuri si promisiuni, avand grija sa incluzi toate nefacutele de pana acum. Pornesti cu avant sa faci o lista cu tot ce-ti doresti sa faci, sa cumperi, sa schimbi, sa inveti, sa citesti... In timp ce realizezi aceasta lista, te opresti un moment si faci un pas inapoi. Incepi sa te intrebi pentru ce atata entuziasm, pentru ce atata munca, pentru ce atata speranta. Oricum n-o sa se intample!
   Incepi sa te intristezi, apoi sa te infurii. Da chiar nu merit??? Chiar nu sunt in stare?
   Pe nesimtite furia se transforma in resemnare. Vad eu ce fac. Trece si anul asta cum a trecut si anul trecut. Renunti la lista si te afunzi intr-un ocean de scuze si motive.
   Doar mie mi se intampla asta? As vrea sa cred ca nu! As vrea sa cred ca nu sunt singura care isi pune singura bete in roate, care are o incredere in sine aproape egala cu zero, care nu poate vedea in mod optimist mai departe de ziua de maine si care alege aproape mereu calea autocompatimirii si renuntarii. As vrea sa cred asta pentru a nu ma simti singura.
   Aseara am avut un mic atac de panica. Atacurile astea au devenit o problema in ultima vreme. Din nimic se naste o frica atat de mare de... nimic. Oricat m-am gandit ce anume mi-a provocat panica, de ce imi batea inima atat de tare, de ce am tipat fara motiv la junioara si de ce eram atat de nervoasa, nu am reusit sa gasesc un motiv. Inainte de a intra in panica am spalat vasele si aragazul, iar inainte de asta am facut o lista de cumparaturi pentru saptamana in curs, in timp ce am mancat o felie de cozonac si am baut o cana cu ceai de menta. Astea sunt motive pentru a face un atac de panica?
   Azi am vazut pe youtube ca mai toata lumea isi alege un cuvant pentru anul in curs. Chestia nu este o noutate, ci apare in media de ceva vreme. Principiul este simplu: iti alegi un cuvant sau o expesie care sa te ghideze de-a lungul anului, care sa te ajute sa-ti focalizezi energia intr-o directie principala. La o simpla cautare pe internet apar articole care te ajuta (sau mai rau te incurca) sa-ti gasesti cuvantul, ba chiar ti se ofera un cuvant spre adoptie. Eu nu mi-as bate prea mult capul cu asta, cu cautatul de informatii vreau sa zic, pentru ca ai fi tentat sa cauti cuvantul perfect, cuvantul care sa cuprinda toata lista aia de-o incepi la fiecare inceput de an. Nu ai nevoie de cuvantul perfect, pentru ca nu te reprezinta si in loc sa te ghideze mai mult te impovareaza.
  M-am gandit eu ce cuvant as alege pentru anul 2019 si aproape imediat mi-a venit in minte TRAIESTE. Efectiv il vedeam in fata ochilor 😃
   De ce "traieste"? Probabil pentru ca tanjesc sa traiesc clipa, sa ma bucur de fiecare zi, sa fac ceva sa nu mai simt in permanenta ca trece viata pe langa mine, sa las trecutul si sa imbratisez viitorul, sa trec la actiune si sa mai las scuzele, sa apreciez ceea ce am si sa fac mai mult din ceea ce-mi place.
   Cuvantul ales a avut efect imediat, dovada stand aceasta postare 😄
   TRAIESTE!!!